Odată cu începerea Postului Mare s-au pornit și grijile unora dintre cei ce consideră că abținându-se de la carne, lactate și ouă își ispășesc păcatele săvârșite cu gândul sau cu fapta. Se spune că Postul ce precede Sărbătorile Pascale este cel mai aspru, dezlegările la pește fiind singurele ”înfruptări” permise. Nu mică mi-a fost mirarea să ascult la radio o dezbatere pornită din dilema unora care întrebau dacă fructele de mare se încadrează în categoria produselor interzise în Post. O astfel de apăsare poate furniza dimensiunea transformării demersului de curățare fizică și spirituală. E limpede, în contextul apariției a fel de fel de modele de viață, Postul s-a îndepărtat, mai bine zis a fost îndepărtat, de esența sa, de rostul său simplu, acela de a primeni trupul, sufletul și mintea. Pentru unii, el este prilej de efectuare a unei cure de slăbire, a unei detoxifieri a trupului, nu și a sufletului. Am văzut cu toții, de nenumărate ori, personaje bizare care n-ar fi pus gura pe carne sau brânză în timpul Postului, dar să te ferească Cel de Sus de cele ce le ieșeau pe cavitatea bucală. Molfăind iluzia driblării Divinității prin abținerea de la carne, lactate și ouă, unii ignoră total nevoia de revigorare sufletească, rămânând în captivitatea înverșunării, a urii, invidiei și bârfei. Ca niște soldați disciplinați pe jumătate, consumatorii evlaviei alimentare reduc rostul Postului, îl reinterpretează, având pretenția că sunt buni creștini din moment ce se abțin de la cotlete, omletă și parmezan. Patimile ce le stăpânesc mintea și sufletul, înverșunarea și intoleranța nu se califică pentru marea curățare lăuntrică. Superficialitatea guvernează multe dintre acțiunile pământeanului cu pretenții de creștin, de credincios. Credincios, de multe ori, spiritului războinic, pornirii de a face rău. A da târcoale rafturilor cu produse vegetale, a pune pe masă pește în ziua în care e dezlegare la acest produs, a jindui la mici și ceafă de porc și a număra zilele rămase din post aidoma militarului în termen ce își calcula amr-ul, nu au nimic de a face cu acea igienizare spirituală pe care o presupun cele șapte săptămâni care ne despart de Paști. Nimeni nu e fără de păcat, ne diferențiază ipocrizia, asumarea sau neasumarea hibelor personale și felul în care încercăm să pozăm în atleții evlaviei incontestabile. Și iată cum, vrând să amăgim Divinitatea ocolind doar carnea noastră cea de toate zilele, ne driblăm pe noi înșine, ne tragem singuri pe sfoară.