"Dispariţia celor mai multe ziare româneşti ar fi o binefacere"

Acasa >

Articol

* Teodor Baconsky (n. 1963), fiul poetului A. E. Baconsky şi nepotul universitarului clujean Leon Baconsky, este o somitate în domeniul teologiei, doctor în antropolo­gie religioasă şi istorie comparată a religiilor (titlu obţinut la Sorbona-Paris, nu la Bârlad!). A fost ambasador al României în Vatican, San Marino, Portuga­lia, Franţa, Andorra şi ministru al Afacerilor externe (2009-2012). Vă spun toate acestea ca să ştiţi că pu­teţi avea încredere în ideile lui. Referindu-se la situaţia presei scrise de la noi, Teodor Baconsky este fără menajamente: "Producţia de pseudo-jurnalişti, licenţiaţi ai pletoricelor facultăţi de profil, creşte direct proporţional cu prostia, trivialitatea şi incom­petenţa, finalmente victorioase/…/Dispariţia celor mai multe ziare româneşti ar fi o binefacere democra­tică, o soluţie de asanare a unei mlaştini "civice" tot mai fetide. "Cele de mai sus li se potrivesc la fel de bine multor canale de televiziune cu programe execrabile, care manipulează oamenii, îi dezinformează şi-i împing spre direcţii false, deturnându-le atenţia de la adevăratele şi gravele probleme ale ţării. * France­zul Gustave Flaubert, în romanul său ”Salambo", la un moment dat, descrie un banchet al cartaginezilor, căro­ra li s-au servit: "păsări fripte, înotând în sos de verdeţuri, felurite scoici, aduse de pe ţărmurile puni­ce, grâu fiert, păsat de orz, terci de bob şi melci aro­maţi cu chimen, cărnuri de toate soiurile, antilope, că­rora li se lăsase podoaba coarnelor, păuni dichisiţi cu evantaiul lor de pene, miei stropiţi în frigare cu vin dulce, pulpe de cămilă şi de bivol sălbatic, arici în saramură de peşte, greieri şi hârciogi prăjiţi în unsoare, hălci de slănină dreasă cu şofran, câini dolo­fani şi trandafirii, îngrăşaţi cu borhot de măsline". Să recunoaştem bogata fantezie a autorului în materie de artă culinară, mai ales că, la vremea aceea, medicii nu inventaseră colesterolul şi trigliceridele! * Un gazetar occidental i-a luat interviu scriitorului ceh Ivan Klima, care, la un moment dat, i-a spus aceluia: "Noi am cerut libertate şi voi ne-aţi dat piaţă". Adevărul e că nimic nu rezistă ce n-ai dobândit prin propriile puteri. * Ştiţi cum şi-a dat seama Andrei Pleşu că şi nemţii sunt în criză? "Până anii trecuţi, câinii scoşi la plimbare erau impozanţi: Dog, Lup, Doberman, Labrador, Boxer. Acum, priveliştea parcurilor şi a străzilor s-a schimbat: Cocker, Basset, Schnauzer, Pudel, Tekel, Chihuahua, Fekinez…" Şi pe aici, tot mai mulţi români se mul­ţumesc cu o pisică ori un…şoricar, mâncarea fiind tot mai scumpă. * Conform unui recensământ din anul 1900 , în România (mică), doar 18 la sută din populaţie locuia în oraşe. Din 6 milioane de locuitori, asta în­semna 1 080 000, adică jumătate din populaţia Bucureştiului de azi. * "Nu întreba pentru cine bat clopotele. Întotdeauna, clopotele bat şi pentru tine". Mare ade­văr a zis Ernest Hemingway, scriitorul care, aflând că suferă de o boală incurabilă, s-a împuşcat în 1961. Avea 65 de ani şi o operă literară impresionantă. * ”Nu sunt vinovat de nici una din crimele pentru care m-aţi condamnat la moarte. Îi iert pe cei care m-au osândit. Mă rog lui Dumnezeu pentru ca sângele pe care îl veţi vărsa să nu cadă asupra Franţei". Au fost ul­timele cuvinte ale regelui Ludovic al XVI-lea, în 21 ianuarie 1793, înainte de a fi executat de revoluţio­nari. Nici celor care l-au judecat nu le-a mers prea bine mai târziu, sfârşind tot pe eşafod…

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
28 iunie 2023 la 20:29

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 10 ore
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 17 ore
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 1 zi
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit