Articol
Întâmplător, într-un fund de bibliotecă, am dat peste un almanah din 1996, tipărit de România Mare, pe vremea când partidul respectiv avea credibilitate. Printre altele, am găsit următoarele versuri: "Cine trage-n hoţi cu tunul/Şi-nspăimântă pe duşmani?/Este Tudor, zis Tribunul/Să trăiască-ntru mulţi ani!/Aşa fi-va, luaţi aminte/Cu Dumnezeu înainte/Vadim Tudor – Preşedinte!". Am citat un pasaj din poemul pe care Corneliu Vadim Tudor şi l-a dedicat. La alegerile prezidenţiale din 2000 a ajuns în turul doi, dar l-a surclasat Ion Iliescu. A fost apogeul de politician al lui Vadim, după care, treptat, a intrat în anonimat, de unii dintre susţinători fiind părăsit, pe alţii dându-i el afară din PRM. S-a prăpădit în 2015, cu două luni înainte de a împlini 66 de ani. Îmi plăcea cum înjura! * Mai zilele trecute i-am văzut pe conţopiştii din prefecturile României făcând grevă ca să li se mărească simbriile. O oră au stat cu nişte afişe pe burtă, după care s-au întors în birouri. Sunt curios ce-ar pierde românii dacă s-ar desfiinţa prefecturile ori şi-ar reduce personalul la un sfert din cel actual. * Abia aştept recensământul populaţiei din România, să mă dumiresc câţi mai suntem în realitate şi din ăştia câţi mai produc ceva în afară de vorbe goale. * Pe cât de mult s-a făcut paradă de patriotism pe vremea lui Ceauşescu, tot pe atât, acum, acest termen este ignorat sau perceput ca naţionalism. Să vedem cum îl interpretează unii oameni de vază de-a lungul timpului: "Patriotismul este atunci când dragostea pentru proprii tăi oameni capătă întâietate; naţionalismul, atunci când ura faţă de alţi oameni decât ai tăi ajunge pe primul loc (Charles de Gaulle); Patriotismul este convingerea noastră că o ţară este superioară altora întrucât ne-am născut în ea (G.B. Shaw); Pentru a ne face să o iubim, ţara noastră trebuie să fie atrăgătoare (Edmond Burke); Este un lucru dulce şi frumos ca cineva să moară pentru patria sa (Horaţiu); Esenţa patriotismului este sacrificiul interesului personal în favoarea bunăstării publice (W.H. Burnham)". Alegeţi definiţia care vi se potriveşte. * Prof. univ. Joseph S. Nye Jr. scrie: "Există trei moduri de a-i convinge pe alţii să facă ceea ce vrei tu: coerciţia (biciul), răsplata (zăhărelul) şi puterea de atracţie. O înţelegere deplină a puterii include toate aceste aspecte". Şi trage o concluzie: "În prezent, provocarea diplomatică a lui Joe Biden este să găsească o cale de a evita războiul fără să abandoneze Ucraina". * Un supliment al revistei Dilema veche este intitulat "Mirajul străinătăţii" şi încearcă să ne lămurească: ce mai reprezintă pentru români străinătatea, cum mai este ea percepută şi dacă mai există "mitul" străinătăţii. Îşi spun opiniile tot felul de "specialişti", universitari, cercetători ştiinţifici, scriitori, jurnalişti, experţi în comunicare… Eu aş fi luat la întrebări şi nişte oameni obişnuiţi care au fost în excursii sau la muncă sau au locuit şi s-au întors după '89 în ţară. Cred că acest "dosar" ar fi fost mai edificator. Oricum, aşa cum am mai spus, pentru mine străinătatea n-a constituit un miraj nicicând.