* În urmă cu ani, de la Şcoala Militară de pe B-dul Victoriei, până în Piaţa Mare, erau 7 (şapte) chioşcuri de difuzare a presei, unde găseai ziare şi reviste, ţigări, timbre, chibrituri, brichete, felicitări şi alte "amănunte" necesare. Acum, în ditamai Capitala culturală europeană, cu festivaluri şi concursuri internaţionale, mai avem un amărât de "punct" de difuzare a presei, pe Corso, închis şi acela când omul îşi ia concediu şi nu are înlocuitor. Cei doi-Adi şi Marius-care au fost îna­inte, prezenţi non stop, le-au stat câş unora şi-au fost maziliţi. Singura soluţie ar fi să vă faceţi abonamen­te, dacă aveţi în zonă nişte poştaşi gen Ana Gusan, poştăriţa "mea": promptă, corectă, eficientă, nu un târâie brâu, care vă aduce Tribuna…pe când vin vacile din ciurdă! * Precum în scrierile lui Franz Kafka, evreu ceh de limbã germanã: în vreme ce îmi cerea "un leu sã iau o pâine",la uşa magazinului Express (fost Floaş pe vremuri), unui ţigănuş i-a sunat mobilul din buzunar. Mi-a întors spatele, să nu ascult ce vorbeşte. I-am spus să se adreseze celor de la Orange, Huawei ori Samsung. * În ultima vreme, Sibiul a fost invadat de supermarketuri, unele aproape în centru. Eu am o propunere: să fie scoase în afara oraşului-aşa cum sunt peste tot în Europa-iar sâmbăta şi duminica să fie închise, lăsând să respire şi micile magazine de cartier, precum şi pieţele cu produse autohtone. Bănuiesc că aşa ceva nu se va face fiind prea mulţi cei care profită de actuala situaţie nefirească. * După ce s-au silit să-şi recapete imobile­le naţionalizate de comunişti, după ce i-au dat afară pe chiriaşii care stăteau acolo de 40-50 de ani, pro­prietarii sau urmaşii acestora le-au lăsat de izbeliş­te, stau goale, în paragină, gata să se surpe pe nesimţi­te. Sibienii văd, unii se miră, alţii înjură, administraţia locală se face că plouă şi ne amenajează piste pentru trotinete, biciclete, triciclete, patine pe rotile şi alte aiureli. (Aştept un proiect de fezabilitate pentru piste pe care să alerge câinii după nişte iepuri de tinichea, precum în Anglia!) * În octombrie 1904, Primă­ria Sălişte dădea următorul anunţ: "Hotelul Comunal din Sălişte, edificiu nou, modern, cu 6 odăi pentru pasageri, pavilion de vară, grădină, cuglărie (n.n.-popicărie), graj­duri etc. ,mobilat, cu întreg inventarul pentru bucătărie, restaurant, cafenea şi odăi pentru pasageri /sic!/ se dă în arendă pe anii 905, 906, 907. Consumul anual circa 7000 litri de vin, 175 hl bere şi 120 l. liqueur şi rum. Condiţiunile se pot ceti la cancelaria comunală". Nu am cercetat să văd dacă s-a finalizat afacerea şi cine a luat hotelul-restaurant în arendă pe doar trei ani. (De obi­cei, dacă vrei să faci ceva durabil, arenda ar trebui să fie de minim 25 de ani, ca să merite investiţia.) * În vreme de foamete, românii n-au dus lipsă de peşte, ieftin şi de calitate. Poate nu ştiţi că, în perioada 1962-1995, cât timp România a avut flotă de pescuit oceanic, era pe locul 5 în lume la cantitatea de peşte recoltată din toate colţurile globului, inclusiv la Cercul Polar în zona Labrador. (Copil fiind, îmi amintesc că la măce­lăria de la Kwanka, nu cumpăram carne, ci peşte, din nişte butoaie cât mine de mari!) Nu demult, inginerul tehnolog Traian Dobre a publicat interesanta carte de amintiri ”Am avut cândva pescuit oceanic". Până în 1994, când s-a pensionat, inginerul Dobre a umblat cu mai toate navele şi erau destule: Constanţa, Galaţi, Delta Dunării, Caraiman, Iezer, Crişul Alb, Milcov…Acum importăm peşte oceanic de la te miri cine şi-mi cereţi mie să laud capitalismul românesc? În vecii vecilor, nu!