Cineva observa de curând că în vremea pandemiei lucrurile erau mult mai simple: lumea era împărțită între vaccinați și nevaccinați. Istoria se repetă oarecum. În urmă cu doi ani dezbaterile aprinse despre alegerile anticipate au fost brusc suprimate de pandemia de coronavirus. În urmă cu o lună oamenii se înjurau vârtos, aruncând cu ce le venea la gură în stigmatul de vaccinat și cel de nevaccinat. Brusc, au apărut niște tancuri și niște rachete în Ucraina care nu au spulberat doar pereții clădirilor și destinele unor ucraineni, ci și dihonia planetară semănată de promotorii și contestatarii vaccinului. În urmă cu două săptămâni primeam zilnic buletinul Covid din care aflam câți români s-au infectat în ultimele 24 de ore. Azi, căpătăm zilnic alt buletin care ne spune câți refugiați au trecut granița românească, tot în ultimele 24 de ore. Unii au profitat de pandemie și s-au îmbogățit, ceea ce se întâmplă și acum, când războiul devine o oportunitate pentru căpătuirea șmecherilor. Coronavirusul ucidea zilnic mai mulți oameni decât războiul, dar aceste cifre nu ne pot liniști. Interesant e cât de repede am abandonat o temă ce sădise în noi ditamai arborele discordiei și am trecut la alta, și ea aducătoare de război social. Ne comportăm de parcă am fi dependenți de mătrăguna pe care ne-o picură în minte și în suflet cei ce gestionează marile crize. Până mai ieri oamenii se detestau pentru că erau împărțiți între vaccinați și nevaccinați, iar acum apar semnele unor noi motive de sfadă cauzate de prea multă ori prea puțină solidaritate față de poporul vecin și -mai nou- prieten. Cât de ușor s-au predat armele luptei cu semenii, armele care au ciuruit în ultimul an prietenii, legături de rudenie, pentru că unii voiau să se vaccineze, iar alții ba. Se adeverește că era un război fals, de vreme ce ambele tabere au capitulat peste noapte (e bine că s-a întâmplat așa, observăm doar că mutarea atenției e o joacă de copil, chiar și atunci când vorbim de mase). Certificatul verde nu mai e sămânță de scandal, poporul nu se mai împarte între cetățeni de prima mână și plebe, așa cum se întâmpla odinioară. Frica e cea care ne mută atenția de la o nenorocire la alta și ne plasează în grădina în care spaimele ne remodelează comportamentul. Carevasăzică am trecut de la certificatul verde la izmenele maro. Ceea ce nu înseamnă că temerile ne vor scoate din zodia încrâncenării și ne vor face mai buni. Am început deja să găsim motive de ceartă, iar sindromul acela al scindării care ne-a transformat de-a lungul timpului în băsiști versus antibăsiști, rezistenți versus antirezistenți, vacciniști versus antivacciniști nu poate fi speriat, darămite ucis de nicio rachetă, de niciun proiectil.