Cine este, de fapt, criminalul de la 2 Mai

Acasa >

Articol

La fiece jurnal mai primim o ciorbă reîncălzită legată de accidentul provocat de un tânăr drogat care a ucis două persoane și a rănit grav tot atâtea. Cel care conducea mașina după ce consumase un cocktail de substanțe interzise e prezentat ca unic vinovat, scoțându-se în evidență că era un copil de bani gata, că purta haine de firmă, de parcă asta ar fi marea problemă. Indiscutabil, el e principalul vinovat, dacă privim situația punctual. O mare parte din vină aparține -însă- legislației mult prea blânde cu cei ce se îmbată criță sau bagă în ei droguri cât încape, după care își proptesc piciorul în pedala de accelerație. Câți oameni nevinovați mai trebuie să moară pentru a se schimba o legislație idioată, care încurajează involuntar astfel de infracțiuni? Auzim de la o vreme încoace acel spot difuzat obsesiv în care ni se spune că, potrivit noilor prevederi legale, cei ce conduc beți sau drogați și provoacă accidente soldate cu decesul victimei, nu mai beneficiază de pedepse cu suspendare, ci merg sigur la închisoare. E un pas, dar unul insuficient. Să presupunem că persoana accidentată de un șofer beat sau drogat rămâne paralizată pentru tot restul vieții. N-a murit, deci călăul poate primi o pedeapsă mai blândă. Nu contează că unui om i s-a luat dreptul la o viață normală. Să amintim că în legidslația românească există o prevedere potrivit căreia un conducător auto care a produs un accident soldat cu daune materiale, fără victime omenești, și care părăsește locul faptei, are 24 de ore la dispoziție să-și anunțe isprava? Păi, poate era beat muci sau drogat și doar printr-o minune nu i-a ieșit un om în cale, ci un stâlp, un cap de pod, o mașină parcată sau un chioșc. Se duce acasă, se culcă, se trezește din beție sau drogangeală, a doua zi merge la Poliție, plătește o amendă și e bine-mersi. De ce nu i s-ar suspenda permisul unui conducător auto prins băut sau drogat la volan, nu pentru câteva luni, ci -să zicem- pentru 5 ani? Plus o amendă usturătoare. Unul cu astfel de năravuri nu se va potoli dacă i se suspendă dreptul de a conduce pentru trei luni și plătește câteva sute de lei. Legile mult prea blânde din România sunt, de fapt, adevăratul criminal, călăul suprem al unor oameni ce mor fără a avea vreo vină. Statul român are pe conștiință mii de morți care au pierit pe șosele pline de gropi, prost semnalizate, într-o țară fără autostrăzi și fără o legislație eficientă. Pe părinții tinerilor uciși lângă 2 Mai nu-i încălzește dacă ucigașul copiilor lor va sta câțiva ani la închisoare, dar poate că înăsprirea legislației le-ar aduce puțină consolare. Toți acești inconștienți care conduc după ce s-au drogat bine sunt produsul unui stat eșuat și al unei societăți bezmetice pline de paradoxuri.    

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
21 august 2023 la 20:38

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Când vrei să Paști pe pajiști cu sarmale
E vremea colindelor. Mă scuzați, am încurcat șabloanele de Paști cu cele de Crăciun. Revin: trebuie să fim...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Unii te aruncă din tren ca să te urce în avion
Ca niște pristandale de studio, analiștii neamului numără procentele pe care candidații cu oarece șanse la turul doi...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Cine a scuipat venin până duminică, nu are cum să reverse blândețe de luni încolo
Am pășit, de luni, în Săptămâna Mare, așa că am și auzit îndemnurile unora la abținere de la...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Planuri clocite, pofticioși intoxicați
Dacă cineva își imaginează că Nicușor Dan s-a trezit într-o dimineață și, în timp ce își bea cafeaua,...
Editorialul zilei
2 min de citit