Articol
Alex Curtean, antrenorul echipei din Mediaș, s-a declarat mulțumit de evoluția jucătorilor săi, menționând că, deși la pauză a fost 0-0, n-a avut ce să le reproșeze în vestiar.
În schimb, tehnicianul a susținut, pentru Nova TV, că nu i-a plăcut faptul că Medialul a primit gol deși jucătorii săi au fost puțin în gardă cu câteva minute mai devreme.
”Per total, am fost mulțumit de băieți. La pauză le-am spus că… nu am ce să le zic! Chiar asta le-am spus. Ne-a lipsit ceva, ne-a lipsit ceva la finalizare. Am încercat, am marcat, a fost ofsaid, am produs, sper să nu fiu subiectiv, eu zic c-am produs, am jucat, am jucat, am jucat și până la urmă, să zic așa, și norocul a fost de partea noastră. Dacă-mi aduc bine aminte, la primul gol mingea a fost deviată, totuși Cristi (n.a. Avram) a avut o reacție fantastică. Golul doi, ce să zic, o execuție fantastică, de asemenea. Nu mi-a plăcut faptul că, premergător golului celor din Reghin, a mai fost o situație aproximativ la fel și a mai venit încă una, trece mingea prin fața porții și dtăm, și suferim, în loc să ne bucurăm și să fim un pic mai liniștiți pe finalul meciului.
Dar, una peste alta, o victorie este o victorie, aveam nevoie de ea, ne-am deblocat, cred că putem s avem o săptămână și mai liniștită, dar totuși alertă, avem un meci important etapa viitoare”, a spus Curtean la Nova TV.