Daniel Paraschiv, gol la debut în naționala mare a României. FC Hermannstadt a avut doi jucători pe teren la Chișinău, în victoria cu 5-0 în fața Moldovei

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După ce Raul Opruț a devenit primul jucător român de la FC Hermannstadt care a debutat în naționala mare, la mijlocul săptămânii trecute, în înfrângerea cu 2-1, pe ”Cluj Arena”, în fața Sloveniei, un alt fotbalist sibian a prins primul său meci în prima reprezentativă. Golgeterul lui Hermannstadt, Daniel Paraschiv, cu opt reușite, a intrat în minutul 70 al amicalului de la Chișinău, cu Republica Moldova, în locul lui George Pușcaș, iar un minut mai târziu a și marcat, dintr-o lovitură de la 11 metri obținută tot de el după faultul lui Igor Armaș, fundașul Voluntariului.

După impresia bună lăsată în jocul cu Slovenia, Raul Opruț a fost titularizat și păstrat pe teren toate cele 90 de minute de către selecționerul Edward Iordănescu, dovedind că se poate conta pe el și pe viitor, în preliminariile pentru Campionatul European din 2024, care vor începe în primăvară.

Custom Image

Duminică seara, echipa naţională de fotbal a României a surclasat reprezentativa Republicii Moldova cu scorul de 5-0, pe Stadionul ”Zimbru” din Chişinău, într-un meci amical. Echipa antrenată de Edward Iordănescu a obţinut cea mai clară victorie a sa în duelurile cu Moldova, prin golurile înscrise de Olimpiu Moruţan, Denis Drăguş, Alexandru Cicâldău, Daniel Paraschiv şi Adrian Rus.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Înaintea meciului de la Chişinău, formaţia Zdob şi Zdub împreună cu fraţii Vasile şi Vitalie Advahov au întreţinut atmosfera pe stadion. Imnurile au fost interpretate de Cristofor Aldea-Teodorovici împreună cu Simona.

 

”Tricolorii” au deschis scorul în minutul 9, Moruţan trimițând în vinclu, din interiorul careului mare, după o pasă primită de la altruistul Puşcaş.

Pușcaș a fost şi el aproape de gol, două minute mai târziu, dar a trimis alături, cu capul.

Moldovenii au cerut lovitură de la 11 metri în minutul 14, la un duel între Burcă la Vadim Raţă, jucătorul Voluntariului, însă ”centralul” turc Ugurlu a lăsat jocul să continue, nu foarte mult timp însă pentru că a decis să-l întreruptă, câteva zeci de secunde mai târziu, pentru circa 3 minute, din cauza fumului produs de torţele şi fumigenele suporterilor.

Denis Drăguş a ratat şansa desprinderii în minutul 21, când a şutat în bara transversală, după o pasă recepționată de la cel care a deschis scorul, Olimpiu Moruţan.

Gazdele au fost cu adevărat periculoase de-abia în minutul 32, când Virgiliu Postolachi, un alt jucător din Superligă, evoluând pentru UTA Arad, a fost deposedat de Manea în ultimul minut.

Un alt jucător care evoluează în campionatul românesc, Vitalie Damașcan, împrumutat de Sepsi la Voluntari, unde e coleg cu Rață și Armaș, Vitalie Damaşcan, a avut şi el o situaţie de 1-1, însă a ratat volul, în interiorul suprafeței de pedeapsă (34).

Drăguş a dublat avantajul României cu un şut din marginea careului mare, fructificând o pasă a lui Cicâldău, cu 5 minute înainte de pauză.

Jucătorul de la Standard Liege a fost cât pe ce să-și treacă ”dubla” în cont, însă a ratat lobul din poziție de unu la unu cu portarul Celeadnic (42).

Prima repriză s-a încheiat cu o nouă ocazie a gazdelor, dar Târnovanu nu a avut emoţii la lovitura de cap a lui Damaşcan (43).

Moldovenii au revenit de la vestiare mai motivați, dar tot ”tricolorii” au fost cei care au marcat, prin Cicâldău, dintr-o lovitură liberă de la 22 de metri, direct la vinclu (61).

 

Olimpiu Moruţan, Daniel Paraschiv şi Adrian Rus au marcat primele lor goluri la naţională, iar Ştefan Târnovanu, Alexandru Pantea, Antonio Sefer şi Paraschiv au debutat în prima reprezentativă.

 

Daniel Paraschiv, golgeterul lui Hermanndtadt, a intrat pe teren în minutul 70, iar imediat a fost faultat de Armaș în suprafața de pedeapsă. Tot el a executat lovitura de la 11 metri, făcându-și cel mai fericit debut la naționala mare.

Pe final, românii au mărit presiunea la poarta gazdelor, dar Celeadnic a respins la reluările lui Ştefănescu (86) şi Drăguşin (87), iar un şut al lui Adrian Rus a fost deviat în corner (88).

Acelaşi Adrian Rus a stabilit rezultatul final în urma loviturii de la colțul terenului (88).

Selecționerul Edward Iordănescu a folosit următoarea formulă: Ştefan Târnovanu – Cristian Manea (Alexandru Pantea 69), Adrian Rus, Andrei Burcă (cpt.) (Radu Drăguşin 69), Raul Opruţ – Darius Olaru, Tudor Băluţă, Alexandru Cicâldău (Nicolae Păun 78) – Olimpiu Moruţan (Antonio Sefer 62), George Puşcaş (Daniel Paraschiv 70), Denis Drăguş (Marius Ştefănescu 62).

 

 

 

 

Autor
21 noiembrie 2022 la 14:03

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit