*…"Altă variantă nu există în nicio societate ome­nească." De atâtea ori mi-a repetat-o tata fraza asta încât nu m-au surprins şi nu m-au demoralizat schimbările aduse de capitalism în România postdecembristă. În fond, eu făcând parte din prima variantă oferită de fostul regim, mi se schimba doar stăpânul, căruia trebuia să-i răspund aşteptărilor, ceea ce am făcut, trăgând în hamuri nici foarte tare, ca să le rup, nici alene, ca să iau bice pe spate…* Îmi pare bine că-s pe-o vorbă cu Kenneth Roth, un evreu american deştept, şcolit, absolvent al Facultăţii de Drept Yale, al Universităţii Brown, procuror federal la New York (n.1955): "Aproape niciodată democraţia n-a fost mai aclamată, dar şi mai atacată, atât de dispreţuită şi – cel mai important – atât de dezamăgitoare. * Într-o emisiune tv difuzată în Statele Unite, un invitat afro-american, între alte tâmpenii, a spus că îi pla­ce mult bowlingul, fiindcă bila aceea mare şi neagră culcă la pământ nişte popice albe. Dacă un alb ar fi făcut o asemenea "glumă" în public, ar fi ieşit un scandal monstru pe tema discriminării. Aşa-i când îi dai nas lui Ivan. * Recitesc cărţi vechi cu plăcere. Mihail Sebastian scria în jurnalul său, în 1935: "Omenirea merge cu paşi repezi spre o în­ţelegere poliţistă a lumii". Cum să nu-i admiri pe aceşti oameni care au presimţit viitorul fără să fie vi­zionari precum cei de azi, care nici trecutul nu-l înţeleg. * Apropo, prăpăstioşii noştri, şcoliţi pe toate coclaurile pământului, ne sperie că, în anul 2100, în România nu vor mai fi decât 8,5 milioane de locuitori. Se pare că n-au învăţat că forţa unei naţiuni nu se măsoară neapărat în numărul populaţiei, ci în valoarea elitelor sale, conform principiului enunţat de latini: "Non multa, sed multum" * Ştiţi care sunt ţările cele mai sigure privind securitatea oamenilor? Cele mai mici din Europa: Monaco, San Marino, Luxemburg, Liechtenstein, Andorra, unde răufăcătorii n-au acces şi dacă, totuşi, părund, sunt depistaţi rapid. Pe vremea lui Ceauşescu şi România oferea garanţii de siguranţă, ceea ce nu se mai întâmplă acum. * În Statele Unite este în vigoare Le­gea Whistle-Blower, conform căreia este interzisă con­cedierea angajaţilor care-i critică pe şefi sau denun­ţă practicile ilegale ale acestora. Aş fi curios câţi americani au beneficiat de ea, fiindcă un şef nu te dă afară, dar îţi poate amărî viaţa încât pleci tu ca să scapi. (Parcă s-a încercat şi la noi aşa ceva, dar au lăsat-o moartă.) * Ion Eliade Rădulescu povesteşte o păţanie din copilărie: făcând o boacănă, tatăl i-a ras o palmă sănătoasă. Copilul, încăpăţânat, i-a zis să mai dea." Mai na !zise tata şi cu vorba aplică şi fap­ta". "Mai dă!" "Mai na!" Se repetă de câteva ori, până mă răsbi şi pe tată-meu îl necăji foarte un caracter atât de ţestos"/sic!/Cu siguranţă, asemenea texte sunt scoase din programa şcolară actuală, fiindcă…îndeam­nă la violenţă în concepţia unor minţi optuze. * Un amic i se plângea tatălui meu că cimitirul veterani­lor nu e îngrijit cum ar trebui şi ar merita. Tata, ca­re nu era lipsit de simţul umorului, i-a răspuns în versuri: "Şi-o să dorm în întuneric/Şi în linişte eternă/N-o să-mi pese căpătâiul/De-mi va fi pietroi ori pernă/Când va putrezi sicriul/Şi gătela de pe mine/Pentru galbenele-mi oase/Nu va fi nici rău, nici bine". Insul a rămas cu gura căscată crezând că tata era autorul. De fapt, e un poem mai vast, "Din prag" de Al. Vlahuţă…