Articol
* Într-un pamflet publicat în 1995, Mircea Dinescu, încă "revoluţionar" de televizor, începea ex abrupto: "Astăzi ne tratăm de păduchi şi abia peste 30 de ani, de râie. Cam aşa ar suna povestea pe care Parlamentul României ne-o şopteşte de la un timp încoace, când vine vorba despre bomba cu turnători care ticăie încă în pivniţa SRI-ului(…). Până la marele festin, de fapt până la parastasul de peste 30 de ani, când turnaţi şi turnători vor dormi împăcaţi cu grădiniţa pe piept, ni se mai serveşte câte un mic-dejun a la Berevoieşti ca să nu uităm dulceaţa produselor şi marca firmei". Au trecut aproape trei decenii de când publica Dinescu această premoniţie şi nimic spectaculos nu s-a întâmplat pe acest palier. Nici chiar "demascarea" fostului preşedinte Traian Băsescu drep fost colaborator-turnător n-a mai impresionat pe nimeni, iar cei care au orchestrat procesul Ceauşeştilor şi mineriadele, pot trăi şi muri liniştiţi, fiindcă altele sunt "cestiunile arzătoare la ordinea zilei". * Gabriel Liiceanu îl "ară şi seamănă", adică îl cultivă cu înverşunare pe Mircea Cărtărescu la Humanitasul lui. Între sumedenia de cărţi pe care i le-a publicat se află şi un volum cu versuri numărând 784 de pagini cu vorbe. Iată un eşantion edificator: "Într-o zi chiuveta căzu în dragoste/iubi o stea mică din colţul geamului de la bucătărie/se confesă muşamalei şi borcanului de muştar/se plânse tacâmurilor ude”. Dragi profesori, rogu-vă, daţi aceste "versuri" elevilor să le analizeze! * Magistratul francez Anthelme Brillant-Savarin (1755-1826) a scris cartea ”Psihologia gustului”. Nu ştiu cât de bun magistrat a fost, dar volumul este o încântare, scris cu talent şi umor. El a zis că: "Destinul naţiunilor depinde de felul în care mănâncă." Nu ştiu dacă-i chiar aşa, dar o zice frumos. * Jean Bruno Wladimir Francois-de-Paule Le Fevre d`Ormesson (1925-2017) a fost jurnalist şi scriitor francez, membru al Academiei, deci nu un oarecine. Întrebat de un gazetar ce ar fi vrut să fie dacă nu ar fi ajuns literat, a răspuns: "În copilărie toţi te întreabă ce vrei să te faci când vei creşte, iar eu le răspundeam sincer: "Nimic!" De aceea mi-am prelungit cât am putut studiile, pentru a întârzia clipa intrării în viaţa activă. "Sinceritatea absolută este un privilegiu al oamenilor bătrâni şi celebri.* Revista Le Point informează că, la Paris, durata de aşteptare a celor care solicită o locuinţă socială este în medie de 4 ani şi două luni. Când n-ai bani, trebuie să ai…răbdare. Cu locuinţele sociale nici la noi nu-i mai roză situaţia, dar cu pile…se rezolvă. * Istoricul grec Plutarh spunea: "Cei mai buni cai ies din cei mai sălbatici mânji, se cade doar să fie educaţi cum se cuvine, iar de la regula asta nu fac excepţie nici oamenii". Adevăr grăit-a, doar că, după cum sunt educaţi copiii, astăzi, la noi, viitorul lor este de gloabă. * Dacă citeşti istoria Celui de-al doilea Război Mondial şi ajungi la Ucraina, vezi că unii ucraineni au luptat în Armata Roşie, alţii s-au înrolat în Wermacht, iar nu puţini, naţionaliştii, au fost contra tuturor. De atunci nu s-a schimbat nimic în psihologia acestui popor, aşa că-i o tâmpenie să încerci să-i uneşti cu forţa. Cum nici americanii nu vor reuşi vreodată să-i "democratizeze" pe islamişti. Vorba românului: îţi faci de lucru cu dracu.