Chiar dacă nu suntem şi nu vom fi vreodată în aceeaşi tabără sau ligă sau altă asociere, sunt nevoit să-i dau dreptate. Se citeşte puţin în România. O dovadă palpabilă este că în toate reclamele la mobilă, suprafaţa alocată plăsmăului supersmart cu superrezoluţie şi sunet super sonor este spre infinit mai mare decât cea alocată cărţilor. Calculat la cantitate, în acel spaţiu destinat lor, nu mi-ar intra nici măcar manualele din clasa a X-a de le purtam în servieta de şcoală. Evident că cheful de citit a pierit dacă în oferta de profil nu mai figurează măcar o amărâtă de bibliotecă cu trei etaje de rafturi. Cum şi de ce nu mai are lumea aşa chef de cărţi?

Prea ocupaţi şi aflaţi în treabă pentru a mai citi

Pentru oamenii serioşi şi gospodari, cititul era de multă vreme o culme a pierderii timpului şi o ac­tivitate mai de con­damnat decât, de exemplu, a te face muci la ocazii sau "random", realizarea de ciubucuri în timpul orelor de serviciu ori furatul a ceva util ţie şi casei din magazia fabricii. Am fost, odată, prins citind "în timpul programului". Era şeful de secţie (care după 1990 a devenit patron de firmă de transporturi). Am scăpat ieftin, cu avertisment verbal şi cu încă un punct în topul dispreţului şefilor mai mici, care au ajuns şefi fără atâta citit "tâmpenii".

No, chestia asta s-a dezvoltat şi perpetuat şi multiplicat. Cititul e o tâmpenie. Nu-ţi aduce nimic bun, nu te face să ai şi tu, de exemplu, "o situaţie". Cititul nu-ţi aduce bani şi case şi avere. Eşti magnet pentru femei dacă ai la vedere muşchii lucraţi la sală şi maşina "com­binată" pe dincolo, nu volumele din bibliotecă. Nici la "giob" nu te ajută prea mult, mai ales că acolo chiar eşti silit să mimezi că eşti tâmpit, pentru ca nu cumva vreun şefulete să te ia la ochi că ai fi mai răsărit decât el şi să-ţi facă zile enervante. Deci cu cititul mai încet, poate elevii să mai bage cumva mare, asta doar din obligaţie, că oricum cărţile sunt ceva de c**cat, ele sucks, că au prea multe litere şi pagini şi e un limbaj îmbârligat şi prea multe cuvinte şi niciun emoticon ori gif.

Deci. Părinţii nu citesc că au treabă. Când nu au treabă îşi fac de lucru de zici că au treabă. Când nici una nici alta, nu au timp că trebuie stat cu nasu-n ecrane diverse. Oamenii-s prea ocupaţi pentru ca să mai aibă timp de prostii ca cititul. Nu mai au chef. Dacă nu mai au chef, nu mai citesc. Cei care nu se su­pun regulii sunt o mino­ritate, deşi, chiar Gaudea­musul de anul acesta a arătat că totuşi, multă lume nu e gospodară şi se mai ocupă cu cititul şi achizi­ţionatul cărţilor. Adică nu că sunt speranţe, ci mai sunt nuclee de rezistenţă la tâmpenie.

Cine ar vrea, nu-şi prea permite

Am luat "de la vechituri" (apropo, şi la Gaudeamus a fost, spre bucuria
multor cititori-vizitatori, un stand consistent de anti­cariat. 2,99 lei orice carte, am stat chiar la coadă să plătesc) în altă ordine de idei am luat tot de la "vechituri", o carte ce o aveam, dar se deteriorase aşa că trebuia schimbată. Una SF românească, autor din noul val 80-ist cultivat de almanahul de bună amintire "Anticipaţia", care l-a lansat şi pe CTP la vremea lui. Nu contează cât am dat pe ea ca vechitură, cert e că atunci când era prospătură, am cumpărat-o cu 6,75 lei. Ei şi ce-i cu asta, ce ne inte­resează ce cărţi iei tu, aud în decor. Păi e că acum, ea, reeditată, aceeaşi carte, o găseşti pe emag la… 23,16 lei. Deci, aceeaşi chestie, acelaşi conţinut, dar de trei ori mai scump. Asta la un salariu proporţional ca putere de cumpărare a celui din vremea lui Ceauşescu care spune că tot de trei ori mai scump e. Şi vorbim de o cărţulie mică. Dacă vrei un best­seller, nu scapi sub 40 de lei. Dacă vrei ceva şi mai consistent, ajungem lejer la peste 60 de lei. De albume de artă sau de alt fel, de la peste sută în plus. A, a crescut oferta faţă de perioada dicatorială? Da, să recunoaştem, a crescut, CANTITATIV. Pe alocuri şi calitativ, dar asta nu garantez 100%. Ba chiar văd o revenire a rafturilor cu cărţi politico-ideologice (că altfel nu pot să definesc propaganda aceea hash­tago-occidentalistă neaoş rezistacă sau externă, materialist-dialectice, că altfel nu pot numi scrierile anticreştine şi general şi antiortodoxe în special). Ba am auzit că unele librării au şi sarcini de plan la vânzări.

Bun, pe mine ca client, mă interesează să găsesc calitate la un preţ decent. Dar atâta vreme cât prin nişte intelectuali s-a decretat că gata, cultura pentru mase e de coco, că doar elitele au dreptul să creeze şi să decidă preţul, atâta vreme cât guvernul mai ajută şi el la creşterea preţului unui produs oricum scump, să nu ne mai mirăm că lumea fuge spre bere în loc de cărţi. O bere chiar şi în cele mai scumpe locuri din ţară, ca de exemplu pe Bălcescu la Sibiu, e mai ieftină decât o carte. La fel o sticlă de vin de care vreţi, sec, demi­dulce, cabernet sau rose. Hai, cu whishey-ul putem trata de la egal la egal, un Jack-o carte de succes a cunoscutului autor de succes. Deci la asemenea concurenţă, mersi fain, vă puteţi păstra cărţile să vă faceţi selfi cu ele şi să vi le tot lansaţi şi relansaţi la infinit, în am­bianţa oferită de locaţia generoasă în mijlocul unor "oameni faini" (asta nea­părat).

A doua chestie benefică e că, în paralel, cartea scumpă şi scumpită are concurenţă în cărţile de calitate, vechi şi ieftine, din anticariate. Pentru că doar fraierii şi interesaţii susţin că "atunci" nu se publica de calitate sau măcar inte­resant, asta, normal, pe lângă gunoiul comunist. Adică ideea este că odată ce îi ai pe clasicii literaturii- să zicem – în ediţia ante 89, e de porc să îi re-cumperi la preţ ridicat, când textul e tot ăla. Iar dacă nu ai, ţi-e mai lesne să iei una tot veche, la 1-15 lei decât să iei una nouă la preţ dublu.

Cert este că mulţi ar citi, ar cumpăra, dar la ase­menea preţuri mai bine, cum am spus, iei altceva. De aia mulţi din muncitorii perioadei Ceauşescu erau mult mai citiţi decât mulţi dintre cei cu lucru care nu te murdăreşte pe mâini, de acum.

Cine şi-ar putea permite, nu îl interesează

Dacă înainte, în vre­murile în care eram proşti ne-digitalizaţi, ne-valoros euroatlantici, cei mai cu bani pe ei unii mai ne-citiţi dar care voiau să dea impresii, aveau, măcar de ochii lumii, o ditamai biblioteca cu volume de tot felul, pe care evident că nu le citeau dar  captau admiraţia semenilor lor care "vaaai dar ce bibliotecă maaare aveeeţi, ce om citiiiit sunteţi", acum nici măcar mica asta făţărnicie nu mai e la modă.

Dacă ai bani, evident că nu îi dai pe prostii, ca de exemplu pe cărţi. Că nu ele ţi-au adus bani şi situaţie, ci faptul că ai ştiut să te descurci, ai avut pe cine trebuie unde trebuie, te-ai priceput la combinaţii, ai fost şmecher nu fraier, te-ai descurcat şi eşti tare la şcoala vietzii. Nu faci (prea mulţi) bani citind cărţi nici măcar dacă eşti angajat pe post de corector la vreo editură.

De exemplu unii nu pot sparge, la banii lor, 300 "de roni" pe lună, pe cărţi, fără a se uita apoi la cât le-a mai rămas până la următorul salariu. Dar nu-s proşti să o facă. Mai bine sparg 900 de roni pe lună pe tot felul de rahaturi de la mall, că văd şi eu ce au prin coşurile alea şi cu ce în­fundă portbagajele. Cărţi? Mai bine bei o bere la preţ de trei, la terasă ori iei săptămânal o "tradiţionala ciorbă de burtă" cu prietenii. Mai te uiţi la meci la Cupa Estoniei la fotbal. Ori le iei la copii orice, ca să-i înveţi cu uşorul, ca atunci când vor da de greu se imprime "depresie" pe ei de să se vadă din Dealu Guşteriţei, de la Monu­ment. A, apropo de copii, uneori le mai iei nişte cărţulii stupide de pe piaţă, care să ajute la spălatul pe creier să nu aibă probleme cu asta când va fi mai mare. A, după ce trece vârsta, le pui frumos la container, de pot alţii să-şi facă bibliotecă moca cu ce arunci. Dar, de regulă, cei care şi-ar permite cărţi, nu îi interesează aşa ceva. E ca şi cu vacanţele în locuri exotice. Tu ţi-ai dori de exemplu să vezi Canarele sau Seychelles ori chiar să bagi o Grecie, să vezi altceva, să te umpli de tot frumosul locului ăluia, dar portofelul nu te lasă. În schimb pot alţii care în afară de ce au băgat la maţ la all inclusive şi cele câteva sute de selfieuri penibile scuzaţi pleonas­mul, care nu au decât amintiri confuze despre "păi am fost acolo, am văzut nuştiuce chestii că ne-a dus ghidul, apa era caldă, am avut şezlong şi brăţară, la olinclusiv a fost foarte frumos că puteai să-ţi iei cât vroiai, vinul era rece friptura era caldă, dar servi­rea era mai nasoală că nu lăsau ăia pe copii să se simtă bine alergând prin restaurant şi răsturnând farfurii. Aşa e şi cu cărţile. Cine şi-ar permite cărţi pe săturate, nu are chef de ele. Cărţi? Le mai trebuie la copii la şcoală că aşa a zis doamna. Bibliotecă? Provizorie până se termină şcoala. Nu e loc în sufra­gerie, că am luat o super-canapea să ne uităm toţi la Las Fierbinţi că e de râs.

 Aia cu "…nu ieste alta şi mai frumoasă, şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor" e naşpa, demo­dată, fâsâită şi de c***t, vorba generaţiei digitale. Nu mai avem timp, ne grăbim. Unde ne grăbim, să răspundă grăbiţii. Zăbavă? Nu ies bani din ea şi nu îţi impui poziţia în societate aşa.

Veţi spune că nu, că se găsesc şi cărţi ieftine, că dacă e să cauţi, găseşti. Da. Sunt. Dar ideea este ca orice carte să fie accesibilă oricui. Aşa cum era in perioada aia cu cenzură, dar cu cărţi mai ieftine chiar dacă erau de calitate. Poate şi munci­torul ăla lipit 8 ore de maşină, cu 2000 şi salariu plus tichete ar citi ceva să-şi mai odihnească creierul, dar îşi face socoteala şi vede că ar trebui să taie de la mâncare. La asta v-aţi gândit stimaţi afacerişti culturali şi elitişti de dragul de a fi elitişti? 

În altă ordine de idei, când aud un scriitor-poet sau altă persoană publi­cată plângându-se că se citeşte puţin în România am impresia că se referă la el şi cărţile lui. Nu de alta dar am mai văzut autori plângându-se că în ma­nua­lele de română sunt tot scriitorii ăia vechi, niciunul nou (ca ei) sau că ce ne­dreaptă e soarta că nu sunt geniile de ei în cărţi la premii mari peste hotare, deşi ei se căznesc să scrie aşa, premiabil peste hotare.

Da, în România se citeşte puţin. Şi nimeni nu-şi dă silinţa să îndrepte situaţia, cultura devenind mai mult biznis decât o cale a cât de cât a luminării omului, chiar cel simplu.