Am tot auzit în ultimele zile previziuni săltărețe despre gradul mare de ocupare a litoralului românesc în această vară. Informațiile erau împopoțonate cu vestea că a dat buzna în viața românului cu venituri modeste programul ”Litoralul pentru toți” la prețuri mai mult decât avantajoase. Curios din fire și relativ bun cunoscător al hotelurilor din stațiunile de la noi, am sondat puțin piața vrând să încerc senzația unei plăcute surprize. Știam că povestea asta cu ”Litoralul pentru toți” are ceva legături de rudenie cu pomul lăudat către care n-ar trebui să te avânți plin de încredere și saci goi, fapt ce mi s-a confirmat încă o dată. La hotelurile de 3 stele (nu zic 4, nu zic 5) prețul unei camere, acum, în extrasezon, e de aproximativ 300 lei/ noapte. Vorbim despre hotelurile la care mergeau românii înainte de 1989, prin sindicat, prin OJT, clădiri cărora li s-a dat o spoială, dar în care îți poți adăpa nostalgiile, cu sprijinul necondiționat al mirosului de canalizare defectă sau de DTT. Dacă mai așteptăm puțin, până prin 20 iunie și căutăm pe platforma electronică de rezervări prețul pentru două nopți de cazare, găsim un tarif de 800 de lei, adică 400 de lei/ cameră/ noapte. Acum, cred că nu e cazul să ne împiedicăm în amănunte legate de dale lipsă pe aleea ce duce spre hotel, buruieni până la buric pe marginea drumeagului, un așternut rărit de trecerea anilor, o pară de duș lipsă în baie, un detașament de gândaci mărșăluind prin balcon, că nu suntem perfecționiști. Tot din curiozitate am căutat prețuri la cazări decente, tot la mare în Italia, Spania și Franța. Ba în Franța m-am uitat chiar în zona Nisa, pe Coasta de Azur. ”Scorurile” erau apropiate de cele din Neptun, Venus ori Saturn, mai mici decât cele din Mamaia. În Italia și Spania e mai ieftin decât în stațiunile pomenite dar, e drept, ei n-au decât apă turcoaz, n-au alge pe plajă, plus că nu ai prilejul să te atingi de cei care și-au pus rogojina fix lângă cearceaful tău, nu pentru că le place mult de tine, ci pentru că nu aveau unde în altă parte. Prețurile practicate de hotelierii de pe litoralul românesc sunt de-a dreptul nesimțite pentru ceea ce oferă respectivele stabilimente. Au simțit că, după doi ani de pandemie, românul vrea cu orice preț să simtă briza, indiferent de prețul și calitatea pernei pe care va dormi, așa că întind coarda în dulcele stil clasic de jecmăneală. Dar, știți vorba aia care spune că nu e prost cine cere, ci acela care oferă. Anormalitatea din turismul românesc nu e întreținută doar de hahalerele puse pe căpătuială, ci și de cei ce pică în plasa lor, plătind sume exorbitante pentru niște servicii de doi bani.