* A spus filozoful şi academicianul francez Michel Serres (1930-2019). Şi a continuat: "Tehnologia este ce­ea ce fiul îl învaţă pe tată". Posibil să aibă drepta­te. Tata, care era un moralist şi ar fi putut fi un bun dascăl, îmi dădea sfaturi mai simple şi mai practice. De exemplu, când îndreptam cu ciocanul cuie rugi­nite recuperate de prin scânduri putrede, nu de puţine ori dându-mi peste degete, îmi spunea: "Nu te grăbi, fă treaba cu rãbdare cã cine ştie la ce-ţi vor folosi cuiele alea."Nu mi-au folosit la nimic, dar am învăţat când fac ceva să nu-mi bat joc. * O definiţie corectă aparţinând lui Andrei Manolescu (fără legătură de sân­ge cu Nicolae Manolescu: "Libertatea Internetului pare a se confunda tot mai des cu plăcerea de a-ţi face ne­voile în public". * În contul banilor promişi de UE, po­liticienii noştri împrumută, bani de la bănci mondiale într-o veselie inconştientă, fiindcă banii europeni vin cu dedicaţie, nu cum vrem noi să-i folosim. E ca atunci când ţie ţi-e foame şi ei îţi dau acadele. Apropo de asta, l-am întrebat pe un amic care taie frunză la câini ba la Bruxelles, ba la Strasbourg: ”Tu dacă ai avea doi copii, unul supradotat şi altul înapoiat min­tal, având nevoie de tratamente costisitoare, în care ai investi bani, neavând prea mulţi pentru amândoi? Mi-a răspuns fără să clipească: În cel handicapat, pentru că celălalt se poate descurca singur." Aşa ar trebui să gândească şi cei care împart banii europeni şi fără să ne pună condiţii cum să-i cheltuim, fiindcă noi ştim mai bine că nu pistele pentru biciclişti şi trotinetişti sunt prioritare, ci Poşta, CFR-ul, autostră­zile, spitalele…Mahării care conduc UE, ne dau cu o  mână şi ne iau cu două, iar noi ne ploconim. * În ianua­rie 1870 ,Primăria Sibiului a introdus impozitul pen­tru câini. Bineînţeles că saşii au făcut şi un "inventar" al acestora, rezultând 1 003 câini impozabili. Sunt curios dacă acum există o evidenţă a animalelor de companie şi a sumelor plătite de stăpânii lor. Cred că mai degrabă nu. * Neam de plângăcioşi, nu încetăm a ne văita de toate relele naturale (secetă, inundaţii, vijelii, cutremure) sau sociale (criză, inflaţie, corup­ţie, globalizare), dar, în acelaşi timp, nu scăpăm niciun prilej de a petrece, la sărbători tradiţionale, religi­oase, ori inventate, gen festivaluri ale plăcintelor, verzei, tămâioasei, hribului, păstrăvului, răciturilor, cartofului, păstârnacului, nucilor, sarmalelor, brânzeturilor, prazului, zaibărului, borşului de peşte, brânzei şi ţuicii etc. Dacă mai adaug în acest şirag zilele mondiale şi internaţionale, noi ar trebui s-o ţinem într-un nesfârşit chiolhan. Vorba unui hâtru: "Beţi, mâncaţi şi vă veseliţi, preşedintele, guver­nul şi parlamentul lucrează pentru voi!" Se vede cu ochiul liber. * Toţi prietenii îl sfătuiau pe Albert Camus să nu mai fumeze, fiindcă era tot timpul cu ţiga­ra în gură, deşi era tebecist. Fiica lui, Catherine, le-a replicat: "Tot timpul a fumat ca un pompier/!/ De ce să se abţină, dacă tot era condamnat la tuberculoză şi la moarte?" Ghinionul sau destinul a făcut să moară în­tr-un accident rutier în 1960. Avea 46 de ani. Fumatul şi băutura te ucid lent, accidentele îţi scurtează şi viaţa, şi suferinţele. * Împăratului roman Caligula nu-i plăcea nici omul, nici filozoful Seneca şi-ar fi vrut să scape de el. Văzându-l slab, gălbejit, nu l-a ucis, sperând că acela va muri de moarte "bună". Aflând ce-i pregătise tiranul, Seneca făcea haz cu prietenii: "Vă pa­re paradoxal, dar pe mine boala m-a salvat de la moarte.” Aş spune că acestea sun cazuri fericite.