Johann Wolfgang von Goethe este pentru nemţi ce este Mihai Eminescu pentru români: cel mai mare, cel mai profund, cel mai reprezentativ scriitor. Atât de uriaş – zicea un critic – încât foarte puţini îl mai citesc. Când Dumnezeu vrea să te pedepsească pentru vini doar de el ştiu­te, este atât de parşiv încât n-o face direct, ci răpindu-ţi pe cei dragi, mamă, copil, frate, soţie, prieten. Am căutat, în marea mea tristeţe să aflu cum privesc moar­tea gânditorii lumii şi încep cu Goethe: "Omul care moare este asemenea unui astru care asfinţeşte, dar care se înalţă mai strălucitor în altă emisferă; Noi murim în fiecare zi, căci în fiecare zi se ia o parte a vieţii, chiar când creştem, viaţa descreşte (Seneca); Omul ca­re ştie că are asigurată viaţa veşnică nu se mai teme de moarte (William Penn); Moartea este cheia de aur care deschide drumul către eternitate (John Milton); Frica de moarte este una din temerile cele mai nejustificate, pentru că un om mort nu este supus riscurilor unui accident" (Albert Einstein). Să zâmbim cu el, dacă putem! * În revista "Apostrof", care apare la Cluj, este reprodus un memoriu al lui Victor Iancu (30 VI 1908 – 31 III 1981), în 16 februarie 1950, adresat autorităţilor(!) după ce a fost dat afară din postul de secretar literar al Teatrului de Stat din Sibiu. Este publicată şi o fotografie cu membrii Cenaclului literar de la Sibiu, între care se află şi Victor Iancu, de care n-am prea auzit până acum. Omul a fost în permanenţă urmărit de Securitate, a trăit pe sponci, deşi avea un doctorat (adevărat), la Universitatea din München, cu teza: "Die Bedeutung der Form in der Asthetik (Semnificaţia formei în estetică). La un moment dat, Radu Stanca îi scria lui Ion Negoiţescu: "Victor lancu e într-o crescândă mizerie materială – şi dacă-ţi spun că uneori nu are ce să mănânce nu fac un eufemism, ci spun lucrurilor exact pe nume". Cine se înhamă să scrie o istorie a teatrului sibian românesc? * Apropo de mi­ticii care s-au năpustit prin magazine să-şi facă pro­vizii de ulei, un om normal se întreba: "Oare, dacă vin peste noi războiul, distrugerea, sfârşitul, cei care au câţiva litri de ulei de gătit în plus sunt ei la adăpost, în comparaţie cu cei rămaşi fără respectivul produs alimentar?" Păi, nepoate, îţi spun eu: gândind în perspectivă, vor vinde uleiul la preţul aurului, chiar dacă şi ei, mai devreme sau mai târziu, vor da ortul popii, pe salteaua Dormeo umplută cu bani! * Aţi auzit pe cine a medaliat profesorul Klaus lohannis, preşedintele ţării, de Ziua Culturii Naţionale? Pe Vasile Gheorghe-Geo "scriitor", Hădărig Ioan "scriitor", Topciu Luan "scriitor şi traducător". Neauzind de ei până acum, i-am căutat pe la diferite surse: "Geo" are 75 de ani, e "italienist, critic literar, traducător, prozator, poet"; Hădărig Ioan "n. 1961, Aiud, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, Facultatea de Istorie şi Filologie, membru al USR, Filiala Alba-Hunedoara din 2011; Topciu Luan "n. 1962, absolvent al Facultăţii de Filologie la Universitatea din Tirana, doctor în Filologie, autor a numeroase studii şi traduceri publicate în România, Albania şi Macedonia". Klausi al nostru i-a făcut Cavaleri ai Ordinului "Meritul Cultural" şi astfel am aflat şi noi că există. De aceea e bine să mai citeşti şi altceva decât gazete de perete!