Articol
* Revista Cenaclului umoriştilor sibieni "ACUS" împlineşte 18 ani de apariţie neîntreruptă. Din păcate, unii dintre fondatori au trecut în eternitate: Naum Smarandache, Teodor Portărescu, loan Mărgineanu, Nicolae Ivan, Nicolae Mihu, Nicolae Cutean, Nicolae Muntean, Nicolae Mălău şi alţii. Urăm viaţă lungă publicaţiei şi colaboratorilor ei! * Fiindcă am adus vorba de presa sibiană, după 89, în domeniu a fost un val de entuziasm, apărând cotidiane, săptămânale, bilunare de tot felul, unele cu o viaţă mai scurtă, altele rezistând eroic concurenţei: Dimineaţa, Opinia publică, Primăria Sibiului, Radical 21, Rondul de Sibiu, Justiţiarul, Foaia poporului (revistă a Astrei, cu un colectiv redacţional "cu greutate": Dumitru Acu, Virginia Hodorogea, Mihai Sofronie, Elena Macavei, Mioara Tipuriţă), Atac de Sibiu, Idei liberale, Corso, Sibianul, Puncte cardinale, Argument Magazin, Poliţia sibiană, Moftul, Gazeta de Sibiu, Clepsidra, Neo Drom, Evenimentul sibian etc. Mulţi inşi care ştiau să-şi scrie numele au crezut că pot fi gazetari. S-au convins că nu-i chiar pentru oricine această meserie şi s-au împrăştiat pe unde s-a nimerit, ca făina orbilor. Noi mergem mai departe. * Un post tv se numeşte"Taraf". Din câte ştiu, taraful este o formaţie mică de lăutari, care cântă muzică populară şi lăutărească. Noi am avut tarafuri şi lăutari renumiţi, de la Barbu Lăutaru, Fănică Luca, George Ochialbi, Ionel Budişteanu, la Grigoraş Dinicu, Zavaidoc (Marin Teodorescu) Dona Dumitru Siminică, Fănică "Chioru" Vişan, Maria Tănase, Fărâmiţă Lambru, Romica Puceanu, Mitică "Ochi-Beliţi" Ionescu, Gabi Luncă, Florea Cioacă, Toni lordache…Ce vreau să spun e că la Taraf TV cântă manelişti, nu lăutari, alde Florin Salam, Adrian Minune, Florin Fermecatu, Elvis de la Slobozia, Jean de la Craiova, Gicu Englezu şi alţi gealaţi de culoare, ale căror texte sunt împănate cu: bani, duşmani, prinţese, fetiţe, lovele, suflet, inimă, parai, aur, Merţan, ooooof, aaaah, şa-la-la-la, bambina, palate, cicalaca, nevastă, cichicea etc. Nu mai vorbesc de regie şi recuzită…Se pare că are audienţă, doar că beliţii care fac parte din CNA ar trebui să-i verifice şi pe ăştia, nu doar ce scot pe gură politicienii şi moderatorii. *Una dintre cele mai bune cărţi scrise despre România şi Sibiu este "Rapsodia română de Dominique Fernandez, un francez de 70 de ani şi Ferrante Ferranti, sicilian de 39 de ani, apărută mai demult la Editura Humanitas. Dacă o mai găsiţi pe undeva, merită s-o citiţi. (Are şi multe poze!) * Ţin să le informez pe cele trei doamne care "gospodăresc" cultura la Sibiu din partea Primăriei-Fodor-Bokor-Chiş-că am trimis la Ministerul Culturii o întâmpinare privind numele lui Radu Stanca pe faţada teatrului care-şi zice "naţional". Poate se găseşte vreun amploaiat care vrea să scape de Bucureşti pentru câteva zile şi vine la Sibiu să cerceteze "misterul”. (Îi asigur cazare şi masă la mine, oferind condiţii ca la o pensiune de patru stele.) * Apropo, dacă Frau Astrid se făleşte cu pistele pentru biciclişti din oraş, doamna Cîmpean nu se mai laudă, cu acea clinică unică, ştearsă de pe listă, în schimb se pozează pedalând prin judeţ, ultima…drumeţie pe două roţi fiind între Avrig şi Mârşa. Sper ca, la vară, s-o admir mergând pe ruta Sibiu-Ocna Sibiului. * În această perioadă au loc în oraş evenimente importante, angajaţii Serviciului Administrare Parcuri şi Zone Verzi plantând 250 de arbori, 200 de arbuşti şi peste 40 000 de plante. Pe mine, ca simplu plătitor de taxe şi impozite, m-ar interesa cât costă toatã "afacerea"? Ca fapt divers. (Pe vremuri, era treaba vecinãtãţilor să facă primăvara curăţenie, nu să aştepte totul de la primărie.)