Cu toții alături de Dragoș Iancu

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Jucătorii lui Hermannstadt au ieșit la încălzire purtând tricouri albe cu mesajul ”Suntem alături de tine, Dragoș”, mesaj care s-a regăsit și pe un banner pe care l-au afișat la momentul pozei de grup de dinaintea jocului. Bannerul respectiv a ajuns apoi în zona galeriei D'acilor.

Și Florin Bejan, autorul singurului gol al lui Hermannstadt, i-a dedicat reușita coechipierului său aflat încă în spital, la București, după operația suferită. Bejan a venit la marginea terenului și a luat tricoul cu numărul 11, al lui Inacu, îndreptându-se spre camerele de transmisie pentru a-i arăta susținerea jucătorului de 20 de ani al Sibiului, care a urmărit meciul la TV.

Custom Image

Dragoș Iancu s-a accidentat în minutul 7 al meciului de la Ploiești, cu Petrolul, d epe ”Ilie Oană”. Mijlocașul a suferit o fractură deschisă de peroneu după o intrare kamikaze a lui Valentin Țicu. Transportat imediat la spital, apoi transferat la Spitalul Monza din Capitală, fotbalistul a fost operat cu succes, luni dimineața, fiind așteptat să revină pe gazon la începutul anului viitor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
28 septembrie 2023 la 13:51

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 23 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit