Articol
Primăria Municipiului Sibiu informează că Serviciului Evidența Persoanelor va fi deschis sâmbătă şi luni, însă doar pentru înregistrarea deceselor.
“În perioada sărbătorilor pascale, când Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paști au fost declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, Serviciul Public Comunitar de Evidența Persoanelor Sibiu va avea un program restrâns”, transmite comunicatul primăriei.
Astfel, ghișeele Serviciului Evidența Persoanelor și cele pentru înregistrarea nașterilor și căsătoriilor vor fi închise. Va fi deschis în schimb, sâmbătă 19 aprilie și luni 21 aprilie, ghişeul pentru înregistrarea deceselor. Programul avestuia va fi între orele 9 şi 13. (D.C.)