Articol
Vineri, 23 august, la orele serii, iubitorii mișcării în aer liber sunt așteptați la Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din pădurea Dumbrava Sibiului pentru a participa la cea de-a X-a ediție a Night Cross Challenge powered by GLS, cel mai frumos cros nocturn organizat în România.
Ediția aniversară a competiției este deschisă participanților cu vârste cuprinse între 5 și 75 de ani, fiecare cursă din program urmând a se desfășura pe categorii (masculin și feminin) și grupe de vârstă.
„Haideţi să luminăm din nou împreună aleile Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului. Evenimentul Night Cross Challenge powered by GLS este o competiţie inedită prin care le propunem tuturor participanților un mod plăcut şi antrenant de a face mişcare, în cadrul unui cros nocturn, desfăşurat într-o locaţie mirifică, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului”, transmit organizatorii evenimentului.
Competiția va cuprinde curse de alergare pe distanțele de 4,5 kilometri și 9 kilometri (pentru adulți), respectiv 500 de metri, 1.000 de metri și 1.300 de metri (pentru copii), startul urmând a fi dat din zona scenei de pe lac, imediat după înserare. Toţi participanţii vor avea de parcurs un traseu prestabilit, marcat pe toată lungimea lui.
Program:
– cusele copiilor –
ora 20, START;
– cursele adulților –
ora 21:20, START cursa de 9 kilometri,
ora 22:35, START cursa de 4,5 kilometri.
Categorii de concurs:
.5 km – ora 22:35
Categorii de concurs:
– copii –
1. 500 m, categoria 5 – 7 ani, feminin şi masculin;
2. 1000 m, categoria 8 – 10 ani, feminin și masculin;
3. 1300 m, categoria 11 – 13 ani, feminin și masculin;
– cursa de 4,5 km – hobby –
1. categoria 14 – 17 ani, feminin şi masculin;
2. categoria 18 – 29 ani, feminin şi masculin;
3. categoria 30 – 44, feminin şi masculin;
4. categoria 45 – 59, feminin și masculin;
5. categoria 60+, feminin și masculin;
– cursa de 9 km – avansați –
1. categoria 14 – 17 ani, feminin şi masculin;
2. categoria 18 – 29 ani, feminin și masculin;
3. categoria 30 – 44, feminin şi masculin;
4. categoria 45 – 59, feminin și masculin;
5. categoria 60+, feminin și masculin.
Primele locuri ale categoriei open, masculin și feminin, la cursa de 9 km vor fi recompensate cu premii in bani.
De asemenea, ocupanții locurilor I, II și III la cele 22 categorii, masculin și feminin, vor fi recompensați cu câte o cupă personalizată, diplome și premii în produse, toți concurenții care ajung la linia de sosire urmând a primi și medalii de finisher.
Organizatorii competiției mai informează că, în ziua competiției, intrarea în zona Muzeului ASTRA este liberă pentru toți concurenții. Concurenții vor avea la dispoziție corturi pentru depozitarea valorilor și corturi pentru schimb. Fiecare concurent va primi, în kit-ul de participare, câte o brățară fosforescentă.
În zona de start, atmosfera va fi animată de muzică bună.
Competiția Night Cross Challenge powered by GLS SIBIU este organizată de CAB Sport.
Foto: facebook.com/SibiuChallenge.ro