Articol
Ada Milea revine la Sibiu într-un concert alături de Bobo Burlăcianu, Anca Hanu și Cristi Rigman.
Duminică, 15 septembrie, de la ora 17,00 sibienii se pot întâlni din nou cu Ada Milea, de data aceasta la Teatrul „Gong”, în cadrul spectacolului „Concert în 4”.
„Nici muzică, dar nici teatru, sau poate amândouă în același timp, spectacolul de la Sibiu se constituie ca un concert cu personaje comico – triste. Un concert cu personaje și instrumente, o comedie cântată cu umor negru și nod în gât! Concertul are o durată de aproximativ 1h10min și nu este recomandat celor cu vârsta sub 10 ani”, au transmis reprezentanții Teatrului „Gong”.
„Concertul programat la jumătatea lunii septembrie e o bucurie ce aduce împreună prieteni din lumea teatrului. Ada Milea se va afla la Sibiu timp de o lună de zile unde va coordona repetițiile pentru o nouă producție a Teatrului Gong, ce va avea premiera toamna aceasta. Pregătim un spectacol muzical, cu mult umor, ce are la bază texte de Florin Bican”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.
Biletele au fost puse în vânzare online prin teatrulgong.ro, dar și la sediul Agenției Teatrale din str. Alexandru Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 și 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00 și duminica între orele 10:00 și 14:00. Costul unui bilet este 12 lei, tarif unic.Toate biletele puse în vânzare au fost deja epuizate.
(I.D.)