Cu cărţile pe faţă

Acasa >

Articol

* Sunt teribil de impresionat când citesc breaking news de genul acesta: "Sibiul promovează mobilitatea sustenabilă." Nici nu mă obosesc să-mi bat capul, să mă dumiresc despre ce-i vorba, convins că exprimările so­fisticate maschează un hău. * Apropo, după ce au împânzit aleile Parcului Sub arini cu piste pentru biciclişti, edilii anunţă că le vor desfiinţa, ca parte din proiectul de reamenajare. În schimb, vom beneficia de "alei tematice şi senzoriale"/!?/Vorba "celebrului"economist tv Ilie Şerbănescu: "Dacă aveţi bani, grăbiţi-vă să-i cheltuiţi, că se devalorizează! "Nu contează pe ce…* Ca în fiecare început de an şcolar, mai sunt, la ora asta, şcoli care nu-s pregătite cu tot ce trebuie pen­tru a-şi primi elevii. Vina e a directorilor şi prima­rilor delăsători, care au avut toată vara la dispoziţie. Ăştia ar trebui să fie primii tăiaţi de la indemniza­ţii, tichete şi alte bonusuri. (Când eram director la şcoala din Amnaş, atâta îi frecam pe primarii de la Sălişte încât, pe vremea asta, aveam pivniţa şcolii plină cu lemne de foc pentru toată iarna, care se ştie că vine când nu te aştepţi. * Festivalul de filme documentare ASTRA Sibiu care va avea loc în perioada 15-22 octombrie a.c., se anunţă a fi deosebit, mai ales că se împlinesc 30 de ani de la prima ediţie, pornită destul de timid şi ane­voie de Dumitru Budrala. (N-am înţeles care-i schema cu înaltul patronaj", dar pare-se că se poartă, deşi nu îmseamnă nimic. * Pe site-ul Tribunei mişună câţiva paraziţi intestinali şi păduchi laţi, care comentează articolele mele fără să facă un minim efort de înţe­legere şi fără să se pună de acord în opinii: Fumi Nosavan crede că sunt (am fost) menşevic, Teo m-a descope­rit că am fost "privilegiat al regimului comunist " pentru că puteam să-mi beau berea la Continental, bolşevic, iar acum rusofil, altul, care e anonim funcţional, mă beşteleşte fiindcă l-aş pomeni prea des pe Andrei Pleşu, care, pentru el, nu-i decât "un curvar bătrân", Eos mă ceartă că am folosit sintagma "panaceu universal", de fapt citându-l pe Umberto Eco etc. Bineînţeles că mă interesează opiniile cititorilor mei şi, uneori chiar le iau în seamă, dar nu când vin din partea unor limbrici şi oxiuri, care nu fac decât să mă gâdile la cur. * Apropo, Noel Peirce Coward (1899-1973), actor, compo­zitor, dramaturg, regizor englez, "personalitate sofis­ticată şi cultă, simbol al eleganţei, rafinamentului şi nonconformismului britanic", era de părere că: "vorba de duh este asemenea caviarului – trebuie servită în doze mici şi elegant, nu întinsă pe toată felia, ca marmelada". Băgaţi la cap, dacă aveţi aşa ceva, mai citiţi şi altceva decât Pagini aurii şi Mica publicitate, că fa­ceţi umbră pământului degeaba!

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
26 septembrie 2023 la 22:04

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 10 ore
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 17 ore
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 1 zi
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit