Cumperi și câștigi, la Muzeul ASTRA

Acasa >

Articol

Intrăm în Săptămâna Mare și Muzeul ASTRA a lansat Campania “Culoare, artă și tradiție în preajma sărbătorilor”, care va avea ca premiu un ou încondeiat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tot ce trebui să facă cei care vor să aibă un ou încondeiat cu motive tradiționale, viu colorat, trebuie să cumpere suveniruri din Galeriile de Artă Populară ale Muzeului ASTRA. Pe baza bonului fiscal pot câștiga unul din cele 10 ouă puse în joc. Valoarea totală a premiilor este de 300 de lei.

„Obiceiul încondeierii ouălor de Paști se menține și se practică pretutindeni în Romania nu numai sub forma ouălor colorate în roșu, dar și în mai multe culori, […], prin folosirea unor procedee de decorare variate începand de la cel al colorării cu sucuri extrase din plante (frunze, flori, rădăcini, coajă de copac etc.) și pană la arta ,,scrierii” motivelor cu un „condei” muiat în ceară de albine topită”, a declarat dr. Cornel Irimie.

Campania se desfășoară până în 22 aprilie, la Galeriile de Artă Populară, din  Muzeul în Aer Liber, str. Dumbrava nr. 16, zilnic între orele 10.00- 17.45. Pe 19 aprilie Galeriile de Artă Populară sunt închise.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cei care doresc să participe la campanie pot urmări regulamentul de participare în magazin sau pe site-ul mezeului https://muzeulastra.ro/…/campania-culoare-arta-si…/

Sursa foto: facebook Muzeul ASTRA

Autor
14 aprilie 2025 la 10:18

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 59 minute
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit
acum 1 oră
Cel mai căutat produs din Sibiu, de Paști. A dispărut din magazine și din piețe
Nu e vorba despre carnea de miel, organe, nici măcar despre ficatul de pui, acesta din urmă greu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 2 ore
Cadou de Paști: benzină sub 7 lei/litru, în Sibiu
Iepurașul le-a adus sibienilor o reducere a prețurilor carburanților, chiar înainte de Paști. După o lungă perioadă în...
Actualitate
1 min de citit