Alocațiile de stat pentru copii vor creşte de la 1 ianuarie 2025, a transmis Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu. Majorarea va fi de 10,4%, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Concret, alocațiile vor fi majorate de la 719 lei la 794 de lei pentru copiii sub doi ani sau cu dizabilități şi de la 292 de lei la 323 de lei pentru copiii care au peste doi ani".
"Cei 3,6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor primi alocații de stat majorate. Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.
Alocațiile de stat pentru copii au crescut și în ianuarie 2024 cu 13,8%.