Articol
În jurul crizei ce a răsărit încă de dinaintea războiului din Ucraina (dar pe care toată lumea o pune pe seama acestui conflict militar) zumzăie tot felul de sfătuitori care ne învață cum să strângem cureaua, cum să economisim și să supraviețuim în aste vremuri de restriște. La început ni s-a spus să mergem pe jos ori să încălecăm pe bicicletă, numai să nu apelăm la petrolul dușmanilor, să căutăm alternative pentru încălzire și câte și mai câte. Ei bine, oricât ai da la pedale sau ai merge pe jos, de mâncat trebuie să mănânci, iar alimentele se scumpesc, indiferent de modul în care ne deplasăm noi. Am înțeles de la toate sursele oficiale ce ne luminează în privința originii prăpădului economic, că războiul declanșat de Rusia este sursa crizei mondiale. Pentru că avem încă memoria funcțională și creierul impermeabil, ne amintim că prețurile, de la gaz, electricitate, combustibil, hrană până la materiale de construcții, mașini și servicii, o luaseră razna cu mult înaintea izbucnirii războiului. Și ne mai amintim câteva lucruri: că jupânii de la guvernare ne-au spus să stăm liniștiți deoarece avem rezerve de ulei cât să dăm și la alții, că benzina și motorina nu ne vor aduce în sapă de lemn sau că au ei în mânecă niște ași sub formă de măsuri salvatoare, de ni se va îmbujora nivelul de trai și alta nu. Ca într-o fractură logică, auzim, concomitent, ba că rușii sunt praf din punct de vedere militar și economic, că Putin e terminat, ba că omenirea va fi măturată de urgia unei crize fără precedent, ați ghicit, din cauza rușilor. Păi dacă sunt vai de steaua lor Putin și ai lui, cum de au puterea să treacă prin sabia ucigătoare economiile lumii? Mai mult, cum se face că o țară, despre care ni se spune că nu era cine știe ce putere, poate genera atâta amar de nenorociri economice și sociale? Unde e logica? Marile puteri ale lumii înarmate până-n dinți cu lovele, măsuri eficiente, tehnologie și soluții de-ți stă mintea-n loc, se cocoșează sub loviturile de măciucă noduroasă, plină de țărână, ale rușilor. Te pomenești că tot ce mâncăm, ardem sub diferite forme sau folosim ca materie primă în diverse domenii, venea din Rusia și Ucraina! Nici nu știam ce mari puteri sunt aceste două țări! Ni se vâră cu lingurița pe gât explicații contradictorii despre cauzele crizei mondiale, dar siropul ăsta are un miros înțepător de gargară izvorâtă din manevrele puternicilor lumii și ale celor ce vor să devină puternicii planetei. Noi, victimele colaterale, mestecăm ciunga aburelii căutând să prindem nițel gust de pricepere a tărășeniei. Iar ciunga asta e tare scumpă, pentru că bișnițarii de ne-o vând sunt puși pe căpătuială în stil mare.