Articol
Nu vă ascund că de când administrez comentariile pe aici, am dat şi eu în hobby-ul comentatului la unele postări sau gazetuţe de net care au un comic deosebit. Acolo, să zicem, e tabăra mea de antrenament. Comentaci cam la nivelul minus 200 faţă de cei de aici, articole de toată coma, argumente din categoria ejprost, bapamătii, slava, o română de baltă de cade profa din generală în depresie că nu şi-a atins sensul vieţii luminării masselor populare, adică exact ce trebuie pentru călirea moralului şi exersarea unui limbaj cât se poate de colorat şi eficient în acelaşi timp. Cred că aş putea scrie o teză de doctorat în habar nu am care ştiinţă despre mentalitatea comentatorului sau despre cauzele prezenţei lui acolo, la comentatori. Dar, fie pâinea cât de rea, îi prefer pe cei de aici de la noi. Şi unde rămăsesem? A, la comentarii. Păi să-i dăm cu comentariile.
Never forget defrişările dintre blocuri
Ştiţi că boala mea sunt defrişările din oraş. Şi făţărnicia big-ecologiştilor care nu fac nici "miau" pe tema asta, că ei se revoltă doar când le-o cere sistemul. Aşa că am scris "Cum să plângi pentru ursul polar, dar să ţi se rupă de copacii de la tine din oraş". Apropo, Greenpeace e fuarte supi pentru nuştiuce nculeară de pe la noi. I-am întrebat despre 5G şi defrişările urbane. Încă mai aştept răspuns şi am impresia că voi mai aştepta cu succes.
La articol (editorial sau ce-i mai fi fost), un anume Cosmin îmi bagă ştiri (comentariile de la noi sunt o sursă de ştiri "underground", unele reale altele mai exagerate dar interesante. Aflu de acolo cum că un anume Dorinel Soare (PSD), primar de 32 de ani în Niculeşti, le-a spus în faţă jurnaliştilor că vocea lor este egală cu zero în România, că sunt irelevanţi, că a patra putere în stat latră, dar nu muşcă. "O să ţipaţi o lună şi o să tăceţi pe urmă”, s-a rânjit el la ziarişti". Şi ştirea continuă cu detalii picante despre acel primar.
Rămâna mare problemă de ce ne-ar interesa un primar din Niculeşti-Dâmboviţa? Nu mai au ziare in Dâmboviţa? Sunt o diasporă întreagă de dâmboviţeni la Sibiu şi i-ar interesa chestii? Chiar dacă ce a spus este, cum spuneau vechii comunişti, "just"? Că aşa e. Vocea presei a devenit egală cu zero, presa e irelevantă iar a patra putere în stat a devenit un căţel de salon cu "de închiriat" atârnat de lesă. S-a şi muncit la asta, noul jurnalism al noilor jurnsalişti fiind un fel de activism comunist de anii '50, dar mai prost făcut.
Bineînţeles, "Redactore": "Aşa e, redactore! Trăim printre ipocriţi şi nu avem nicio soluţie ca să scăpăm de ei! Mi-am exprimat o opinie şi unii au sărit ca atitudinea mea nu e o.k. Poate nu era corecta politic sau de alta culoare, dar era adevarul gol-golut. Cat timp vom mai fi ipocrti ne merităm soarta!". Aşa e. Cel mai enervant este să ai dreptate în chestii nasoale. După cum vezi, acum nu mai ai voie să ai opinii proprii, ci doar de turmă şic ele care trebuie, ori la modă ori distribuite prin ordin de unitate. Dacă se poate, nici opiniile alea să nu fie ale tale, ci dictate de alţii pe care îi consideri un fel de corifei, nişte neo-Ceauşeşti care împroaşcă cu învăţăminte şi indicaţii preţioase. Oamenii gândind de capul lor nu mai sunt agreaţi, sunt trecuţi la "periculoşi". Stai liniştit şi welcome to the club, şi eu păţesc din astea, de multe ori. Cum scriu ceva pe lângă linia trasată de Noua Gândire, deja sar lătrăii. Pe bune, nu am timp şi nu-s genul că ştii ce-aş face? Aş aduna toate atacurile la adresa mea şi şi i-aş da în judecată, ca să fie obligaţi să probeze că eu sunt cum spun ei. Cred că în puţin timp aş fi deja în topul bogaţilor cu îndeletnicirea asta.
"Andrei" roteşte şi el cuţitul în rană: "…Ce să mai spunem de blocurile construite peste tot, fără o armonie măcar, la grămadă, fără spații verzi, măcar cum se făceau odată cu gard viu și copaci plantați. Ce să mai, încălzire clim…betonului din fața blocului". De ce roteşte Andrei cuţitul în rană? Pentru că mi-a amintit de "reabilitarea" cartierului: au killerit o mulţime de copaci sănătoşi, au mătrăşit gardul viu, au asfaltat "aşe, ca să hie", au trântit o din aia de gunoi de pute permanent şi pe deasupra mai e şi insufucuentă, de ai gunoaie mai mult pe jos decât în containere, au trântit nişte becuri de nu mai ştii dacă e ziuă sau noapte. Dar Sibiul e oficial ăla verde. Verde la faţă, poate.
Până la Putin îţi îngheaţă clima în casă
"Să pui o haină în plus ca să pice Putin, dar să nu poţi fără climă la birou" am vrut să fie o demascare a făţărniciei activiştilor şi superconştienţilor ăstora cu gura şi tastatura mare, mereu aceiaşi de la legea antifumat încoace. Din comentariile primite reiese că am lovit la ţintă şi că nu toţi consumatorii de presă doar aplaudă la ordin, ci mai şi gândesc. Cel puţin ai noştri. Vedeţi, de aia îmi palce meseria asta. Până mai e unul singur care inţelege şi îi place ce faci, merită munca.
"Redactore" e la post, ca de obicei: "Exact! Ca pe vremea lui Ceaşcă! Se "lua curentul" 2-3 ore de la consumatorii casnici ca să se facă, chipurile, economie. Dar noi învăţam la geografie că doar 8% din consumul de energie total apartine consumatorilor casnici, restul… industria si celelalte. Stateam cu lumânarea pt. o cauză fără… cauză. Redactore, vor fi îştia şi mai şi decât comuniştii?"
Răspund de la coadă la cap: da, ăştia sunt şi mai şi decât comunişti în răutate. Ăia măcar mimau că sunt trup şi suflet, acum avem unii apucaţi care chiar sunt îndoctrinat de convinşi. Şi le mai şi place să fie oamenii Sistemului, că aşa au şi ei impresia că fac parte din ceva. Apoi: să ştii că se lua curentul şi în fabrici. De unde ştiu? Păi eu şi colegii mei îl luam. Suna telefonul pe filieră ieriahică: "Tăiaţi curentul la Vopsitorie!". Sau la alte secţii. Dacă erai într-o criză de generoziate, anunţai "victimele". Dacă nu, nu, oricum vedeau după. Apoi mergeai în PT (Postul de Transformare) dădeai heblu' jos şi gata, linişte şi pace în hală, exceptând băgamiaş-urile de rigoare, inclusiv la adresa Tovarăşului, Partidului şi politicii sale înţelepte. Acum văd că o iau ăştia cu binişorul, cu complicitate universală. Apropo, uite-te la reclamele de electrocasnice: toate sunt electrice, economice, Clasa A, şi un preţ uluitor. Eu fac scurtă la mână tot blocând pe febeu reclame la rahaturi solare sau eoliene.
Ike aici dă dovadă ce clarviziune: "Nu, atunci chiar avea efect în direcţia scopului propus, acela de a stoarce orice bănuţ posibil pt. plata datoriilor. Adica fără 8% ăla nu s-ar fi atins 100% la data pe care o voia Ceauşescu. Cand ţinta e să plăteşti suma x la data y, e mai clară treaba faţă de când ţinta e că poate se vor retrage din Ucraina dacă nu le mai dai bani. Insa in ambele cazuri ni se cer sacrificii nerezonabile. Şi numai pentru că ne facem nouă rău intâi, ceea ce e contraproductiv, chiar dacă poate îţi atingi şi scopul propus până la urmă. După cum ştie şi Ceauşescu, acolo unde e. Şi după cum ştim şi noi, că ne-am trezit cu economia praf în '90. Înainte să aibă loc marile devalizări. Care au fost făcute de oameni creaţi de situaţia în care ne-a adus Ceauşescu". Este cotracarat pe tema rentabilităţii industriei româneşti ceauşism versus 90-ism de către altcineva, discuţia purtându-se într-un mod efectiv de aş coate o pagină cu dialogul dintre ei, dar nu am pozele lor să o ilustrez. Nici nu am ce comenta aici, vedeţi acolo, la sursă.
"Qui protest" este sau nume sau concluzie, dar le zice şi el bine. "Bag sama că zicala aia bătrână cu "make love not war" nu face sens sub nici o formă. Nimeni nu riscă să mai scrie măcar cuvântul "pace", nimănui nu-i pasă că acolo mor oameni de mai bine de jum'ate de an şi că zi după zi se distruge o ţară; buna, rea, cum o fi, o ţară şi un popor, totuşi.
Că au americanii interese în câmpurile şi afacerile ucrainene, că e cool să fim anti Putin, că tanti Evropa s-a bagat pe "dă-i şi luptă, neicusorule" ca nişte producători să-şi vândă armamentul, ce contează? Tzircusu' trebuie să continue pentru că "de ce" şi "de aia" . Că dolarul în sus şi euroiul în jos; sau de ce? (…) Totuşi, cum se face că o întreagă planetă nu e capabilă să facă PACE într-un loc unde nişte idioţi se omoară şi o grămadă de nevinovaţi mor doar pentru că sunt prinsi la mijloc? Apologia distrugerii dusă la paroxism. Războiul zilnic de la televizor. Ucraina praf. Rusia praf. Putin tras în ţeapă. Qui prodest?"
Păi ai văzut ce s-a petrecut cu ministrul Dâncu, cel care a dat-o pe pace, nu? A fost înlocuit şi înfierat cu mânie prezidenţială fără a explica nimeni de ce. Avem o mulţime de apucaţi acum care iubesc războiul şi-l tratează ca pe un meci de fotbal: cu "haide", cu "huo"… Morţii sunt foarte utili, ajută la atmosferă şi mai ales la PR, că poţi să zici: "uite ce au făcut crimilnalii". A, se puteau evita morţii? Nu e cool să eviţi morţii. Toţi pompează armament la greu, iar UE are pretext să ia cele mai ticăloase măsuri împotriva populaţiei sub pretextul că Ucraina şi să justifice toate aberaţiile tot că Ucraina. Statele au acum şi ele un pretext de a o arde pe abuzuri asupra contribuabilului. Pe de altă parte, toată pwlimea a devenit expertă în conflicte militare şi geopolitică. Mamaiele postează icoane să dea luema cu "Amin" în timă ce se extaziază la căţi morţi a făcut artileria ucraineană, şi baga cu "să-i omoare pe toţi". Ăla ful de poze cu fiu-so în toate poziţiile nu mai poate de vitejie şi muşcă tot ca zăvodu' şi-s curios ce poze va mai pune când patria l-ar chema sub arme departe de de familia-i cea draga şi scumpă. A înnebunit efectiv lumea. Nema raţiune, nema echilbru. Numai normal să nu fii că-ţi sar toţi în cap. Mi-ar plăcea să-i văd în mijlocul războiului pe toţi ăştia care fac urât la cuvântul "pace". Claudiu: "Şi populimea se joaca de-a "hai să stăm în frig că e pentru o cauză bună". Da, i-am remarcat. Toţi erau fierţi pe stat în frig prin august, cînd era cald. Când a venit septembrie ăla ceva mai rece, hyper-eroii şi-au pornit centralele că le era deja frig.
Au mai fost şi alte comentarii, oameni buni, dar erau toate pe linia nemulţumirii, semn că nu toţi vor să fie spălaţi pe creiere.
Asta cu "Despre M**e ca "Next Level Leadership" sau când te ia videoul pe dinainte" am făcut-o în amintirea reuniunii aceleia liberale de la Venus, o staţiune foarte dragă mie, unde noii politicieni au dat-o pe muie. Pe Muie Pesede. Adică vorba aia, leadership-leadership, ecucaţie politică-educaţie politică, viitor-viitor, dar tot muia, fra'!
"Redactore" ia aici apărarea liberalismului istoric: "aceștia nu sunt liberali adevărați, sunt niste caricaturi jalnice de la vlădica până la opincă. Iar limbajul lor nu mă miră. Cred că de la duş li se trage. Sau poate de mai de mult? De când mergeau ca bezmeticii pe străzi strigând: Mai am un singur dor/ Dragnea scriitor?". Nu ştiu ce să zic, nu mai ştiu cine-s adevăraţi şi ce-s adevăraţi. Politica şi în general ceea ce văd mă scârbeşte tot mai mult şi nu e nici din cauza vârstei, nici din cauza situaţiei sociale, ci a faptului că nu văd nici ieşiri, nici variante de scăpare.
MM: "Nu uitați: m¥!@ se întoarce. Cine dă primește și cine primește dă. Noi, restul (nici liberali#rezist, nici pesedisti, nici useristi-habarnisti) ne alegem cu nimic, adică m¥!£ fără filtru.". Păi aşa a fost totdeauna pentru năoi, ăştia, neînregimentaţii. A, ai uitat milogeana după voturi înainte de alegeri.
Trei mostre care de opinii care ar trebui să facă să vuiască eşdinţele pe la Partid, oricare partid. Că este exact părerea alegătirilor despre politicieni. Mai părere decât cele scrise pe Administraţia prezidenţială. Dar scuze,c ea mai tare este asta, anonimă: "Aoleu, maică! Astia n-or să-mi plătească mie pensia!". Ce mai una-alta, o spun şi eu când ies în stradă şi văd puberi tatuaţi pe trotinete şi eleve de a VIII-a cu gene false pe ele.
La "Cum adică să gândeşti şi să ai păreri fără să fii plătit de cineva?" am comis-o la titlul cărţii lui Orwell, din "1984", reieşind 1904. Asta e, cine munceşte greşeşte cine nu, ajunge şef. Sile zice: "Cartea e 1984! Pentru că 1904 e Schalke!". Bine. Atâta ştiu şi eu de echipa aia, că e "04", in rest nimic. Hergane Gorduna spune: "Kapaș (se citeste Kopoș), de aici, Coposu!" Bun dar ce înseamnă? Orice nume înseamnă ceva. Şi continuă: "La 16 Aprilie 1950, Locomotiva Sibiu -Flamura Roșie UTA Arad 0-1, gol marcat de Kapaş în ultimul minut!” Numai că noi ne-am luat revanșa zilele trecute, UTA-Hermannstadt 1-2 , gol Baba Alhasan, tot ultimul minut!! După 72 de ani…dar tot revanșă se numește!". Scuze, nu le am cu fotbalul nici măcar hermănştătesc, dar să înţeleg că Baba Alhasan e sibian? Mai am un comentariu "parazit" fără legătură cu subiectul: "Butaciu și Cristoreanu/cântă la țambal tot anu' ". Bine: "Dolănesc' maşina ta, se plimbă miliţia". Mulţumit?
De la Calea Poplăcii la cum am aflat cine a fost preotul Bacca
"Evadarea" în istoria Căii Poplăcii a adus din nou comentatori interesanţi. Astfel, tot Ike, îmi explică despre Piaţa Tălmaciu că "Nu toate pieţele trebuie să fie lipsite complet de construcţii sau să aibă vreo destinaţie anume ca să fie pieţe. Ajunge să fie un spatiu deschis înspre care converg mai multe străzi. Tălmaciu, Sadu sunt ca toate pieţele din Bucureşti, de exemplu". Parţial de acord. Adică Piaţa Sadu, da. Dar Piaţa Tălmaciu este un ancadrament oval cu clădiri peste tot, mai puţin la fostul complex, unde e ceva mai mult loc liber. Deci nu are alurăd e piaţă. Putem spune acelaşi lucru acum de Piaţa Prahovei, deşi înainte era piaţă-piaţă, pe mijloc doar cu spaţii verzi, unde zburdau găini, gâşte şi curci, de ţi-era mai mare dragul. Acum, noa, am progresat, au plantat blocuri, că ele aduc parale la edil, nu iarba, orătăniile şi copacii.
Domnul Lae, cititor fidel, mă sfătuieşte să scriu despre Turnişor. Păi încă nu am terminat cu Sibiul, că mai sunt multe cartiere de umblat şi cercetat. Dra ste şi el pe listă. Alături de Guşteriţa, altă comună devenită cartier. Altcineva, anonim deşi am vaga spre sigura împresie că îl ştiu, mă ia la rost că să mai las umblatul prin cartiere şi să mai stau de vorbă cu cititorii! "Ori nu mai aveţi subiecte de discuţie???". Păi ca să ai subiecte de discuţie, trebuie să ai subiecte scrise. Nu putem vorbi pe nimic, nu? Plus că, de două serii încoace cu asta trei, ce tot facem? Nu vorbim cu cititorii?
Domnul Bogdan Stănculescu mă lămureşte cine a fost preotul Bacca, ce a dat numele străzii "Preot Bacca": "Preotul Bacca a fost arestat în octombrie 1915 şi apoi condamnat la moarte pentru trădare de patrie şi de spionaj în favoarea României, de catre Tribunalul militar al armatei ungare din Cluj. Sentinţa a fost ulterior revizuită, iar preotul Bacca s-a reîntors în parohia Sibiu-Poplaca, unde a şi murit, în 1919". Mulţumesc, chiar nu ştiam asta. La Sibiu istoria locală este o preocupare doar la nivel de amatori. Profesioniştii au alte treburi, sunt ocupaţi şi mai au şi treabă.
Pe domnul Lae, trebuie să-l contrazic. Locul numit "La Stea" nu era în jurul cazărmii Şcolii de Infanterie, ci în zona Pieţei Crişan, conform unei hărţi vechi.
Despre scopul jurnalistului
Despre comentacii care se dau experţi pe reţele am scris în "A-l învăţa pe tac-tu să facă copii sau ca să fii expert din tastatură tot trebuie să ştii câte ceva". S-a lăsat cu nervi din partea unora. Ghinion.
Gogu: "…libertatea de exprimare, adicā deşertarea opiniilor, ridicatā la rang de cult sacru, permite tuturor, ştiutori, neştiutori, buni, răi, interesaţi sau dezinteresaţi sā vomite în spaţiul public, fie el şi virtual, orice. Aşadar, totul e permis aprioric apărat de siluitul concept de libertate. Eu tot sper să se intâmple ceva să ne mai rărim pe planeta asta…". În speranţa asta, Gogule, vezi să nu se rărească ăia bunii şi să ne pricopsim tot cu ceilalţi ca majoritate. Că, OK, nimeni nu e superştiutor, dar unde nu se pricepe, normal ar fi să tacă. De exemplu, eu nu mă bag în mecanica auto. Sau în fizica virgulă cuantică. Nici în filosofie nici în fotbal nici în pescuit. Da sunt unele chestii unde nu pot fi vândut sau cumpărat. Ei bine, în nişa, bula, sectorul sau ce-o mai fi aia/ăla, mi-e nuştiucum să-l văd pe un neica la care enigma numărului de "i" în "copiii" e la fel ca cea a inscripţiilor de la Tiahuanaco, că mă la la perp**is. Apropo, tocmai sunt intr-un super-colocviu cu unii care cred că Ţepeş era un voievod luminat pentru că trăgea în ţeapă pe hoţi "şi pe corupţi". Sunt curios cât ar fi rezistat ei atunci. Că poate lui Cumnuviitu Ţepeşdoamne nu-i plăcea o nuanţă la ceva şi, haţ, cu băţu-n fund la admirat peisajul de la înălţime. Oricum m-am lămurit că nu e nicio diferenţă între ăia care aplaudau la execuţiile din Renaştere şi ăşti de acum care ar aplauda la aşa ceva.
În schimb Claudiu e supărat pe lume ("aoleooo-o-oo-ooo", ca s-o cităm pe cunoscuta şi geniala intrepretă Gabi Luncă) dar mai ales pe mine "Jură-te pe roșu că textul asta kitschos ar fi trecut și mai apoi ar fi primit "bun de tipar" într-o publicație pe bune, cu casetă redacțională. Iar când spun publicație nu mă refer la "Prostituția" sau "România Mare". Și-uite așa, simplu și fără ranchiună, poți realiza cât de bine îți faci sau nu treaba." Da ce, tu citeai "Prostituţia", Claudiu? Lasă că şi eu aveam "Infractoarea Mov", stai liniştit.
Dar să revenim. Păi tati, ce e kitschos în text? Hai, zi-i aşa, pe puncte. Da, ştiu, nu ştii. Iar textul a trecut de Be-Teuri ce ai tu chef şi a fost publicat iar dacă nu-ţi convine, asta e viaţa, jurnalismul nu e lăutărie sa cânte ce conandă progesiştii, hashtagiştii, globaliştii, slava-iştii, vaccinişltii sau alţi meseni ai globului care îi suportă. La tine care ar fi o publicaţie "pe bune"? Zi ca să râdem amândoi, mai ales eu.
Altul îi spune lui Claudiu că "Aici s-ar putea sa ai dreptate… Jurnalistul are menirea să informeze, nu să ne pună la colț.". Da ce, te simţi pus la colţ? Hopa, înseamnă că ai făcut ceva, nu?
"Popa Burducea, când cu steaua când cu crucea" zice despre libera exprimare că atunci "Când Gutenberg a inventat tiparul, autoritățile bisericești manifestau o mare îngrijorare, pe motiv că apar multe erezii, ca urmare a răspândirii rapide a opiniilor false care contrazic dogmele oficiale!!". Ceea ce s-a şi petrecut. Au apărut multe erezii. Ba s-au şi omorât pe ereziile alea. Iar unii caută să mă convingă că atunci au scăpat europenii de evumediu şi au intrat în civilizaţie-neică Renaşterea. Apropo, pe atunci unii chiar nu simţeau nevoia să citească. Nu era ceva bărbătesc asta cu cărţile. De citit se ocupau popii, medicii, scribalăii şi călugării, ăia adevăraţii se tocau cu sabia, lancea, buzduganul şi dădeau averi pe armuri şmechere care o dată cu apariţia armelor de foc nu prea mai erau şmechere.
Am scris, cred că am fost singurul din presa românească (nu mă laud, căutaţi, sper să nu fie aşa dar nu am văzut pre vreunul să alalizete pe tema asta doar două-trei ştiri de marele rahat şi alea) despre "Chemtrails, contrails, teoria conspiraţiei, practicarea ei, dar tot poluare se numeşte".
Aici iar am avut un regal de comentarii, că subiectul e fierbinte. Apropo, am pus nişte întrebări la finalul materialului către experţii oficiali sau nu, dar nu am primit până acum răspunsuri, deşi erau simple şi la subiect. Probabil m-am ales cu înjurături la pungă şi cu un loc în cine ştie ce index de "dujmănoşi ai societăţii noastre resetiste".
Citesc şi zic asta: de ce nu te-ai semnat, că frumos ai comentat? "Nici n-are rost să regretăm că nu mai suntem tocmai tineri când văd ce ni se pregătește, ce va fi în viitor". Ai perfectă dreptate, omule. Noi măcar avem mulţumirea că am prins vremuri cu oameni mai normali, că ne-am distrat, că am ştiut ce e aia veselie şi mai ales libertate, asta chiar sub dictatura lui Ceauşescu. Alt anonim se plânge că "un articol atât de lung şi de alambicat încât descurajează bietul cititor!".Păi să mă uit prin pivniţă, poate mai am nişte "Arici Pogonici" sau "Cutezătorii" să-ţi trimit. Acolo nu e nici lung nici alambicat. Da pozele, pozele ţi-au plăcut măcar? Altcineva, Sibian, om care ştie ce spune, dar a scris mult şi nu-l pot reda aici, dar îl găsiţi la articol complet. Doar spicuim: "O documentare puţin mai laborioasă (evident necesară în vremurile de cenzură şi cancel culture pe care le trăim) ar fi avut ca rezultat probabil eliminarea variantei contrails. Nici copiii naivi nu ar mai crede în "explicaţiile" acestui adevărat atac chimic asupra populaţiei, ca fiind "condensation trails".
Trebuie sa intelegeti ca sistemul vine cu legiuni de formatori de opinie(..) care au misiunea de a tulbura apele intelegerii umane prin diverse slogane si acuzatii denigratorii (…) Ne-ştiinţa modernă sau pseudo-ştiinţa este exact acea ramură a minciunii care este spusa de falşi specialişti sau de specialişti vânduţi unor interese, în scopul de a da credibilitate minciunii ordinare. Naivii şi îndoctrinaţii ideologic în progresisme şi globalisme încă mai cred în ne-ştiinţă modernă şi în pseudo-ştiinţă". Am tot spus că în ultima vreme ştiinţa şi-ar putea pune un SA sau SRL după nume, la ce afaceri face.
Cam atât. Acum, în trei serii ca filmele cu Ardelenii sau cele cu comisarul Moldovan, ne-am mai apropiat de actualitate. Scuzele mele că v-am mai ciontit din comentarii, dar trebuie să mă încadrez şi eu într-un barem de spaţiu, plus că trebuie să mai fie şi loc de poze. Asta e, pe data viitoare. Sper sa fie mai curând, o să-mi dau şi eu silinţa să vă ofer motive de comentat.