Articol
Echipa sibiană și-a continuat lotul cu încă un baschetbalist care poate fi folosit drept jucător autohton în sezonul viitor al Ligii Naționale, chiar dacă e născut în afara granițelor. Barış Çağan Özkan li se alătură lui Mirel Dragoste, Aurelian Gavriloaia și Basti Ionescu în lotul lui BC CSU și va juca sub comanda lui Miguel Angel Hoyo începând cu sezonul 2022/2023.
Născut pe 2 aprilie 1994 și cu o înălțime de 1,88 metri, Barış Çağan Özkan este un jucător de poziția 1. El este născut în Turcia, dar are dublă cetățenie.
În cariera sa, Barış Çağan Özkan a evoluat în liga secundă din Turcia. El și-a împărțit cariera între Mersin BSB și Merkezefendi Belediyesi Denizli Basket. Özkan a debutat în prima divizie din Țara Semilunei în sezonul precedent, bifând o prezență pentru Demis Insaat Buyukcekmece, conform unui comunicat de presă al clubului sibian.
Anul trecut, de la Demis, Özkan a revenit la Mersin BSB, în liga secundă din Turcia, unde a jucat 27 de partide. A strâns cifre statistice de 3,8 puncte, 2,3 pase decisive și 1,1 recuperări în puțin peste 15 minute jucate în medie pe meci, mai susține clubul sibian pe site-ul propriu.
”Abia aștept ca noul sezon să înceapă. Am văzut fanii lui CSU Sibiu și va fi captivant să joc pentru ei. Am obiective mărețe la noua echipă. Cred că cu toții împreună, vom avea un sezon de succes”, au fost primele cuvinte ale lui Barış Çağan Özkan după ce a semnat cu ”galben-albaștrii”.