Dani Coman: ”Anul ăsta a fost mai greu decât cel în care am câștigat cu Astra campionatul”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Președintele executiv al lui Hermannstadt, Dănuț Coman, a recunoscut, la finalul meciului cu Steaua (0-0), după promovarea directă, că a întâmpinat dificultăți în momentul venirii la Sibiu, dar că a fost ajutat de Radu Neguț, care îi este fin, să treacă peste momentele dificile. Fostul portar a mai spus că sezonul recent încheiat a fost mai dificil decât cel în care a reușit să cucerească titlul de campion național cu Astra, din postura de președinte al grupării din Giurgiu.

”A fost un an extrem de greu, a fost un an în care s-a muncit în fiecare zi. Dacă stau să mă uit un pic în urmă, anul ăsta a fost mai greu decât anul pe care l-am petrecut la Astra atunci când am câștigat campionatul. Stau și mă gândesc așa, în prima săptămâîn care am venit la Sibiu, după tot parcursul pe care l-am avut la Astra, cu câștigarea campionatului, cu jocurile din cupele europene, ajunsesem de nu puteam să transfer niciun jucător în prima săptămână. Nu cunoșteam liga a doua deloc, nu cunoșteam cât de greu e să aduci jucători la Liga 2, de aceea vreau să-i mulțumesc lui Radu Neguț, managerul sportiv al clubului, pentru că el a fost zi de zi lângă mine, zi de zi lângă echipă, indiferent că a fost ploaie, zăpadă, vânt, el zi de zi a fost lângă această echipă. El m-a încurajat chiar și în momentele grele pe care le-am avut pe parcursul acestui an”, a afirmat Coman.

Oficialul grupării de pe ”Municipal” i-a felicitat pe cei care finanțează clubul că au reușit să meargă mai departe proiectul și după retrogradarea din vara anului trecut: ”Am avut un singur moment în care am spus că aveam alte așteptări, că eu nu pot să ajung în situația în care am fost în ultimul an la Astra, să intru în vestiar, să nu mă pot uita în ochii jucătorilor, dar în același timp vreau să-i felicit pe patroni, pentru că au avut puterea să meargă mai departe cu această echipă, chiar dacă nu aveau certitudinea că, venind eu la Sibiu, vom promova. Au avut încredere în mine”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Despre ofertele de la CFR Cluj, FC Brașov și eventualitatea de a continua la FC Hermannstadt

 

Dani Coman a mai adăugat că a preferat să rămână la FC Hermannstadt pentru a-și duce la bun sfârșit munca începută aici, în momentul în care a fost ofertat de campioana CFR Cluj: ”Atunci n-am stat să mă gândesc dacă plec, sau nu. Am decis să merg până la capăt indiferent de greutăți. Aș fi dezamăgit extrem de multă lume dacă plecam și pentru mine banii, faima sunt mai puțin importante”.

Președintele executiv al clubului sibian le-a mulțumit autorităților locale pentru susținere și speră ca, atât Consiliul Județean, cât și Consiliul Local să continuă să fie alături de echopă și pe viitor.

”După cum vedeți, în tribuna oficială sunt și oficialitățile locale, doamna primar, doamna președinte al Consiliului Județean, care a fost lângă noi pe tot parcursul acestui an, vreau să le mulțumesc. Mi-aș dori ca toată lumea să fie alături de echipă, pentru că acești jucători, această echipă și acest oraș chiar merită fotbal”, a mai spus Coman.

Dănuț Coman încă nu a luat o decizie în privința viitorului său, dacă va mai rămâne, sau nu la FC Hermannstadt. El a recunoscut că este dorit și la Brașov, dar așteaptă să vadă ce își propun cei de la FC Hermannstadt pentru viitorul sezon.

”Vreau să mă liniștesc, pentru că a fost un an greu! Voi (n.a. reporterii Decebal Rădulescu și Dan Filoti) sunteți prietenii mei și n-am cum să vă mint. Da, este adevărat că am avut o discuție cu Brașovul, discuții cu CFR Cluj, sunt prietenii mei, și Neluțu (n.a. Varga), și Mara, și Bilașco… Am văzut, anul acesta, ce greu e să construiești o echipă de liga a doua. Vedem ce se vrea la Sibiu în primul rând, pentru că vom avea, zilele următoare, cu siguranță discuții. Vom vedea ce va fi, ce se vrea în continuare”, a adăugat oficialul originar din Pitești.

 

Stadionul, din toamnă încolo

 

Legat de noul stadion al Sibiului, Coman crede că acesta va arăta foarte bine, dac că va mai dura până ca FC Hermannstadt să joace acolo: ”Stadionul va arăta superb. Chiar ieri (n.a. sâmbătă) am fost și am văzut vestiarele, m-am uitat foarte atent, va fi super stadionul. Din informațiile pe care le am, cred că în luna septembrie. Recepția, predarea/primirea, avizele, durează…”.

Dani Coman a mai spus că preluarea echipei sibiene și obiectivul avut, promovarea în Liga 1, a fost o ambiție personală și a punctat că nicio echipă retrogradată din Liga 1 n-a reușit să revină atât de repede în elită. Tototdată, președintele lui Hermannstadt a spus că este convins că Marius Măldărășanu va ajunge un mare antrenor.

”A fost o ambiție de-a mea, în primul rând, să-mi demonstrez că pot promova o echipă retrogradată. Dacă vă uitați și pe statistici, după '89 nu s-a mai întâmplat așa ceva. Mă bucur că am avut puterea să reconstruiesc această echipă, să merg până la capăt și să o promovez, pentru că ăsta era obiectivul meu personal, ăsta era și obiectivul clubului. Am avut și în «Măldă» un antrenor extraordinar, mă cunoașteți, nu mă joc cu vorbele, probabil e un mare antrenor, are tot ce îi trebuie pentru a ajunge un mare antrenor”, a adăugat Coman.

În încheiere, oficialul ”alb-roșilor” a comentat cu subînțeles informația conform căreia ar fi putut candida la alegerile pentru președinția Ligii Profesioniste de Fotbal, care voer avea loc în câteva zile: ”Dani Coman nu poate intra decât în cursele pe care le câștigă!”.

 

Autor
15 mai 2022 la 19:22

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit