* Despre gazetarii zilelor noastre, Andrei Pleşu are o părere nu tocmai favorabilă: "Trebuie să fie foarte plicticos să molfăi la nesfârşit acelaşi zgârci, să de­filezi mereu pe ecrane şi prin ziare cu aceeaşi ţâfnă de plutonier major amar şi crâncen. Le-ar prinde bine să se joace, din când în când, cu neutralitatea, să exer­seze independenţa, să arate că pot să fie şi domni". Nu ştiu dacă e naiv sau tolomac domnul Pleşu, dacă crede că poate să facă din cioară privighetoare. * Se pare că, între sinucigaşi, scriitorii ocupă un loc…privigeliat. Firi sensibile, uşor impresionabile, de multe ori, scriitorii, în general, şi poeţii, în special, cedează şi au căderi ireparabile. Unii consideră sinuciderea o do­vadă de laşitate, dar nu-i aşa. Nu ştiu dacă cineva s-a gândit să alcătuiască un repertoar al scriitorilor care şi-au pus capăt zilelelor "de bună voie şi nesiliţi de nimeni", dar ar fi interesant, mai ales căutând motivele gestului disperat. Nici literatura română n-a dus lipsă de sinucigaşi, dacă ar fi să-i amintesc pe câţivă de care-mi amintesc: Alexandru Odobescu, Ilarie Chendi, Gherasim Luca, Anişoara Odeanu, Florin Mugur, Ilarie Voronca, Paul Celan…Lista străinilor este mult mai stu­foasă. * Alexandru Odobescu a fost un om cult, echili­brat şi, totuşi, a cedat psihic, scriind înainte de a-şi lua viaţa, în 10 XI 1895: "Cugetă, te rog, şi spune tutu­ror că nebun n-am fost, dar cu inima mea peste fire de simţitoare am căzut pradă uşurinţei şi vulgarităţii simţurilor unei femei fără inimă, fără conştiinţă, lip­sită de acea pătrundere de minte ce-ar fi făcut dintr-însa o zână inspiratoare a mult-puţinelor mele fa­cultăţi intelectuale. A fost adevăratul mormânt al inteligenţei, al iluziilor, ba chiar şi al vieţii mele". Scriitorul (n.1834), căsătorit, s-a înamorat la 60 de ani de o profesoară, Hortensia Racoviţă, cu 30 de ani mai tânără, dar se pare că femeia l-a amăgit şi înşe­lat în aşteptări. După ce i-a trimis soţiei biletul reprodus mai sus, Odobescu a luat o doză masivă de morfină şi a murit…fericit. Pe respectiva doamnă bănuiesc că a durut-o în…pălărie, dar literatura română a pierdut un scriitor deosebit. * Se fac zeci de sortimente de pâine în ultima vreme: neagră, albă, semi, multicereal, din secară, cu seminţe etc. Pe vremuri, când venea maşina cu franzele, cornuri şi pâine la magazinele din centru, toată strada Bălcescu te îmbia să cumperi. Întreb într-o doară: oare vom mai apuca să mâncăm pâine adevărată din grâu românesc? * I. E. Torouţiu, în volumul "Poporaţia şi clasele sociale în Bucovina", oferă câteva date sta­tistice interesante: în 1910, în Rădăuţi, locuiau 5940 de evrei şi 4 445 de români, în Siret – 3 178 de evrei şi 715 români, în Suceava – 4 200 evrei şi 3 667 români, în Gura Humorului – 2 050 evrei şi 708 români…N-o duceau rău evreii în România, iar acum urmaşii lor ne acuză de Holocaust. E corect Herr Eliezer Wiesel? * Dacă v-aţi săturat de mizerabilele filme americane cu care ne intoxică televiziunile noastre, căutaţi pelicu­la rusă "Soare înşelător", în regia şi cu Nikita Mihalkov în rolul principal (1994). "Să nu-ţi fie teamă de duşmanul tău. Cel mai rău lucru pe care ţi-l poate face este să te ucidă. Să nu te temi nici de prietenul tău, cel mai mare rău pe care ţi-l poate face este să te trădeze. Teme-te, însă, de indiferenţă, căci prin tăcerea ei te ucide şi te trădează în acelaşi timp."