Articol
Președintele grupării de pe ”Municipal”; Dănuț Coman, a declaratm, la reunirea lotului ”alb-roșilor”, că sibienii au așteptat cu nerăbdare reluarea pregătirilor, deși următoarea perioadă ”este una neplăcută fotbaliștilor”. Coman este încrezător că, la finalul sezonului, cei de la FC Hermannstadt vor sărbători promovarea în Liga 1.
”Mă bucur foarte mult că am început antrenamentele. Mi-era dor de fotbal! La fel și jucătorilor! Chiar am stat de vorbă cu ei înaintea primului antrenament și îmi spuneau că s-au plictisit acasă, că le era dor să se întâlnească, să se antreneze, le era dor de fotbal și asta e cel mai important. Aproape zilnic vorbesc cu marea majoritate a lor, pentru că trebuie să fim focusați pe ceea ce avem de făcut. Ne așteaptă o perioadă grea, o perioadă de pregătire, o perioadă care e neplăcută fotbaliștilor, dar în același timp trebuie să ținem cont că ne va ajuta pentru ceea ce ne-am propus. Avem un obiectiv măreț, acela de a promova această echipă în primul eșalon fotbalistic. Avem mult de muncă, dar sunt încrezător că la finalul acestui an competițional ne vom putea bucura cu toții de succesele obținute”, a declarat Dănuț Coman.
”Nu avem posibilitatea de a aduce jucători de mare valoare; mizăm pe forța grupului”
Oficialul sibian a vorbit și despre transferurile din această iarnă. Dănuț Coman a mărturisit că FC Hermannstadt nu are ”posibilitatea de a aduce jucători de mare valoare”, motiv pentru care se mizează pe forța grupului. Totodată, președintele ”alb-roșilor” a spus că are încredere în cei din staff și în jucători că vor duce echipa ”acolo unde îi e locul, înLiga 1”.
”Pentru mine, cel mai important este grupul. Noi nu avem posibilitatea de a aduce jucători de mare valoare și atunci mizăm pe forța grupului. Îmi doresc jucători de calitate, jucători pe care-i cunosc, pe care i-am urmărit și în care am încredere că ne vor ajuta pentru ceea ce ne dorim. Au venit 3 jucători (n.a. declarația a fost făcută înaintea anunțării transferului lui Ioan Hora și se referă la Buceanu, Blejdea și Daniel Paraschiv), vor mai veni și alții, îmi pare extrem de rău pentru cei care au plecat, dar asta este viața în fotbal, azi ești la Hermannstadt, mâine poate ești în altă parte. Nu pot decât să le mulțumesc pentru tot ceea ce au făcut aici, să le urez mult succes în continuare și la viitoarea echipă. Cât despre cei care au venit, sunt jucători care ne vor ajuta foarte mult, care au jucat atât la Liga 2, cât și la Liga 1, jucători de grup, așa cum spuneam mai devreme. Am mare încredere în ei, am mare încredere în staff și sunt convins că această echipă, la vară, va fi acolo unde îi este locul, în primul eșalon, pe un stadion nou, frumos, cu spectatori în tribune și cu toată lumea fericită. Am avut mai multe discuții cu staff-ul tehnic, (n.a. antrenorii) își mai doresc și alți jucători pe anumite posturi, își doresc un juucător în linia mediană, în apărare își mai doresc încă un jucător, dar vom vedea ce putem aduce. N-aș vrea să dau nume pentru că n-ar fi corect. Până nu se finalizează un transfer nu e bine să dai nume. Dar, eu cred că suntem un grup bun, chiar și în meciurile pe care le-am avut până acum am demonstrat că suntem un grup bun, chiar dacă s-au mai făcut și greșeli, ăsta este fotbalul și trebuie să fim destul de inteligenți