Articol
Concediile au trecut prin transformări mari după perioada pandemiei, devenind, încetul cu încetul, un lux. Litoralul românesc, Grecia, Bulgaria sau Turcia nu mai sunt destinațiile accesibile de altădată. Dacă înaintea pandemiei cu 100 de euro/noapte găseai o cazare de nivel superior, azi, pentru aceeași sumă închiriezi o cameră, vorba aia, „nici prea prea, nici foarte foarte”.
Glumele care circulă pe rețelele de socializare, în legătură cu prețurile de pe litoralul românesc, nu-s tocmai rodul imaginației, ci își trag conținutul din realitate. Voi pomeni doar două: „La Mamaia, șezlongul costă 100 de lei. Atât e și la Dedeman”, „La Mamaia pentru felul doi comandat la restaurant e nevoie deja de giranți”. Ce găsim anul acesta de la Năvodari până la Vama Veche? Niște gropi nou-nouțe, unele adânci de 7 metri, provocate de lucrările de extindere a plajelor.
Bonus, ca în fiecare an, tone de alge și multe goange în apă. „Specialiștii” ne-au asigurat că algele nu sunt dăunătoare; singurele neplăceri sunt sila și faptul că eviți să mai intri în apă, rămânându-ți să te perpelești pe plajă. Pe plaja unde nu poți arunca un ac, unde rogojina ta se contopește cu a altor conaționali, întru mare înfrățire.
Că inspectorii ANPC mai găsesc mâncare stricată pe la restaurante, e o stare de fapt obișnuită. Aleile cu gropi, dale lipsă, bormașinile ce sfâșie liniștea zilelor toride sunt constante de care nu ne vom despărți, pesemne, niciodată. Prețurile sunt -însă- în continuă creștere, de la an la an. Ai zice că e mai avantajos să mergi în Grecia, de exemplu. Da, Grecia are peisaje splendide, dar are și greci. Care greci au un spirit antreprenorial foarte bine dezvoltat, așa că prețurile accesibile au rămas doar amintire.
În plus, dacă mergi cu mașina, prin Bulgaria, vei avea ocazia să petreci câteva ore în vamă, din motive de aglomerație sau de lucrări ce pot fi executate doar în sezon și să ajungi la destinație cu plete dalbe (credeați că doar în România se petrec lucruri absurde?). Turcii și bulgarii nu-s nici ei înțărcați ieri într-ale turismului, așa că, uitându-se în jur au săltat prețurile. Tendința e valabilă și în cazul altor destinații precum Spania, Italia sau Croația.
Într-adevăr, e o diferență între condițiile de la noi și cele de la ei, dar nu mai putem vorbi despre alternative foarte ieftine. Europenii se relaxează la prețuri tot mai mari, vremurile în care concediul nu te ruina fiind îngropate în cenușa unei pandemii de pe urma căreia unii au tras foloase, iar alții ponoase.