Deținuți aduși la Facultatea de Medicină. Cu ce impresii au rămas elevii

Acasa >

Articol

Inițiativa „Alegem Greșit”,organizată de IPJ Sibiu prin Compartimentul de
Analiză și Prevenirea Criminalității, Penitenciarul Aiud, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și ULBS s-a concretizat joi dimineață, la Facultatea de Medicină
.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Elevii au avut ocazia să asculte mărturiile unor persoane private de libertate, mesaje puternice, educative și realiste. Cu acest prilej au putut să înțeleagă mai bine importanța alegerilor pe care le fac zi de zi, alegeri care le pot influența viitorul.

„O singură alegere poate să schimbe un întreg destin, iar noi știm că fiecare are posibilitatea să își construiască viitorul luând propriile decizii. Ne dorim ca tinerii să învețe din exemplele altora, iar cele mai bune lecții vin din experiențele dificile trăite de cei din jurul nostru, context în care i-am invitat să se gândească și să reflecteze la deciziile pe care le au și să se gândească ce își doresc să devină în viață”, a transmis comisar de poliție Mihaela Huzuaica-coordonator al Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității.

Vizite la Penitenciarul din Aiud

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Din spusele comisarului, este primul eveniment de acest gen realizat în Sibiu și, cu siguranță, nu va fi ultimul. Următorul eveniment va presupune o serie de activități în care vor fi incluse vizite ale elevilor sibeni în Penitenciarul din Aiud. Acolo vor putea lua contact cu viața reală, ascultând poveștile deținuților în mediul lor.

Pristav Andreea, diriginta clasei a 10-a de la Liceul Tehnologic din Mârșa speră ca elevii să conștientize mai bine anumite lucruri și să învețe din greșelile altora: „Activitatea a fost foarte educativă și chiar ne bucurăm că am participat, totodată sper că elevii învață ceva de aici pentru că e foarte util”.

Mihai este elev în clasa a 10-a și spune că i-a plăcut mult prezentarea și a rămas impresionat: „Am rămas suprins și mă bucur că am luat parte la eveniment. Deținuții au multe povești faine și interesante”, a spus acesta.

Foto: Răzvan NEGRU

 

Autor
14 noiembrie 2024 la 13:20

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 17 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit