Cu cărţile pe faţă

Acasa >

Articol

* Am primit revista "Epigrama” (nr. 103, martie 2023), pubicaţie a Uniunii Epigramiştilor din România, în care sunt prezenţi şi câţiva sibieni, membri ai Cenaclului "Nicolaus Olahus". Iată câteva exemple: "Savantul în astronomie/A dat pentru iubita lui./Un nume stelei pe hârtie…/Şi-acum e vai de steaua lui/Teodora Pasca­le/;Dup-a ei organizare/Cu fetiţe în armată/Vom avea, precum se pare/Tot un căpitan şi-un tată/Aurel Domide -Sănţanu/;Un buchet cu flori mai rare/şi alese pe sprânceană/l-am adus, că-i suflet mare/Merita chiar o coroană/Nlcolae Munteanu/;Când epigrama românească/Pe scenă corifeii-şi suie/Rămâne Câmpulungul mască/ Iar Muşatescu T. statuie/Gh. Şchiop, premiul special Madrigal la Festivalul Naţional de la Câmpulung Muscel/Cultura izvor de drame/E criză, suferă artiştii/Poeţii se ascund prin crame/În schimb prosperă maneliştii (Valentin David, premiul III la Concursul Naţional de la Urzicieni); Că viaţa bate filmul uneori/Aflăm, dar nu-i o veste bună/Fiindcă filmul se răzbună/Din ce în ce mai des, pe spectatori/Ştefan Cornel Rodean/. Ştefan-Cornel Rodean este prezent în paginile revistei şi cu eseul "Ermil Borcea – gazetar şi scriitor sibian cu contribuţii însemnate la pro­movarea epigramei româneşti de la sfârşitul sec. al XlX-lea şi începutul secolului al XX-lea". Voi reve­ni. * Nu ştiu cum se face, dar pe măsură ce criza şi inflaţia de la noi cresc, mâncarea şi băutura sunt tot mai scumpe, salariile şi pensiile tot mai mici, cum prind câteva zile libere, românii năvălesc şi iau cu asalt hotelurile şi pensiunile de la munte şi de la mare. Întrebarea mea firească este: când mint cei de la posturile de televiziune, când ne arată cât costă ro­şiile, castraveţii, cireşele în pieţe sau când transmit bairamuri de pe Litoral ori de la Sinaia. Cică ne paşte foametea, în schimb consumul de droguri a luat avânt din faşă până-n barba albă…* Un amic m-a în­trebat de ce nu le răspund mai des şi mai… contondent celor care mă bălăcăresc în fel şi chip, sub pavăza anonimatului," că eşti rusofil, bolşevic, ceauşist, putinist, vulgar, nostalgic, expirat etc"? I-am răspuns printr-o istorioară de demult. Zice că, în faţa restaurantu­lui Capşa din Bucureşti, Moţi Spakov, campion de box la categoria grea, a fost pălmuit de un ins oarecare. Cei care au asistat la scenă s-au mirat că nu a ripostat. La care Spakov le-a răspuns: "Dragă, eu sunt profe­sionist, n-am voie să mă lupt cu amatori". Cam aşa stau lucrurile şi cu mine. * Un fost coleg de liceu, care a făcut vreo doi ani de facultate la filozofie, după care a devenit "bussinesman", la o bere încerca să mă îndoc­trineze: "Dimineaţa, toţi suntem materialişti şi atei, mergem disciplinaţi la muncă să ne câştigăm pâinea cea de toate zilele. Spre prânz , începem să ne cam îndoim de toţi şi de toate. Seara devenim buni credincioşi şi ne închinăm, iar noaptea suntem bântuiţi de toate spaimele şi paradoxurile rezultate din hibridizarea noastră latino-greco-iudeo-creştino-slavono-fanarioto-bonjuristo-balcanică. Nu mă crezi? "Bineînţeles că nu l-am cre­zut, dar ce gheşeft făceam dacă-i spuneam? Bănuiam şi eu că suntem cam corciţi ca naţie, fiindcă nu semănăm unii cu ceilalţi, dar nici chiar în halul ăsta. (Ce farmec am mai fi avut dacă am fi fost toţi blonzi, ca scandinavii sau tuciurii ca africanii?)

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
09 mai 2023 la 20:13

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 12 ore
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 19 ore
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 1 zi
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit