A revenit cumva în actualitate locul acela pe vremuri simpatic, romantic şi plin de istorie, probabil unul dintre cele mai ascunse publicului şi turiştilor: porţiunea dintre strada Manejului şi Funarilor, cunoscută şi ca zona Turnului Bărbierilor (deşi acel turn era în exteriorul zidului, unde acum este terenul de sport – abandonat – al fostului liceu pedagogic.

Că cică e un loc periculos. Că din cauză că nu s-au restaurat zidurile, ele au crăpat, au căzut şi chiar şi acum mai cad bucăţi-bucăţi din ele. Iar asta din cauză că atunci la 2018 a fost oprită restaurarea zidului de către o direcţie de cultură care nu a înţeles că ce fain se lucra acolo cu picamerul prin zidul vechi, pentru ca să îi bage cărămizi noi, din alea faine, cum e la orice vilă de om care s-a descurcat în viaţă. Cel puţin aşa am înţeles citind ce mai scrie prin presa locală.

Tot de acolo am înţeles că, dacă vrei să scapi cu viaţă (până mâine dimineaţă?), adică să nu-ţi rupă capul vreo bucată de zid zwinger centura a III-a de fortificaţii de cum vrei să o iei pe sub “tunelul” acela, mai bine ocoleşti locul. Poţi ajunge de pe Manejului pe Funarilor şi luând-o pe Şelarilor, Filarmonicii, Magheru, Constituţiei. Este ceea ce NU am făcut. Am intrat direct în subiect, “on my own risk” şi asumându-mi întreaga răspundere, la fel cum fac cele câteva sute (cred) de persoane care trec zilnic pe aici..

foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Un loc care iniţial era frumos. Apoi s-a stricat

Chiar dacă acum arată în asemenea hal încât “vai de steaua lui” este un compliment, problema cu zidul de pe Manejului-Funarilor este că înainte arăta normal. Adică era un colţ frumos al Sibiului vechi. Seara era chiar romantic, cu acel contrast lumină-întuneric, bolţi-umbre, ziduri vechi şi loc strâmt, demn de filmat scene de filme istorice.

Da, aveam şi ceva dintr-un WC public acolo, românul socotind orice loc retras ideal pentru a-şi face treburile mici şi mari. Dar numai atât. Zidurile erau la locul lor şi, oricum ai fi întors-o, locul era de fapt foarte viu. Deasupra “Tunelului” era pasajul de trecere din Liceul pedagogic şi şcoala nr. 1 spre terenul de sport din afara zidului cetăţii. Iar ambele instituţii de învăţământ erau funcţionale, nu doar o clădire folosită parţial ca spaţiu expoziţional dar cu viaţă zero. Dincolo era terenul de sport la fel de funcţional, care avea o intrare “secretă” dinspre Grădina de Vară.

De prin 2007 încoace s-a dat startul unei vandalizări sistematice şi tolerate de către autorităţi. Abandonarea prin retrocedare a Pedagogicului a ajutat şi ea, că, ştie oricine, un loc pustiit se ruinează mai rapid decât unul locuit. Tinerii sibieni au devenit şi ei “europeni”, prinzând ideea că poţi mâzgăli orice cu spray-ul, pentru că graffiti e o artă, chiar dacă în majoritatea copleşitoare a cazurilor se ambiţionează să rămână o mâzgăleală patetică. Focul fiind retras, aici, nu a mai fost doar WC public, ci şi loc de întâlnire pentru fumat şi uneori drogangeală. Locul s-a stricat.

foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Nu ar fi fost stricat dacă nu ar fi fost ajutat

Toate aceste elemente au ajutat la transformarea unui loc superb cu care Sibiul se putea mândri dacă cineva avea suficientă inspiraţie şi creier ca să-l promoveze, într-o pacoste urbanistică.

Scriam prin 2007 că locul e “un loc frumos, dacă am face abstracţie de gunoaiele aruncate la tot pasul şi de aparenţa de wc public ce ţi-o sugerează mirosurile şi nu numai”. Şi mai scriam şi aşa a rămas până în ziua de azi, că deşi aici e tot centrul istoric, “deşi “nu vei vedea veac aici delegaţii oficiale plimbându-se la pas ori turişti cu aparate foto de gât care ascultă explicaţiile ghidului”. Şi încă era bine.

Lipsa de supraveghere a zonei şi o superbă nepăsare (în ciuda multiplelor avertismente apărute în presă) a autorităţilor, au transformat locul într-un loc de întâlnire a unei faune care a avut un singur avantaj: era majoritar minoră, deci era dificil să dea socoteală pentru faptele sale. În plus, devenise, partea mai adăpostită de ploaie un superb dormitor pentru homeleşi. Cu trecerea timpului, treaba evolua înspre mai rău, deşi apăruseră un volum întreg (la care am contribuit şi eu) de articole-avertisment pe acest subiect în presă. Grafittiurile creşteau şi se întindeau, de la chestii în engleză la “aici m-am pi…eu”). În plus, locul a devenit o pubelă de gunoi pentru locuitorii din zonă, unde găseai de la ambalaje de bere la măşti pentru chiuvetă.

foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Dar nu a fost destul. În ultima vreme, puberii care bântuie prin zonă au început să se caţăre pe ziduri, ca să poată mâzgăli cu sprayul în locuri dificile (o chestie de crescut reputaţia probabil), iar porţiuni de zidărie au cedat. Noroc că au cedat singure, fără victime, că iar aflam că cine ştie ce copilaş de gimnaziu a ajuns la UPU că a căzut o parte de zidărie cu el cu tot ori zidăria a căzut pe el.

Acum apar şi primele măsuri oficiale. Nişte panouri metalice care teoretic limitează accesul pe ziduri iar practic nu fac nimic. Iar la cum sunt acum, nici nu mai folosesc la nimic.

Cum arată acum? Exact cum vedeţi. Cine a luat vreo măsură de protejare a locului? Nimeni, exceptând panourile acelea inutile.

foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Care restaurare?

La fel, se mai sugerează prin presă că zidul de acolo a crăpat pentru că nu a fost restaurat, iar fisurile (de fapt una şi bună) ar fi de dată recentă (tot de când nu s-a mai restaurat). Nu mai e loc de repetat pe aici, “restaurarea” zidului şi a zonei a fost oprită pentru a preveni un dezastru, la modul la care se lucra acolo. Deci nu a existat o “restaurare”, doar o tentativă de construire, de zidire, de construit un gard mai mare. Nu restaurare. De era restaurare ca la carte, era totul gata încă de dinainte de summitul din 2019.

Iar fisura din “pasajul” de trecere este aşa de nouă, că o am într-o poză din 2008. Deci nu, nu aia e cauza. Altceva nu mai adaug, decât că puteţi trece pe acolo, luându-vă toate măsurile de precauţie de genul ochii cât sarmaua, urechile cât pâlnia) cum ne spunea maiorul Păpurică atunci când intram în gardă), nu de alta, dar până încă mai arată aşa.

Şi aşa am mai bifat un material din seria “Manejului-Bărbierilor”. Nu că s-ar rezolva ceva dar măcar rămâne scris.

Acelaşi loc, în 2008:

foto: Dumitru CHISELIŢĂ

foto: Dumitru CHISELIŢĂ

foto: Dumitru CHISELIŢĂ