De Paști, Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport Mediaș este închis

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primăria municipiului Mediaș informează, prin intermediul unui comunicat remis reprezentanților presei, că, în perioada 18 – 21 aprilie 2025, Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport Mediaș (situat pe strada Sticlei, nr. 9), va fi închis. Ca urmare a acestei decizii, în cadrul obiectivului nu se vor organiza activități sportive, recreative, cursuri sau orice alte tipuri de evenimente.

„Centrul își va relua activitatea începând cu data de 22 aprilie 2025, după programul obișnuit, adică de luni până vineri între orele 8 – 22, iar sâmbăta și duminica între orele 14 – 22, numai pe bază de programare”, transmit reprezentanții Primăriei Mediaș.

D.F.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Foto: arhivă

Autor
16 aprilie 2025 la 14:49

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 4 ore
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit
acum 6 ore
Aventurile Cenaclului Flacăra la Sibiu, când bunicii de astăzi umpleau stadioanele
Trei și numai trei erau evenimentele care umpleau stadioanele României înainte de 1989: adunările populare comuniste, evenimentele sportive...
Actualitate
8 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit