Cu cărţile pe faţă

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Am primit volumul "În pustietatea cuvintelor. Aforisme şi cugetări” de Nicolae Lotreanu. Îi mulţu­mesc autorului. Îl voi citi. * Îi mulţumesc, de asemenea, prof. dr. Dumitru Marin (Vaslui) pentru măgulitoarele aprecieri şi-i doresc sănătate la împlinirea a 80 de ani de viaţă şi 60 de ani de activitate pedagogică şi jurna­listică. Diploma de Excelenţă acordată de conducerea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România o meri­tă cu prisosinţă. * Cam peste tot în ţară, la oraşe şi la sate, comunităţile îşi cinstesc personalităţile lo­cale, ba cu un bust, ba cu o placă memorială, ba cu nume­le unor străzi. La Sibiu, străinii sunt mai apreciaţi, ei sunt cetăţeni de onoare, ei apar pe aleea celebrităţilor, pentru ei se organizează toate sindrofiile etc.  (Vă amintiţi cum a fost plantat bustul lui Bretan Miklos în faţa teatrului…Radu Stanca şi cât a trebuit să scriu până când "tripleta" Fodor-Bokor-Chiş l-a mutat şi l-a aşezat pe Stanca pe locul respectiv. Sunt curios când va fi pus numele lui Radu Stanca pe frontispiciul teatrului pe care l-a ctitorit!?) * Apropo, nu trece zi fără să aud şi să citesc despre proiecte grandioase de viitor în Sibiu, dar onor Primăria nu-i în stare să finalizeze pasajul pietonal de la Bulevard sau să niveleze zona de sub Podul Gării! * Florin Vlăjie pro­pune ca, într-un viitor cât mai apropiat, Cibinul să fie amenajat pentru a deveni navigabil, precum Bega la Timişoara. Sunt perfect de acord, dar, pentru edili, prioritare sunt pistele pentru biciclişti, deşi nu umbblă nimeni pe ele! * Încă o găselniţă cu care Frau Astrid Cora Fodor vrea să ne impresioneze: Primăria cere opinia sibienilor "pentru una, pentru alta, pu­nând la dispoziţie chestionare" şi "încurajează cetă­ţenii să acorde 7-10 minute pentru completarea aces­tora" . Păi, consilierii locali pentru ce sunt adunaţi la şedinţe şi plătiţi, nu ca să ne reprezinte, să ne susţină propunerile?! *

* Pe strada Tribunei, la câteva clădiri au început lu­crări de renovare a faţadelor. Semn bun, dar mai e mult până departe (vezi casele de pe str. Mitropoliei şi de pe B-dul Victoriei colţ cu Şaguna, proptite cu stâlpi din lemn ca să nu se prăbuşească.) * După ce ne-a încântat cu tot felul de poveşti frumoase despre marele şi moder­nul spital care se va construi, înlocuind clădirile dă­răpănate ale actualului Spital Judeţean, adevărat mo­nument istoric (!); doamna Daniela Cîmpean a început să ne îmbălsămeze în scuze că acel vis rămâne în stadiul de vis şi că va trebui să ne mulţumim cu ce avem de la moşii şi strămoşii noştri. N-am mai văzut-o umblând pe tocuri pe Corso nici pe Raluca Turcan, cea care se fotografia pe locul unde ar fi trebuit să se constru­iască noile clinici. Ăştia sunt aleşii noştri şi cu ei trebuie să ne spălăm pe cap. Sceptic din fire, eu m-aş mulţumi şi cu un crematoriu în judeţ, real, mai necesar decât un spital virtual. * Salvamontiştii sibieni sunt fericiţi că au reuşit să se doteze cu două tărgi pen­tru răniţii adunaţi de prin văi şi viroage. Mă gândeam dacă nu le-ar fi utile şi nişte izolete, care tot zac degeaba prin cine ştie ce debarale?!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

P.S. Ieri, actorul sibian, plecat pe alte meleaguri, Siegfried Siegmund, a împlinit 79 de ani. Îi dorim, de la distanţă sănătate şi viaţă lungă!

Autor
09 august 2022 la 18:28

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 10 ore
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 17 ore
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 1 zi
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit