Articol
Crăciunul se apropie cu pași repezi, iar în Sibiu, târgurile și magazinele sunt pline de sibieni care caută cadouri perfecte pentru cei dragi, se aprovizonează cu alimente pentru mese festive sau cumpără bradul pe care să-l împodobească în Ajun.
Anul acesta, cumpărăturile de Crăciun au fost marcate de oferte atractive, în special în centrele comerciale și piețele din oraș. Dis de dimineață la mall-ul de la Șelimbăr localnicii se pregăteau să își umple coșurile cu de toate.
La intrarea în supermarket am stat de vorbă cu Gabriela care nu s-a decis cât să cheltuie la cumpărături: „Masa de sărbători va fi în familie anul acesta. Nu avem un buget anume alocat, dar vrem să avem de toate pe masa de Crăciun. Cu siguranță vom avea cheltuială mare pentru că trebuie cumpărate și cadouri”.
„Mi-am propus să nu cheltui mai multe de 1000 de lei. Vrem să cumpărăm strictul necesar”, a spus Mihai, un sibian aflat la cumpărături.
Pentru mulți, perioada Crăciunului și a Revelionului presupune achiziționarea cadourilor pentru familie și prieteni, iar bugetele alocate pentru aceste cumpărături sunt din ce în ce mai mari. În timp ce unii preferă să cumpere cadouri tradiționale, alții sunt orientați spre cadouri personalizate.
„Am bugetat anul acesta mai mult pentru cadouri, pentru că vreau să le ofer celor dragi lucruri speciale. Am ales multe produse de la târgurile de Crăciun, dar și câteva cadouri online”, povestește un sibian care se află deja la cumpărături.
Majoritatea magazinelor din Sibiu au pregătit reduceri și promoții speciale pentru perioada sărbătorilor, iar mulți dintre localnici au profitat deja de ocazie pentru a cumpăra daruri personalizate, jucării, haine sau decorațiuni.