„Crema” psihiatriei românești s-a reunit la Sibiu

Acasa >

Articol

(C.P.)

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibiul este gazda celui mai important eveniment al medicilor psihiatri din țară, cea de a IX-a ediție a Congresului Național de Psihiatrie, care are loc în perioada 19-22 martie, în Hotelul Ramada.

Prima zi a manifestării științifice a avut ceremonia oficială de deschidere la Sala Thalia din Sibiu, unde au luat cuvântul personalități din țară și din străinătate, din domeniul medical, dar și cultural, reprezentanți ai administrației centrale și locale.

Președinta Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie (ARPP), șef lucrări univ. univ. dr. Ana Giurgiuca, a subliniat rolul esențial avut de orașul Sibiu, în istoria psihiatriei românești.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” are o tradiție îndelungată, fiind una dintre primele instituții dedicate sănătății mintale din România. Tot aici, doctorul Gheorghe Preda a pus bazele primului dispensar de psihiatrie din țară, deschizând astfel drumul către asistența comunitară, către care toți încercăm să progresăm”, a declarat președinta ARPP, Ana Giurgiuca.

Managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, juristul Florin Neag, le-a mulțumit atât celor care au pus bazele psihiatriei la Sibiu, cât și echipei actuale.

"Uitându-ne la filmulețul din deschiderea Congresului am văzut tradiția pe care o avem în spate, acele rădăcini puternice pe care s-a clădit spitalul nostru. În cinstea acelora care au pus bazele psihiatriei în Sibiu fiecare dintre noi trebuie să ne găsim energia necesară în așa fel încât prin faptele noastre zilnice să continuăm să ținem această sau acea instituție în care funcționăm, puternică, pentru cei care vor veni ulterior. Parafrazând o expresie celebră, "Spitalul nu este al nostru, ci al pacienților, pacienților medicilor și respectiv rezidenților noștri.”Pentru că vorbeam despre ce înseamnă să fim un spital clinic, noi Spitalul Clinic de Psihiatrie "Dr. Gheorghe Preda" Sibiu trebuie să înțelegem că fără resursă umană adecvată, nu putem funcționa ca și instituție iar clădirile fără oameni sunt doar clădiri. Și pentru că vorbesc despre importanța resursei umane, țin să mulțumesc tuturor celor 525 de colegi din spital, care reușesc să facă zi de zi din această instituție, ceea ce noi suntem astăzi" a arătat managerul Florin Neag

Deja ales ca viitor președinte al ARPP, directorul medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, medicul Ciprian Băcilă, a anunțat că urmează trei zile ale Congresului Național de Psihiatrie, la care participă peste 900 de oameni, dintre care peste 200 de speakeri din țară și străinătate.

„Ce urmează? Încă 3 zile de congres, peste 200 de speakeri din țară și străinătate, cărora le mulțumesc pentru efortul de a veni și vor urma să țină aceste prelegeri. Peste 900 de oameni care s-au înscris la congres, 6 cursuri pre-congres, țin să le mulțumesc domnilor profesori care au obținut aceste cursuri pre-congres. Avem peste 50 de sesiuni științifice, încă 4 sesiuni științifice ale companiilor partenere. Să nu uităm de comunicărilor orale, care sunt ale colegilor noștri, tineri, medici rezidenți, care sunt tot timpul alături de noi și dacă urmează atâta muncă și atâta știință, să nu uitați că Sibiul e un oraș frumos”, a spus conf. univ. dr. Ciprian Băcilă.

Printre cei prezenți la congresul de la Sibiu se numără: Delegatul Organizației Mondiale a Sănătății  în România, Ioana Pop

Fostul director al Diviziei de Sănătate Mintală a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și fost președinte al Asociației Mondiale de Psihiatrie  și al Asociației Europene de Psihiatrie, prof. Univ. Dr. Norman Sartorius

Fosta președintă a Asociației Europene de Psihiatrie , prof. Univ. Dr. Silvana Galderisi

Primul președinte al Asociației Psihiatrice Române, academician prof. Univ. Dr. Mircea Lăzărescu

Președintele Colegiuliui Medicilor din România, prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dr. Valeria Herdea

Președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, Valentin Florin Ciocan

Directorul Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, Cătălina Constantin

Președintele Asociației Spitalelor Publice de Psihiatrie din România, Coordonatorul Comisiei pentru Psihiatrie Comunitară din cadrul Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie (ARPP), dr. Lucian Paziuc

Președintele Asociației Medicilor Rezidenți în Psihiatrie din România (AMRPR), dr. Mihai Saftencu

 

 

 

20 martie 2025 la 09:58

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit