Crucea Roșie Sibiu a distribuit produse de curățenie către 132 de familii nevoiașe din județ

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reprezentanții Crucii Roșii au ajuns la familii din Turnu Roșu, Sebeșu de Jos, dar și la familii vulnerabile din municipiul Sibiu.

„Pentru mulți dintre noi, o cutie cu detergent pare ceva extrem de banal, pentru că greu ne putem imagina scenariul în care să nu ai posibilitatea să îți speli hainele. Pentru mulți dintre beneficiarii noștri însă, este o nevoie care de multe ori rămâne neacoperită. Alături de colegele mele și de voluntari inimoși, am făcut din nou un tur de forță și am ajuns la 132 de familii din întreg județul” a spus Raluca Morar, Director al Crucii Roșii Sibiu.

„Produsele de curățenie sunt un element esențial în orice gospodărie, în special pentru acele familii care se confruntă cu dificultăți financiare. De multe ori, astfel de produse nu sunt accesibile pentru aceste familii și acest lucru poate duce la condiții de igienă precare și, în cele din urmă, la probleme de sănătate” se mai arată în comunicatul transmis de conducerea Crucii Roșii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

23 martie 2023 la 21:14

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Măldărășanu: ”O săptămână aproape perfectă. Sunt 3 puncte care ne dau liniștea să pregătim finalul sezonului”
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a răsuflat ușurat după victoria cu UTA, scor 3-0. Tehnicianul a spus încă...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Sibianul Ioan Suciu, noul președinte al Federației Române de Gimnastică. ”Nu am de gând să fiu eu în lumina reflectoarelor”
Ioan Suciu a fost ales cu 38 de voturi, în vreme ce contracandidata lui, Ingrid Istrate, a fost...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
CSU Sibiu termină sezonul regular cu o victorie pe terenul ”lanternei”, dar pierde duelul indirect cu Mureșul pentru locul 10
”Galben-albaștrii” s-au impus la o diferență de două posesii la Ploiești, dar aveau nevoie ca ”tigrii” să piardă...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
„Omul Verde” pleacă la drum: periplu prin 14 biserici din Transilvania cu simboluri celtice
Debutul sezonului turistic de la Richiș vine cu o propunere interesantă pentru iubitorii istoriei medievale: circuit destinat „Omului...
Actualitate
3 min de citit