Articol
,,Educația este ce ne rămâne după ce am uitat tot ce am învățat în școală” – Albert Einstein. Sub inspiraţia dată de acest citat al strălucitului om de ştiinţă, joia trecută, Liceul Tehnologic Mârşa a fost gazda activităţilor prilejuite de lansarea celei de-a III-a ediţii a Proiectului “Educaţia – punte între identitate, cultură şi tradiţie”. Cu acest prilej, la Sala de Festivităţi a instituţiei de învăţământ s-a desfăşurat Conferinţa judeţeană “Gheorghe Lazăr – dascălul Școlii românești – dascălul de ieri, de azi, de mâine”, manifestare în cadrul căreia au fost evidenţiate cele mai importante informaţii referitoarea la viaţa şi activitatea celui unanim recunoscut ca “întemeietorul învăţământului superior în limba română”, precum şi influenţa deosebit pe importantă aduse de marele cărturar şi activitatea acestuia în dezvoltarea sistemului educaţional românesc. De asemenea, prin materialele şi comunicările prezentate în cadrul conferinţei, au fost punctuate şi aspecte deosebit de importante ce influenţează educaţia copiilor şi tinerilor din zilele noastre, studii şi metode moderne ce pot contribui la crearea unei baze solide pentru dobândirea unei educaţii sănătoase, cu beneficii multiple pentru societate etc. Printre cei ce şi-au adus contribuţia la derularea programului conferinţei, cu materiale, prezentări sau alocuţiuni, s-au aflat directorul Liceului Tehnologic Mârşa, prof. Constantin Coropeţchi, reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, prof. Daniela Muntean, directorul Casei Corpului Didactic Sibiu, prof. Mirela Maria Iancu, primarul oraşului Avrig, Adrian Dumitru David, protopopul Avrigului, pr. Vasile Gafton, vicepromarul municipiului Sibiu, prof. Alexandru Dumbravă, preotul paroh Claudiu Clapă, prof. ing. Maria Şinca, prof. Georgiana Ursuţ, reprezentanta CJRAE Sibiu şi prof. consilier şcolar Marilena Savu. Au fost multe momente de înălțare, bucurie, empatie, caracter, toate acestea evideţiând, într-un mod cât de poate de armonios,rollul dascălului, elevului, părintelui şi societăţii în ceea ce înseamnă EDUCAŢIA. În cea de-a doua parte a manifestării, prof. învăţământul primar Sanda Stanciu a făcut o succintă prezentare despre proiectele aflate în desfăşurare lîn cadrul instituţiei de învăţământ din Mârşa, acţiuni cofinanţate de Consiliul Judeţean Sibiu, în cadrul programelor Agenda pentru Educaţie 2022 şi Agenda cultural şi pentru dezvoltarea comunităţii 2022. Apoi, cei prezenţi au fost invitaţi să asiste la un program folcloric susţinut de Ansamblul “Mlădiţele”, ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul şcolii. La manifestarea găzduită de Liceul Tehnologic Mârşa au fost prezenţi directori şi cadre didactice de la multe instituţii de învăţământ din zona de sud a judeţului Sibiu, reprezentanţi ai unor administraţii publice locale din regiune, membri ai comunităţii locale, diverşi alţi invitaţi.