FOTO: Cisnădioara, locul în care sibienii devin turiști la doi pași de casă, în Noaptea de Înviere

Acasa >

Articol

Cisnădioara devine, de la un an la altul, „acasă” pentru tot mai mulți sibieni și nu numai, oamenii alegând să se stabilească aici pentru peisajul de basm și liniștea locului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Totodată, cartierul Cisnădiei s-a dezvoltat din punct de vedere turistic, atrăgând tot mai mulți oaspeți, indiferent de sezon.

În Noaptea de Înviere, Biserica cu hramul Sfinții 40 de Mucenici din Cisnădioara devine neîncăpătoare, localnicii și turiștii umplând lăcașul de cult și zona din afara acestuia. Lor li se adaugă foarte mulți sibieni care, de ani buni, preferă la participe la slujba de Înviere, la Cisnădioara. Așa s-a întâmplat și în acest an, când localnicii  împreună cu turiștii veniți din toată țara și din străinătate, alături de sibieni au luat Lumina Sfântă de la preotul paroh, Radu Tănase, omul care a reușit, în timp, să transforme biserica de aici într-un loc în care oamenii revin cu drag.

„Venim de câțiva ani aici la Cisnădioara, la Slujba de Înviere. Pentru noi, e un loc special, cu o încărcătură pozitivă, un loc în care ne găsim liniștea și de unde plecăm împăcați cu noi înșine și cu lumea. Poate faptul că vin oameni din toate colțurile țării contribuie la acel sentiment frumos de comuniune adevărată. Ne simțim și noi turiști, la doi pași de casă, și e un sentiment plăcut” spune Marius, un sibian care vine în fiecare an cu familia la Cisnădioara, pentru Slujba de Înviere.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

20 aprilie 2025 la 01:22

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 7 ore
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit
acum 8 ore
Cel mai căutat produs din Sibiu, de Paști. A dispărut din magazine și din piețe
Nu e vorba despre carnea de miel, organe, nici măcar despre ficatul de pui, acesta din urmă greu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 8 ore
Spectacol pe scena Căminului Cultural din Rășinari, în a doua zi de Paști. Cine va urca pe scenă
Autoritățile locale din Rășinari, îi invită pe locuitori în a doua zi de Paști, la un eveniment la...
Județ
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
„Primăvara în joc și cântec” – spectacol folcloric la casa de Cultură Avrig
Vineri, 25 aprilie, începând cu ora 18, Casa de Cultură a orașului Avrig va găzdui Spectacolul Folcloric Extraordinar...
Cultura
1 min de citit