Mai punem la socoteală Ruşii (satul) cu turnul bisericii evanghelice, dar nu îl includem aici că nu facem acum un inventar al chestiilor înclinate mai cunoscute sau mai anonime din judeţ. Nici bustul lui Nicolae Bretan, fost în Piaţa Unirii, acum mutat disciplinar pe str. Nicolae Iorga nu ne-ar fi interesat prea mult, dacă el nu s-ar înclina mai ceva ca Turnul din Pisa pomenit în titlu. Chiar dacă am mai abordat subiectul, putem spune că am aflat noutăţi despre legătura acestui personaj cu Sibiul. Sau în fine, lipsa de legătură.

Strada Nicolae Iorga ar putea fi, cu promovarea potrivită, un punct de atracţie pentru amatorii de artă contemporană din întreaga ţară. Avem, rătăcite printre copaci încă nedefrişaţi de Primărie şi pe după gardurile vii ne-ucise în numele "reabilitării", lucrări de artă definitorii pentru perioada anilor '80 (le-aş spune "ceauşiste", dar nu cred că există vreun substrat politic în ele), realizate de cunoscuţi artişti plastici ca Radu Aftenie şi Kurtfritz Handel (despre care se spune că a realizat şi toboganele-elefănţel de la locurile de joacă). Printre ele, avem şi un exilat contemporan. Pe locul altor lucrări vandalizate apoi demontate (pe una era scris cu sprayul "M**E"), avem, adus tiptil-tiptil din centru, bustul lui Nicolae Bretan sau Miklos Bretan, compozitor şi intrepret român sau maghiar (depinde din ce punct de afli) de muzică clasică. 

Despre cine a fost Nicolae Bretan/Bretan Miklos am mai spus. Compozitor, interpret şi regizor de operă. A trăit între 1887 şi 1968. Născut la Năsăud şi decedat la Cluj. Muticultural ca familie, el român greco-catolic, soţia, Nora Osvat, de etnie evreo-maghiară. Paradoxul vieţii sale pământeşti e că, dacă acum e revendicat şi de români şi de maghiari, înainte era respins de ambele naţii. Maghiarii îl şuntau pentru că soţia era evreică, deci ne-maghiară pură. Românii îl respingeau invers, dim cauză că soţia era parţial maghiară. Iar dpdv al dosarului nu era corespunzător, că a studiat la Viena, deci la capitalişti şi la Budapesta, deci la unguri. 
Bretan a fost regizor la Opera Maghiară din Cluj și director al Operei Române din acelaşi Cluj. A compus peste 200 de lieduri pe versuri de poeţi români, maghiari și germani, cinci opere prinetre care şi "Luceafărul"- prima operă în limba română din Transilvania, un poem simfonic, muzică religioasă şi un Requiem. Deşi e "maghiar" a compus opera "Horia". Ca moştenire pentru posteritate în materie de lucrări de artă, Nicolae Bretan sau Bretan Miklos are şase busturi: trei în Cluj-Napoca, unul la Bistriţa şi ăsta din Hipodrom – Sibiu.

Bustul sibian al lui Nicolae Bretan este din bronz, autorul lui fiind sculptorul Ana Rus (se vede monograma "Arus" în partea stângă, dinspre complexul "Cedonia"). Anul "fabricaţieri": 2016, la Turnătoria "Tapio" (SC Tapio Prodcom SRL) din Cluj. A costat 25.000 de dolari, oferiţi de fiica lui Nicolae Bretan, dr. Judith Bretan le Bovit, care locuieşte în SUA. Judith Bretan a ţinut să ofere/doneze Sibiului acest bust. A fost dezvelit cu tot tam-tam-ului festivist de rigoare, ignorându-se că se afla cât se poate pe ilegal în acel loc din Piaţa Unirii. Lucru care nu a împiedicat prezenţa unui viceprimar la momentul respectiv, adică pe 4 aprilie 2017.
Traeba s-a complicat însă când Direcţia Judeţeană de Cultură, care pe atunci a făcut multe (justificate) zile fripte administraţiei locale, a anunţat că bustul acela e amplasat în mod ilegal. Spicuim din document: 
"…La Direcţia Judeţeană pentru Cultură nu există nicio solicitare (proiect) pentru amplasarea acestei statui, având în vedere faptul că locaţia se află într-o zonă de protecţie" (…) Proiectul artistic nu a fost supus aprobării în Comisia Naţională pentru Monumentele de For Public, conform Legii 120 din 4 mai 2006, art. 5. În consecinţă, considerăm că, în lipsa acestora, statuia nu are nici autorizaţie de construcţie din partea Primăriei Sibiu, fiind amplasată ilegal". QED şi bingo. 

Cu prilejul dezvelirii festive a bustului am aflat şi motivele amplasării lui, chiar dacă pe lângă lege, la Sibiu. Le putem clasa ca proză umoristică de calitate. Un motiv: Nicolae Bretan a fost un mare om de cultură. Alt motiv: că a fost un reprezentant marcant al poporului român. Şi cel mai tare cu putinţă motiv: că multe dintre compozițiile sale au putut fi ascultate în interpretarea Filarmonicii din Sibiu. 
Adică, pe concrete, Nicolae Bretan nu are NIMIC în comun cu Sibiul. A, că s-a cântat ceva din el undeva, cândva. 

Din centru, în cartier

Bustul lui Bretan a stat un an şi ceva în parcul din Piaţa Unirii unde pe vremuri îşi făceau nuntaşii poză de grup, până când, pe muţeşte şi fără gălăgia tradiţională, Primăria l-a mutat, aproximativ pe 16 august 2018, "fără un anunț oficial din partea celor care au montat acest monument". A fost remontat tot pe şestache aici, în spaţiul verde de pe Iorga, la modul "ca să hie". 

Căutând legăturile lui Bretan cu Sibiul. Am căutat degeaba

Am căutat, prin arhivele de presă online (şi ne referim aici la baza de date Arcanum) un semn cât de mic al legăturilor lui Nicolae/Miklos Bretan cu Sibiul nostru, ca să se justifice existenţa unui bust cu el. Concret, nu am găsit nimic cel puţin până acum. Nici măcar o trecere episodică sau un concert ţinut la Sibiu. 
Am aflat totuşi că, la un moment dat, el a primit bani pentru a îşi aprofunda studiile muzicale. Gazeta sibiană Foaia Poporului comenta, extrem de acid şi chiar răutăcios, pe 29 mai 1910, că un anume "Nicolae Brătianu" (Sic!, n.n.) "pe care societatea noastră de teatru îl trimesese cu multă cheltuială prin streinâtăţi să înveţe să cânte cu meşteşug, şi-a făcut coada colac şi nu mai vrea să cânte româneşte". Foaia mai remarcă şi că el a ajuns "rău de tot" schimbându-işi numele în "Kovdsi Bretan Miklós", "şi cântă numai ungureşte". 
"Mai dăunăzi a cântat în Pesta la o societate de muzică şi l’au pupat ungurii de bucurie". Apoi se continuă cu nişte răutăcisme demne de presa "independentă" deja gratuite, concluzionându-se că "Bine c’a plecat până n’a stors și mai mult fondurile noastre". Intresant cum un "trădător" al naţiei române transilvănene, aşa cum a fost brut(al) crenonat Bretan în "Foaia Poporului", cel care conform aceleiaşi gazete şi-a uitat neamul şi s-a maghiarizat din interes, pare să fi donat bani pentru o cauză românească. Gezeta "Telegraful Român" din 28 iunie 1911, menţionează o chetă a asociaţiunii ASTRA pentru realizarea busturilor lui George Barițiu și Mihai Eminescu, iar printre alţi zeci de donatori e şi trecut şi un anume Nicolae Bretan, care a oferit 5 coroane. 

Despre Nicolae Bretan mai citim în revista "Transilvania" din 1 septembrie 1986, unde Pamfil Matei, în articolul "…A răspîndi gustul artelor…“ arată că "In şedinţa secţiilor ştiinţifice-literare din 19 martie 1933, s-a aprobat un ajutor de 20.000 lei lui Nicolae Bretan pentru orchestrarea operei sale "Horia" (pentru solişti, cor şi orchestră) care urma a fi prezentată la 28 februarie 1935, cînd se împlineau 150 ani de la moartea eroului revoluţiei din 1784-1785". 

Doar o reprezentaţie Bretan la Sibiu?

Dintre pretinsele multe reprezentaţii ale pieselor şi operelor muzicale semnate Nicolae Bretan cu şi la filarmonica locală am aflat doar de 1 buc. Tribuna Sibiului din 6 octombrie 1973 anunţa o seară de lieduri de Nicolae Bretan, la Sala de concerte a Filarmonicii de stat din Sibiu. Liedurile lui Bretan erau interpretate de Ferdinand Wuss la pian şi baritonul Ludovic Konya, de la Opera maghiară din Cluj, solist vocal. Se mai sugerează în articol că "noutatea cea mare" constă în programul "cu adevărat unic în viaţa muzicală a Sibiului". "Este vorba de zestrea de lieduri atît de puţin cunoscută, rămasă de la valorosul om de muzică Nicolae Bretan. El s-a născut în Năsăudul Transilvaniei şi a făcut o frumoasă carieră de operă îndeosebi cu repertoriul wagnerian, dar s-a dedicat mai apoi, o viaţă întreagă, vocaţiei nobile de compozitor şi de dascăl, contribuind cu dăruire la progresul vieţii muzicale a Clujului şi a Transilvaniei. Repertoriul de lieduri rămas după stingerea sa din viaţă face acum obiectul unui turneu remarcabil, care cuprinde marile oraşe ale ţării, între care ne bucurăm să aflăm astăzi Sibiul. Aici, distinşii interpreţi au ales lieduri pe versuri de Eminescu, Heine, Goga, Lenau, Coşbuc şi Eftmiu, îmbiindu-ne să sperăm într-o sărbătoare a muzicii" scria Tribuna. Deci, aveam de-a face cu o premieră Bretan la Sibiu. În 1973. La cinci ani după moartea compozitorului. 

Pe 7 octombrie, în aceeaşi publicaţie, prof. Toma Tohati semnează cronica de concert "Minunata lume a liedului". O reproducem aici aşa cum a apărut atunci:
 
"Ştiam destul de multe lucruri despre NICOLAE BRETAN (1887—1968), muzician de aleasă cultură, director de scenă şi cântăreţ de operă ce a adus, în primele decenii ale veacului nostru, o contribuţie deosebită la consolidarea Operei române din Cluj ca instituţie muzicală de înalt prestigiu, dar îl cunoaştem prea puţin pe compozitorul NICOLAE BRETAN, pe cel ce a făurit cu talent şi onestitate o operă muzicală amplă, ce îl îndreptăţeşte a se circumscrie celor mai buni dintre făuritorii noştri de muzică. 
Operele „Luceafărul" şi „Eroii de la Rovine", concepute pe versurile lui M. Eminescu, "Horia", "Strigoii", "Araid", ca şi cele peste 200 de lieduri constituie o moştenire muzicală de evocat şi în acelaşi timp capabilă să ofere iubitorului de artă înalte satisfacţii muzicale şi estetice. 
Recitalul susţinut aseară în sala Filarmonicii de stat, de către baritonul Ludovic Konya, cu concursul pianistului Ferdinand Weiss, a constituit un prim şi fericit prilej pentru auditoriul sibian de a lua contact cu un mănunchi din cele mai frumoase lieduri ale lui Nicolae Bretan, făurite pe texte poetice de certă valoare literară aparţinînd lui M. Eminescu (Ce te legeni, codrule, În fereastra dinspre mare, La steaua, Şi acele dulci păreri de rău), G. Coşbuc (Gazel), Goga (Inima), V. Eftimiu (Linişte şi Crizanteme), H. Heine (Die Botschaft, Mit schwarzen Segeln, Ach ich sehne mich), N. Lenau (Bitte), Ady Endre (Mă întorc acasă, Rugăminte după război, Drum de noapte, Banii), Z. Bîrsan (Cintecul plugarului), precum şi liedurile "Pe dealul Feleacului" – versuri populare – şi Cucuie, de ce nu vii, pe versurile compozitorului. 
Sentimentul de bucurie şi satisfacţie a celor prezenţi în sala de concert s-a manifestat plenar încă de la audierea primelor cîntece. Melodia largă, generoasă, din care se revarsă ca un şuvoi limpede lirismul şi gingăşia a cuprins auzul şi simţirea auditoriului, l-a transpus în lumea unei muzici de o cristalină transparenţă în care fiecare detaliu sonor îşi dezvăluie frumuseţea învăluit parcă în nostalgica şi blinda lumină a unei zile de început de toamnă. Acel intraductibil sentiment al dorului planează peste tot ceea ce am ascultat, punîndu-şi amprenta şi pe momentele de dramatică destăinuire a compozitorului. Chiar şi dintr-o primă audiere a liedurilor lui Bretan putem constata fuziunea intimă dintre textul poetic şi cel muzical, într-un tot organic din care ies îmbogăţite atît muzica cit şi poezia. Viabilitatea melodicii compozitorului, larga ei accesibilitate este generată ş de adînca ancorare a frazei în solul fertil al muzicii populare româneşti sau maghiare, în cele mai bune tradiţii ale liedului românesc şi universal. 
Desigur, faptul că NICOLAE BRETAN a fost el însuşi un eminent cîntăreţ l-a ajutat să-şi gîndească lucrările pe coordonatele unei largi contabilităţi, ce explorează deplin resursele vocii umane".

Numele lui Nicolae Bretan mai apare pomenit în articolul "Carnet radiofonic" de Ileana Marienscu, publicat în Transilvnia din 1 decembrie 1987, cu referire la compozitorii care au arătat "Implicarea în realitatea vieţii contemporane, glorificarea trecutului naţional, cîntarea frumuseţilor naturale ale patriei sau a ideii de pace reprezintă tot atîtea acte de adeziune a creatorilor la statutul lor de cetăţeni ai unei ţări". Bretan este pomenit cu opera "Horea". 

Deci zero legături concrete cu Sibiul, iar prezenţa bustului său în oraş de datorează unei intenţii private şi doar atât.

*
Bustul lui Bretan Nicolae sau Miklos, cum doriţi să-l numiţi, este acum în stadiul de "vai de capul (şi de bustul) lui". Înclinarea spre stânga cum te uiţi din faţă se accentuează tot mai mult pe măsura trecerii timpului. Ambiental, face casă bună cu un coş de gunoi din beton pe un sfert vandalizat şi cu o plăcuţă avertizoare despre ceva cu câini, care a fost lovită intens cu picioarele. Inscripţia care se referă la cine e omul, este aproape invizibilă, că e scris alb pe bej iar vopseaua i s-a dus. O altă placă, metalică, în laterală, îţi mai explică, daca ai vederea bună să distingi când îţi bate soarele în faţă, detalii despre personaj. Stratul de ce-o fi aia cu care a fost acoperit bustul deja e uzat, Nicolae Bretan arătând cumva îmbrăcat ca un homeless. 
Nimeni nu depune acolo o floare, sau o coroană ori jerbă de flori. Nu se petrece nimic aşa, mai la modul cultural, ca la bustul altui ne-sibian, Eminescu. Te apucă mila de el, dar asta e situaţia atunci când pui bustul potrivit în oraşul nepotrivit. Oricum, şi prin el, Hipodromul se poate mândri că găzduieşte şi el lucrări de artă mai noi, că cele vechi sunt pe cale de dispariţie.
Cine e curios să mediteze la poalele bustului lui Nicolae Bretan despre muzica clasică româno-maghiară de secol XX, e binevenit. Doar suntem oraş cultural, nu?