Despre cum încă din 2022 Călin Georgescu era prezidenţiabil, dar nu era o problemă sau ce îşi mai amintesc reţelele sociale

Acasa >

Articol

Ca să nu se spună că obsesia Noii Lumi de a fi big brother-ul tău în tot şi în toate (cele ce sunt şi-n cele ce mâine vor râde la soare) nu e uneori pozitivă. La fel cum şefii de personal de pe vremuri îţi găseau imediat unchiul ce avea un atelier de reparat pantofi şi automat te clasau că ai avut exploatatori ai clasei muncitoare în familie şi ai ascuns asta Partidului, la fel acum, "reţelele sociale" îţi amintesc ce spuneai/postai în urmă cu ani. Ca să te jenezi sau să te bucuri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astfel am aflat că "misteriosul" Călin Georgescu era prezidenţiabil încă din 2022. Timp suficient ca toate organele şi organismele de stat sau private, societăţile civile sau doar cele care mimează civismul şi alte structuri care să strige, investigheze şi să dea verdicte legale sau nu, logice sau nu, să spună CLAR, nu aburistic, dacă acea candidatură a acestuia era legală sau nu. Că nu a fost aşa, nu mai e problema mea, ci a văicăritorilor de serviciu plătitţi sau voluntari.

Eu uite că, graţie reminderelor Reţelei Sociale, am aflat (că am uitat) că Georgescu era pe pista de decolare pentru candidatura la alegrile prezidenţiale încă de ia ghici, din 2022. Deci în urmă cu doi ani.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Amintire cu AUR şi Georgescu

Concret, pe 5 februarie 2022 am fost trimis de la ziar la "vezi că Simion e la Sibiu şi strânge semnături pe Mihai Viteazu". De obicei, informaţiile acestea venite pe surse sau pe firul scurt, sunt din categoria Radio Erevan. Adică e ceva, dar de fapt e altceva. Seamănă dar nu răsare. Şi aici a fost la fel. Da, se strângeau semnături, da, pe Mihai Viteazu, da, via AUR, da, erau pentru demiterea lui Iohannis. Dar NU era însă vorba de George Simion, care venise iute de dimineaţa apoi plecase tot iute. La locul acţiunii era doar un cort. Plus ceva membri ai partidului, vizavi de biserică. Totuşi, m-am ales cu ceva. Postarea mea de atunci ştie mai multe:

"AUR strângea semnături pe Mihai Viteazu pentru… demiterea lui Iohannis. I-am întrebat care e logica demersului şi (că) dacă îl demit pe Iohannis, pe cine pun in loc. (Nu că aş fi un fan Iohannis, dar pe bune, îl dai pe el jos şi vine? Altul?).

Un băiat mai războinic aşa ca atitudine mi-a spus că "pe Călin Georgescu". I-am spus că nu am auzit de el.

"VEŢI AUZI", mi-a răspuns. (sl. ns.)

Acum pe bune, chiar TOATE partidele te îndeamnă să-ţi cheltui energiile de-aiurea, pe iniţiative comice?

Sunt o mulţime de oameni de zburat pentru care aş semna chiar şi trezit brusc din somn; sunt o mulţime de chestii care merită zburate din societate pentru care iar aş semna şi aş ieşi în stradă. Dar noi am rămas pe "jos cu".

Deci, draga AUR, ce câştigăm dacă-l dăm jos neaparăt pe Iohannis?

Sincer, chiar nu am date despre cât de prezidenţiabil ar fi Călin Georgescu. Şi nici nu mă interesează să aflu".

Au trecut de atunci doi ani. Înainte de turul 1 al prezidenţialelor, nimeni nu se obosea prea mult să afle cine-ce e cu Georgescu. Nici eu. Şi nici nu i se dădeau şanse de reuşită. Nici eu. Abia la turul 2 a început isteria. Numai că, în zona AUR, acum câţiva ani, Georgescu era OK pentru a porni ca preşedinte. Deci nu a ştiut nimeni şi totul a fost surprinzător, nu? Şi uite acum chiar am auzit de Georgescu. Prea am auzit….

PS. Poza e de atunci, din februarie 2022.

Autor
27 decembrie 2024 la 13:29

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit