Când România era împărțită între „băsiști” și „antibăsiști” credeam, cu naivitate, că am atins apogeul dihoniei sociale și că mai mare zâzanie decât asta nu poate exista în țară. Dar una dintre vorbele de duh ale lui Fred Nuss, fie-i țărâna ușoară, suna cam așa: „Rareori urmează ceva mai bun” (parcă îl și văd rostind-o, punând capac pesimismului cu un zâmbet lăsat să coboare de la înălțimea de 1.90 a bunului nostru coleg și prieten).  Acum, când în societatea românească se ciocnesc neomarxiștii, falșii naționaliști, apărătorii mediului, opozanții acestora, globaliștii, conspiraționiștii, cafteala verbală dintre „băsiști” și „antibăsiști” ni se pare floare la ureche. Ceea ce am observat după acea perioadă cenușie a fost ușurința cu care lăudătorii lui Traian Băsescu, cei ce îi închinau ode, ce declamau oprirea în loc a istoriei pentru a-i permite întâiului căpitan de țară să urce și să coboare când poftește, s-au repoziționat delimitându-se de controversatul personaj pe care îl lustruiseră în partea dorsală, ciugulindu-i din palme. De la scriitori, politicieni, cântăreți, actori până la analiști de studio și realizatori TV, toată floarea pupinbăsiștilor s-a repliat, orientându-se către dosuri ce pot produce mai mult decât un simplu fâs. De curând, am urmărit un dialog grețos între doi indivizi cu o pedanterie de intelectual purtată precum o eșarfă din mătase contrafăcută. Nu voi da nume, pentru că ar însemna să-i nedreptățesc pe alți lingăi; ambii îl cântau și-l ridicau în slăvi în trecut pe cel care a împărățit zece ani la Cotroceni, iar acum vorbeau de parcă gurița lor n-ar fi mușcat din usturoiul băsismului niciodată. Cu toții ne putem înșela în privința unor personaje; sunt convins că fiecare dintre noi a încercat gustul dezamăgirii livrat de câte un politician, pe care îl credeam ceva mai onest decât ceilalți. Una e deziluzia și alta e slujirea interesată, înfăptuită până dincolo de granițele ridicolului, urmată de o disociere de-a dreptul violentă. Pentru foarte mulți dintre cei ce se închinau la Traian Băsescu, acest ins este azi un personaj nefrecventabil. Au descoperit că e grobian, duplicitar, lipsit de onoare etc. Ciudat, revelația a aterizat forțat în conștiința lor, după ani de percepții amorțite, taman când Băsescu nu mai putea produce nici avantaje, nici probleme. Desigur, aceste carențe ale caracterului indivizilor despre care vorbim n-au început în epoca Băsescu, nu se manifestă doar în acest caz, dar izbitoare este străbaterea cu iuțeala fulgerului a distanței dintre scaunul lăudătorului absolut și eșafodul călăului intransigent. Și mai trist e că acești indivizi se consideră (și mai sunt considerați) formatori de opinie, cărăuși de adevăr, cântare pe ale căror talere sunt așezate greutăți ale societății românești. Asta explică întrucâtva halul în care a ajuns această societate.