Cine poate scăpa de concedierile de la stat?

Acasa >

Articol

Vuiește presa că la unele penitenciare din țară paza este asigurată, în weekend, de bucătari, secretare și șoferi, pentru că angajații nu mai fac ore suplimentare, de când nu mai sunt plătiți pentru ele. Or fi înarmați noii „paznici” cu polonice, pixuri și leviere? Asta e marea reformă a statului făcută de cuplul de tragi-comici Ciolacu-Bolojan. * O duduie prezentată drept vedetă de la Hollywood s-a filmat în timp ce lăcrima cu spasme, plângându-le de milă imigranților ajunși ilegal în SUA, pe care administrația Trump îi trimite acasă. Mulți dintre ce-i ajunși clandestin acolo nu s-au dat în lături de la comiterea unor fapte grave, de pe urma cărora au avut de suferit destui oameni. De mila acestora din urmă nu mai plânge nimeni? Sau nu e „corect politic” să faci așa ceva? După cum spuneam și cu alte ocazii, poate își mai revine lumea și scapă de ipocrizie și anormalități băgate pe gât cu forța. * Jurnalul.ro îl citează pe Nicușor Dan care ne dezvăluie cât este salariul său lunar: 21.000 de lei. Carevasăzică, n-ar câștiga mai mult dacă și-ar muta biroul la Cotroceni. Dar, deh, la Cotroceni nu stai în voucherele de vacanță, că ai agenția de turism sub nas și trebuie doar să arăți cu degetul pe hartă. * „Austeritate bugetară 2025. Reduceri de cheltuieli și concedieri. Care sunt excepțiile” titrează tot Jurnalul.ro. E inutil să redăm excepțiile oficiale, pentru că importante sunt cele neoficiale: cărătorii de servietă, rubedeniile, ibovnicele, obligațiile de partid și prietenarii. * evz:ro: „Bancomatele devin un pericol. Un tânăr amenințat cu un cuțit, obligat să retragă bani”. Nu bancomatele sunt pericolul, ci ăia care te amenință, dar mai presus de toate statul puturos care ia măsuri la fel de puturoase și neproductive. Cine să-i ia la șuturi pe tâlhari? Polițiștii cărora li s-au retezat lefurile? Ordonanța „Trenuleț” nu va întârzia să își arate efectele în toate domeniile atinse de conținutul ei habarnist. * Bombă: „Confuzia din mai toate știrile momentului, referitoare la furtul din Olanda”. Aflăm de la un specialist, citat de evz.ro, că acel coif de la Coțofenești, furat în Olanda, nu era nici dacic, nici scitic, ci getic. Tare îmi e că hoții de l-au furat vor fi atât de dezamăgiți la aflarea acestui adevăr istoric, încât vor înapoia coiful și se vor pune cu burta pe carte, în vederea unor viitoare lovituri riguros documentate în prealabil.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
30 ianuarie 2025 la 15:30

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 16 ore
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit
acum 18 ore
Aventurile Cenaclului Flacăra la Sibiu, când bunicii de astăzi umpleau stadioanele
Trei și numai trei erau evenimentele care umpleau stadioanele României înainte de 1989: adunările populare comuniste, evenimentele sportive...
Actualitate
8 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit