,,prin avansarea unor ofițeri români [David Urs baron de Margina] protejează și întărește neamul românesc în regiment în așa grad, că dacă lucrurile ar merge tot așa de aici înainte, regimentul, cu timpul, ar deveni un regiment curat daco-roman”

Panteonul elitei intelectuale, culturale și românești a secolului al XIX-lea va rămâne mereu pentru generațiile care au urmat un model de abnegație, dăruire și jertfă pe altarul formării și evoluției unei națiuni aflate în plin proces de conștientizare a originii și misiunii sale istorice. Figură marcantă a lumii în care a trăit, David Urs baron de Margina este alături de George Barițiu, Ioan Rațiu, Alexandru Papiu Ilarian, Iosif Șterca Șuluțiu, Alexandru Vaida Voevod și întreaga generație românească pașoptistă, întruchiparea omului care a înțeles că viața i-a fost dăruită să facă ceva cu ea, să zidească trainic pentru cei din mijlocul cărora s-a ridicat.

Acum mai bine de două secole, la 1 aprilie 1816, se năștea în comuna Mărgineni din Țara Făgărașului, David Urs, descendentul unei vechi familii boierești înnobilată în 18 iulie 1437 de domnul Țării Românești Vlad Vodă al II-lea. Copilul de grănicer, vlăstar al unei țărănimi libere, va fi făcut alături de ceilalți copii școala în comuna natală, Școala centrală grănicereacă a companiei a X-a din Regimentul I român de graniță, și apoi va învăța carte și disciplină, începând cu anul 1833, la Institutul militar de educație din Năsăud, unde, alături de alți tineri, ia contact cu viața din Regimentul al II-lea românesc de graniță. La vârsta majoratului, la 1 iulie 1834 tânărul David Urs este înrolat în regiment, un an mai târziu, în 16 ianuarie 1835 este înaintat fruntaș, la 1 mai caporal și în 16 iulie sergent major. Sârguința și seriozitatea lui în pregătirea pentru viața de ostaș, îl vor face să fie avansat sublocotenent clasa a II-a, în 1 martie 1841. Acum va îndeplini funcția de furier al Companiei a IX-a din comuna Lisa, apoi al Comandamentului batalionului grăniceresc din comuna Vaida Recea și adjunct al comandantului Companiei a VII-a din Racovița, județul Sibiu. Din Racovița va participa David Urs la Marea Adunare Națională a românilor de pe Câmpia Libertății de la Blaj în 3-5 mai 1848, în fruntea a 172 de grăniceri racovițeni. Intrat în vâltoarea evenimentelor revoluției, va face parte din delegația condusă de episcopul Andrei Șaguna, trimisă la Viena pentru a prezenta solicitările neamului său. La revenirea din capitala Imperiului va fi avansat la 16 august 1848 sublocotenent clasa I. Două zile mai târziu Simion Bărnuțiu, vicepreședintele Comitetului Național Român, își va găsi adăpost în locuința lui Urs din Racovița, iar în 25 august, alături de sublocotenentul Mihail Novac, preoții Nicolae Erdeli și Petru Brad din Orlat, Antoniu Veștemean, Ioan Moldovan, Iovian Brad și Ioan Axente Sever, va participa la eliberarea lui August Treboniu Laurian și Nicolae Bălășescu, întemnițați la Sibiu de autoritățile maghiare și austriece. Luna septembrie a anului 1848 îl va găsi pe David Urs participând, în 10 și 11 septembrie, la adunarea de protest a Regimentului de la Orlat și semnatar al Petițiunii Regimentului întâiu de graniță român către împăratul de la Viena, în care se cerea libertatea și egalitatea personală și națională și militarizarea comunelor de pe teritoriul regimentului. Atașamentul tânărului ofițer față de idealurile de libertate socială și națională se va arăta și în participarea sa la cea de a treia Adunare de la Blaj, din 2-16 septembrie 1848, unde va protesta împotriva anexării Transilvaniei la Ungaria și va cere, alături de ceilalți fruntași ai mișcării naționale românești, convocarea unei Diete în care românii să fie reprezentați proporțional cu celelalte etnii din Ardeal. În 3 octombrie 1848 este avansat locotenent major și, în această calitate, va pleca în ultima decadă a lunii octombrie cu 1258 de rezerviști de la Făgăraș spre Gănești și Ungheni, unde va face joncțiunea cu brigada condusă de generalul-maior Caliani. În luptele care vor urma, tânărul ofițer se va distinge în fruntea grănicerilor săi în confruntările cu efectivele compuse din nobili maghiari și secui la Târgu Mureș, Leordeni în 5 noiembrie 1848, în 5 decembrie la Ormeniș, în 22 decembrie la Hăghig. Iarna dintre anii 1848-1849 este pentru David Urs un nou prilej de a-și dovedi atașamentul față de idealurile revoluției, adăpostind în locuința sa din Racovița, preoți români, între care și protopopul Mediașului, Ștefan Moldovan. Anul 1849 îl va găsi tot alături de camarazii săi, acoperindu-se de glorie în luptele de la Semeria din 23 iulie 1849, de la Cașinul Nou, iar la 1 august la Bicsad. Meritele îi vor fi recunoscute și va primi ordinul Crucea pentru merite militare, primul dintr-o serie care se va dovedi generoasă, și apoi Ordinul Sfânta Ana, clasa a III-a, cu panglică. La sfârșitul lunii august a anului 1849 îl aflăm pe David Urs cu gradul de căpitan clasa a II- a și transferat în 19 noiembrie 1850 la Regimentul 34 din Kasschau, Slovacia, pentru ca la 24 ianuarie 1851 să fie înaintat în gradul de căpitan clasa I și apoi în 5 mai 1859 maior în Regimentul 52 din Fünfkirchen, Ungaria. Cu acest regiment va participa în Armata a II-a austriacă la luptele împotriva armatelor lui Napoleon al III-lea și ale regelui Victor Emanuel, la Montebello, în 20 mai 1859, la Palestro, în 31 mai, Magenta, în 4 iunie și Melegnano, în 8 iunie. Începutul războiului austro-italo-francez îl găsește pe maiorul David Urs la comanda a două plutoane de ulani în bătălia de la Solferino din 24 iunie 1859 și rezistând eroic în lupta cu trupele franceze la Medole din 23 și 24 iunie. Recunoașterea calităților sale de comandant vor fi apreciate prin acordarea unor noi ordine: Coroana de fier clasa a III-a și Crucea de cavaler a Ordinului militar Maria Terezia, dar mai ales prin ridicarea sa la rangul de baron al Imperiului în 8 ianuarie 1860, având predicatul de înnobilare cu numele localității sale de naștere. El va fi primul ofițer român decorat cu acest înalt ordin militar. Înainte de plecarea spre o nouă garnizoană, David Urs se căsătorește cu Laura Schneider la 1 ianuarie 1860, la 1 februarie este transferat la Regimentul 64 Infanterie din Deva, în 20 noiembrie 1861 este avansat locotenent-colonel și comandant al regimentului amintit, în 29 octombrie 1863 colonel. Anul 1864 este pentru David Urs anul misiunilor în garnizoane din Verona și Mantua, pentru ca la 1 ianuarie 1865 să fie pensionat. Războiul început între Prusia și Austria îl readuce pe David Urs în vâltoarea evenimentelor – în 20 aprilie 1866 este numit comandant al Insulei Lissa, pe care o apără eroic timp de trei zile, între 18-20 iulie, de atacurile flotei italiene. Eroul de la Lissa primește ca recunoaștere a vitejiei, curajului și spiritului organizatoric Ordinul Coroana de fier, clasa a II-a, încheind astfel o carieră glorioasă și în februarie 1867 se retrage din nou la pensie. Anul 1868 va fi un an la Viena fără activitate militară. Se va căsători în 1869 cu baroneasa Witzleben, dar, ca și în cazul primei soții, după scurt timp rămâne văduv. Anii 1869-1870 îl vor afla pe David Urs la Sibiu, unde va începe o prodigioasă activitate în domeniul cultural și economic. Este momentul în care depune mari eforturi în problema averii comune a foștilor grăniceri. La 26 februarie 1870 Adunarea generală a reprezentanților foștilor grăniceri votează Statutul pentru administrarea fondului și a școlilor grănicerești, aprobat în 16 martie 1871, David Urs fiind ales președinte pe viață al Comitetului administrativ, funcție pe care o va onora timp de un sfert de secol. Un prim pas îl va face David Urs în alegerea unor învățători, absolvenți de liceu și de școală normală, bacalaureați, cu studii teologice și pedagogice. Pentru ei va organiza în iulie 1871 la Orlat, un curs normal care avea să ducă la uniformizarea învățământului în școlile grănicerești, urmat în februarie 1875 de un curs practic pentru cunoașterea măsurilor metrice introduse de guvernul maghiar la începutul anului 1875. David Urs va participa la cele mai multe din examenele de sfârșit de an, se va îngriji de construirea localurilor de școală, de procurarea materialului didactic, de locuințele și de salariile învățătorilor. În paralel va încuraja învățarea unor meserii după terminarea școlii primare și urmarea unor cursuri de preparatori la școala de cadeți pentru tinerii români care dovedeau aptitudinile necesare.

Nu i-au fost străine lui David Urs nici implicarea în viața culturală și economică din timpul său. Membru fondator al Asociațiunii pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, delegat de Comitetul Asociațiunii pentru construirea localului Școlii civile de fete din Sibiu, fondator al Institutului de credit și economii ,,Albina” din Sibiu, sprijinitor generos al presei românești din Transilvania și luptător neobosit împotriva maghiarizării Bisericii greco-catolice alături de George Barițiu și Ladislau Basiliu baron Popp. De altfel, Mitropoliei Greco-Catolice a Blajului David Urs îi va lăsa cea mai mare parte a averii sale pentru acordarea de burse copiilor studioși, urmași ai foștilor grăniceri din Regimentul de la Orlat. Se va stinge la Sibiu, în 10 septembrie 1897 și va fi înmormântat în cimitirul Bisericii dintre Brazi, alături de Alexandru Papiu Ilarian, George Barițiu, Ioan Rațiu și alți fruntași ai elitei românești din Transilvania.

Pentru tot ce a făcut în viața lui David Urs baron de Margina merită cu prisosință recunoștința urmașilor, gânduri de pioasă aducere aminte și păstrarea figurii sale luminoase în veșnică neuitare. Urmașilor lui și celor care l-au readus periodic în memoria comunității, începând cu Francisc Rieger și Victor Lazăr, continuând cu Alexandru Bucur și Cornel Lupea și mai nou Ioan Părean și Radu Părean, reverență pentru acribie și munca asiduă de cercetare în conturarea personalității celui care îi este dedicat acest modest omagiu. Iar casa de pe strada Avram Iancu nr. 6 se cuvine să aibă pe fațadă o placă memorială care să amintească celor prezenți și viitori de omul care și-a închinat viața Țării și Neamului său.

Alexiu Tatu