Dacă tot a fost Ziua Apei, s-a întâmplat ceea ce e valabil și în cazul Zilei Culturii Naționale. Adică, toată lumea și-a amintit, pentru o zi, cât de importantă e apa și câtă risipă se face. A fost un prilej numai bun pentru a afla că, bunăoară, pentru o halbă cu bere se folosesc zeci de litri de apă, pentru fabricarea unei perechi de blugi câteva tone șamd. Despre câtă apă se utilizează la fabricarea bateriilor pentru mașinile electrice nu s-a spus nimic, e un subiect delicat, progresiștii se uită în altă parte când vine vorba despre asta. Bineînțeles că, de a doua zi, nimeni nu a mai suflat o vorbă despre risipa de apă. Tot în cadrul acelor discuții cu accente de văicăreală, oficiali europeni au glăsuit despre nevoia de a opri tendințele consumului compulsiv prin repararea obiectelor, hainelor sau încălțămintei stricate. I-auzi! Păi cine ne-a învățat, în ultimii 20-30 de ani, că obiectele trebuie schimbate? Nu cumva majoritatea producătorilor au scăzut calitatea produselor fabricate, tocmai pentru a se asigura că masa de clienți pentru marfa lor va rămâne constantă? Acum vreo 10 ani, mi-am cumpărat un aparat de ras fabricat de un brand cunoscut. Pentru că am fost mulțumit de el, după vreo trei ani am achiziționat următorul model. Era deja năpădit de un plastic de calitate inferioară, nu se comporta ca primul. După vreo alți trei ani, am cumpărat ”nepotul” primului model, și mai plasticos, mai șubred. De multă vreme croitorii și cizmarii au fost obligați să pună lacătul pe ateliere, pentru că piața era sufocată de ofertele producătorilor de îmbrăcăminte și încălțăminte. Acum, unii vor să reînvie aceste meserii, pentru că și-au dat seama cât de nocivă e risipa pentru planetă. Mi-e teamă că nu sunt prea mulți doritori să îmbrățișeze aceste meserii, iar cei ce le practicau sunt prea bătrâni pentru a se întoarce la croitorie și cizmărie. Am dubii și în privința disponibilității marilor vânzători de a asigura repararea unor produse ieșite din garanție, fie și contracost. Foarte mulți mecanici, depanatori nu se mai obosesc să repare o piesă stricată, preferând să o înlocuiască. De ce? Pentru că mult timp li s-a inoculat acest mod de lucru, iar piața abundă în modele ce pot substitui piesa originală. Timp de două-trei decenii s-a lucrat intens la conturarea societății de consum, anihilându-se atelierele de reparații, pentru că se dorea creșterea vânzărilor. Acum, ne întoarcem la meseriași, la croitori, cizmari, la nenea care îți repară televizorul. Se repetă scenariul în care am aruncat la coș roșiile zbârcite din grădina bunicilor, pentru a mușca din cele arătoase, turcești și fără gust, pline de chimicale. După mult timp revenim la coșul de gunoi și căutăm roșiile abandonate în vremurile când ne lăsam seduși de aspectul legumelor de import. Vrem să cotim brusc pe drumul salvării planetei, producând o bulibășeală în traficul existenței noastre. În fond, toate aceste îndemnuri sunt legate de strategii politice, pentru că orice om cu scaun la cap poate observa cu ochiul liber cum cei ce propovăduiesc diminuarea risipei în anumite domenii, promovează practici poluante în altele. Deh, în funcție de interesul politic.