De ce nu se face încă screening pentru cancerul de col uterin la Spitalul Județean. Explicațiile SCJU

Acasa >

Articol

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu spun că derularea programului de sceening pentru cancerul de col uterin nu ține neapărat de situația de la Sibiu, așa cum s-a întâmplat până în acest an.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De altfel, medicii de la SCJU Sibiu derulează programul de screening pentru depistarea activă a cancerului de col uterin la categoria de vârstă 25-64 ani încă din anul 2012.

Însă, începând cu data de 1 aprilie 2022 a fost modificată legislația privind derularea programelor naționale de sănătate publică, astfel încât din acest an, screeningul cancerului de col uterin pentru regiunea Centru se desfășoară exclusiv prin finanțare europeană nerambursabilă, în cadrul proiectului Operațional cu Capital Uman „Fii responsabilă de sănătatea ta – Programe regionale de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin”,  fiind organizate rețelele de screening după noile normative legislative.

Acest fapt a impus reorganizarea rețelelor de screening, în acord cu noile prevederi legale.  „Ca urmare, SCJU  Sibiu a făcut toate demersurile necesare și a transmis către Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg-Mureș, care este lider în cadrul proiectului, dosarul de candidatură în vederea organizării unei rețele de screening”, transmit reprezentanții SCJU Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Ce a făcut SCJU pentru acest program

 

Lista rețelelor de screening avizate a fost publicată de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg-Mureș pe site-ul propriu și apoi, în data de 10 august, anunțată printr-un comunicat de presă. Conform acestuia, SCJU Sibiu a fost validat în vederea organizării rețelei de screening.

După publicarea listei finale a rețelelor de screening, urmează emiterea rapoartelor de validare și încheierea contractelor de afiliere pentru furnizare servicii medicale de screening cu toate rețelele de screening validate dar, până în prezent, unitatea noastră nu a primit din partea liderului de proiect raportul de validare în baza căruia se încheie contractul.

„Practic, în momentul de față așteptăm ca SCJU Tg-Mureș să ne transmită raportul de validare, contractul  de afiliere și cadrul metodologic necesar implementării programului, întrucât modalitatea de lucru va fi una diferită față cea în care s-a derulat în anii anteriori. Activitatea va începe după parcurgerea acestor pași, urmând să revenim cu un anunț oficial în acest sens. Subliniem că SCJU Sibiu este permanent preocupat de accesarea unor programe și proiecte care să extindă accesul populației la o gamă cât mai variată de servicii și vă asigurăm că acest program, care a funcționat încă din 2012, este unul care beneficiază de întreaga noastră atenție și implicare, urmând să fie reluat după finalizarea etapelor de reorganizare a rețelei, pentru care unitatea noastră a întreprins toate demersurile necesare”, mai spun reprezentanții Spitalului.

În cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, rețeaua de screening este compusă dintr-un centru de informare deservit de 3 medici cu specialitatea obstetrică-ginecologie/medicină de familie; un centru de recoltare deservit de doi medici cu specialitatea obstetrică-ginecologie; laborator citologie cervicală deservit de trei medici cu specialitatea anatomie -patologică.

În perioada 2012 -2021 de serviciile programul de screening au beneficiat 5.627 de paciente.

Autor
24 august 2022 la 11:49

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 48 minute
…”Nu aveam de unde să ştiu că e ilegal să am un astfel de simbol pe pragul locuinţei”, spune cel acuzat că şi-a decorat locuinţa cu o svastică
Gabriel Popovici, bărbatul cercetat că şi-a ornat intrarea în locuinţa sa din Agnita cu o svastică, transmite, într-un...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Sibienii, încurajați să citească zilnic. Specialiștii spun că lectura poate combate depresia
De Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor, Direcția de Sănătate Publică Sibiu informează localnicii cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
„Festivalul Grădinilor” „înflorește” în parcarea KFC
În weekend-ul care urmează parcarea de la KFC va „înflori” cu prilejul „Festivalului Grădinilor”. În perioada 25 -...
Eveniment
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Actualizare/ Cauza incendiului de la halele din Sibiu. Nu sunt victime
Actualizare: Potrivit ISU Sibiu, în urma verificărilor făcute la fața locului, pompierii au stabilit cauza probabilă de izbucnire a...
Actualitate
1 min de citit