De la o vreme încoace…

mă surprind că ţăranul-plugar din mine prinde a ”plagia” filozofia acelor domni de la oraş cu multă carte. Numai că eu o fac mult mai anapoda decât deşteptăciunea lor.

Ca urmare mă surprind că din nou am avut vaga impresie că timpul universal al omenirii ba stă pe loc, ba trece pe lângă mine ca o nălucă. Dar şi că se reîntoarce de unde a plecat, provocându-mi falsa impresie că atât cât creşte tot atât şi descreşte. Fiind doar o aparentă stare naturală a timpului fizic. Cel care nu depinde nici de ceea ce se petrece pe Pământ şi nici de ceea ce se întâmplă în Ceruri. Spre exemplu: Doi bărbaţi s-au născut şi au murit în acelaşi an şi în aceiaşi zi. Fiecare trăind 80 de ani. Până la urmă diferenţa dintre viaţa celor doi avea să o facă atât felul lor de a fi, cât şi faptele, bune sau rele, ale fiecăruia în parte. Dovadă că unul dintre ei mai mult a trândăvit decât a muncit, în vreme ce celălalt a lucrat moderat şi cu folos. Primul a sfârşit ca boschetar, uitat de lume, iar celălalt ca om fericit şi stimat, temeinic aşezat la casa lui. Falsa mea impresie creată în acest caz este că nefăcând mai nimic folositor cu viaţa lui, timpul boschetarului ar fi fost mai scurt, iar al celuilalt mai lung. Pe când, în realitate, amândouă erau perfect egale. De unde şi a mea constatare cum că atât timpul, cât şi faptele omului sunt măsurători exacte ale vârstei, nu numai a fiecărui om în parte, dar şi a restului vieţuitoarelor Pământului, Apelor şi Văzduhului! Gândind atât de anapoda şi de obositor mi-a revenit în minte o mai veche spusă înţeleaptă a răposatului ţăran-oier Mitu Ştef al Ciobanului din Gura Râului Mărginimii Sibiului: ”Indiferent de vârstă, trupul omului mort merge în pământ, pe când faptele vieţii sale rămân la suprafaţa pământului!”

In memoriam, Mircea Aurel Vulcănescu

(n. 3 martie 1904, Bucureşti – d.28 oct.1952,Aiud)

El se ivea în astă lume cu 119 ani în urmă. Dar cine a fost românul purtător al acestui nume, transformat în renume? În primul rând un reputat economist şi talentat scriitor şi cugetător în ale filozofiei. Însă şi un foarte capabil ministru de Finanţe în Guvernul României, condus de mareşalul Ion Antonescu. În calitatea sa de scriitor şi filosof a semnat şi publicat lucrări precum cele intitulate: „Dimensiunea românească a existenţei” şi „Către fiinţa spiritualităţii româneşti”. Şi cu toate că a pătimit enorm de mult în anii de detenţie în închisoarea Aiudului (loc în care şi-a aflat şi tragicul sfârşit al scurtei sale vieţi: schingiuiri, interogatorii brutale interminabile, înfometare, îmbolnăviri, simulări de execuţii prin împuşcare), Mircea Aurel Vulcănescu – OMUL CU MORMÂNT NECUNOSCUT- va lăsa posterităţii, ca moştenire, şi un crâmpei din dovada nemărginitei sale înţelegeri umane şi bunătăţi sufleteşti-creştineşti. Dovadă că, peste vremi şi vremuri, îndemnul lui proverbial la înţelepciunea reconcilierii sociale rămâne mereu în actualitate: „Să nu ne răzbunaţi!”

Notă: Eu cred că a voit să spună şi că dacă totuşi veţi încerca să ne răzbunaţi, atunci faceţi-o nici cu ură şi nici cu răutate! Ci cu dreptate şi cu frica în Dumnezeu!

In memoriam, Ion Besoiu

(n.11 martie 1931,Sibiu-d.18 ianuarie 2017, Bucureşti)

Îmi reamintesc, cu nostalgia timpurilor trecute, că l-am întrebat, cândva, pe regretatul actor Ion Besoiu, sibian prin naştere şi bucureştean prin profesie, domiciliu şi mormânt, dacă este adevărat ceea ce se tot spune despre el cum că ar fi avut şapte neveste. Parcă îl văd şi aud cum avea a-mi răspunde râzând cu poftă: ”Au fost mai multe femei, dar numai patru” întabulate”, cu acte în regulă”. Fac cuvenita precizare că pe atunci îndrăgitul actor de teatru şi film trăgea nădejdea că va împlini vârsta mea de acum. Aceea de 88 de ani. Dar, din păcate, n-a fost să fie aşa, el stingându-se, precum feştila unei lumânări de mult aprinse, cu 7 ani în urmă. Aşadar, cu toate că nu mai era acel june-prim de odinioară, el rămăsese acelaşi om plăcut de vesel, de cuminte şi înţelept. Îşi păstrase intact farmecul de povestitor a tot ceea ce a citit, auzit, trăit şi jucat pe marea scenă a vieţii sale. Mai adăugaţi şi faptul că avea vorba sa, neaoşă şi ardelenească, fiind o plăcere să-l asculţi glumind sau recitând versurile unor poeţi transilvăneni.

Câteva gânduri personale şi întâmplări răzleţe

*Scriitorul-dramaturg George Bernard Shaw (1856-1950), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, ne spune că „Muzica este foarte frumoasă, dar o femeie care cântă la pian toată ziua este un blestem”. *Nu ştiu cum se face, dar nu există concert simfonic sau spectacol de teatru în care printre spectatorii din sală să nu se afle măcar unul care este răcit cobză, tuşind zgomotos sau înfundat în neştire, în loc să părăsească sala. *Aflând că plec la munte în „concediu de pensionar-veteran”, un prieten mă întreabă răutăcios dacă am pus în bagaje şi „o carte de vacanţă”. Iar răspunsul a fost pe măsura întrebării: am cumpărat de la anticariat cărţi gata citite, pentru a nu mă mai obosi cu cititul lor! *Din amintirile mărturisite ale unui bătrân judecător de tribunal: „N-am văzut hoţ care să se ruşineze şi nici să îşi recunoască fapta, cu toate că dovezile erau evidente”. *–O mult prea tristă mărturisire personală: Am ajuns să nu mă mai mire nici faptul că amărâţii de emigranţi arabi şi nord-africani refuză să rămână definitiv în ţara mea. Şi le dau dreptate din moment ce fac acelaşi lucru şi milioane de români care au ales să trăiască, să suspine, să plângă şi să moară în ţări străine! **Unde sunt oameni răutăcioşi la suflet şi brutali la mânie, nu există sărbători de nici un fel. *Din spusele filozofului răşinărean şi sibian, convertit la franţuzisme, Emil Cioran (1911-1995): *„În Europa, aparenta fericire se termină la Viena. Mai departe, nenorocire peste nenorocire, dintotdeauna”. *Un mare lider politic occidental al zilelor noastre ne argumentează că în SUA democraţia s-a născut printr-un fel de cezariană extrem de dureroasă. Tot la fel şi libertatea de a trage cu puşca, pistolul sau cu mitraliera oricând şi oriunde te taie capul. Dar şi de a debita prostii în faţa a sute de milioane de americani creduli, aroganţi şi sfidători faţă de restul popoarelor lumii.*Din Dialogul Iubirii: -Dagă femeie,Tu eşti Cerul,/-Iar Eu sunt Steaua ta./ -Tu eşti Marea./Eu, Lacrima.