Căscatul ochilor în telefon nu ne afectează doar psihic, social, emoțional, ci și fizic. M-am amuzat copios când am auzit, la o emisiune cu profil medical, vorbindu-se despre ”cocoașa de smartphone”. Iată că obiceiul de a sta aplecați asupra ecranului indispensabilului telefon a introdus în rândul afecțiunilor fizice această problemă.

Nu mai suntem cocoșați doar de grijile zilnice, ne cocoșăm de bună voie, trăind prin smartphone. În el ne vărsăm năduful, ne strigăm nemulțumirile, ne deversăm frustrările, prin el ne umplem de bucurie, de ură, de știri corecte și false. Am învățat al naibii de bine să trăim atârnați de el, intrăm în panică dacă îl uităm acasă, de parcă am rupe legătura cu întreaga lume dacă nu îl simțim în buzunar. E și asta o dependență, dar nu am recunoaște-o în ruptul capului, preferăm să spunem că dorim să fim conectați întruna la ceea ce ne înconjoară. Și am mai învățat să uităm a zâmbi cu gura până la urechi, a ofta, a chiui de bucurie, înlocuind toate aceste reacții umane, firești, cu emoticoane de gheață pe care le trimitem cu buricul degetului în hora robotizată a unor dialoguri fade.

V-am mai povestit despre acea scenă care m-a cutremurat. Doi adolescenți stăteau pe bancă unul lângă celălalt și comunicau printr-o aplicație folosită pentru conversație. Se puteau atinge, involuntar, cu cotul, dar preferau să își scrie, să își zâmbească prin intermediul telefonului. Recunosc, a fost un peisaj dezolant, unul dintre cele mai triste crâmpeie de așa-zisă modernitate. Carevasăzică, stăm aplecați deasupra smartphone-ului, oarecum în poziția ”ghiocel”. De fapt, chiar suntem niște ghiocei firavi, ce stau cu capul plecat în fața averselor de ignoranță, prostie, impostură și ipocrizie, trăind iluzia atotputerniciei.

În realitate, oamenii umblă tot mai gârboviți, cu privirea în pământ, nu mai vor, nu mai știu să se uite înainte și nici spre Cer. Nu se pleacă doar înaintea unui obiect privit drept cordon ombilical între ei și lume, ci în fața a tot ceea ce emite el, acest ”stimulator cardiac” pentru toți ”pacienții” luați în robie. Cocoșații veritabili s-au pierdut în marea celor cu cocoașă de smartphone. Gândul îți fuge la ”Cocoșatul de la Notre-Dame” și constați că am devenit, mai toți, ”cocoșații de la notre drame”. Căci da, vorbim despre o adevărată dramă.