Articol
După cum ne-a obișnuit, Teatrul „Gong” nu oferă doar spectacole, ci și ateliere de creație. Luna martie este una care continuă acest bun obicei al instituției sibiene de cultură. În cadrul atelierelor de creație, copiii vor beneficia de cadrul ideal pentru învățarea unor lucruri noi și interesante, care să stimuleze imaginația.
Astfel, luna lui Mărțișor debutează la Teatrul „Gong” cu Atelierul de Creat Povești – „Mărțișor călător”, sâmbătă, 1 martie, orele 10:00, 12:00, pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. În acest atelier creativ, copiii vor da viață unui tablou special de 1 Martie, folosind tehnica decupajului și a decorării. Iar pentru că păsările se întorc din țările calde, le vom crea din hârtie colorată și le vom așeza pe crenguțe 3D, creând o compoziție unică ce vestește primăvara.
„Jungla”, spectacolul concert de Ada Milea, va avea loc sâmbătă, 1 martie, ora 18:00 și duminică, 2 martie, ora 11:00 și este recomandat copiilor cu vârsta peste 7 ani. Imaginați-vă o lume în care expedițiile nu mai au sens, fiindcă totul a fost deja descoperit, munții, mările și junglele au fost cucerite și puse pe hartă. Acesta este coșmarul în care se trezește eroul nostru, Exploratorul, până când primește o invitație în Kenya și ajunge în jungla africană. Acolo întâlnește personaje bizare: un agent de noapte care vede animale inexistente, un cioban care a călătorit cu un meteorit și a ajuns în junglă împreună cu poiana și cu oile sale, un savant bavarez care face experimente și încearcă să extragă maimuța din om etc.
Atelierul de Creație „Piticii pricepuți – Coșuleț cu flori” va avea loc miercuri, 5 martie, ora 18:00 și miercuri, 12 martie, ora 18:00, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. Cu foarfecă, lipici și hârtie colorată, copiii vor realiza un coșuleț fermecător plin cu flori de primăvară. Folosind pahare de carton, vom transforma materialele simple în decorațiuni delicate, perfecte pentru a fi oferite mamelor și bunicilor de Ziua Femeii.
„Povești invizibile” este spectacolul care va avea loc joi, 6 martie, de la ora 18:00, fiind recomandat copiilor cu vârsta peste 7 ani. POVEȘTI INVIZIBILE este un spectacol inspirat din lumea copiilor nevăzători. Copiii și părinții văzători sunt invitați să aleagă dacă vor să vadă „totul deodată”, adică să se uite ca spectatorii obișnuiți, sau vor să-și antreneze urechile și degetele și să parcurgă poveștile „bucată cu bucată”.
„Pentru mama„, atelierul pregătit de 8 Martie
Atelierul de Comunicare prin Artă – „Pentru mama”, este programat sâmbătă, 8 martie, la orele 10:00 și 12:00, pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. Într-o zi de sărbătoare dedicată celei mai dragi ființe – mama, copiii vor simți puterea lucrurilor făcute cu mânuțele lor. Ajutați de creativitate, cu îndemânare și o mulțime de materiale, fiecare copil va crea o surpriză, o amintire de suflet, ideală pentru a aduce un zâmbet pe chipul drag al mamei.
Spectacolul recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani „Fata babei și fata moșneagului” va avea loc sâmbătă, 8 martie, de la orele 11:00 și 18:00 și duminică, 9 martie la ora 11:00. „Fata babei și fata moșneagului” este un spectacol al antitezelor, iar povestea se numără printre preferatelor copiilor, reușind să transmită valorile morale ale lumii în care trăim și care ne învață că răbdarea și bunătatea nu rămân fără răsplată, iar în lupta dintre bine și rău, binele câștigă întotdeauna.
Kreativ Workshop „Flinke Finger” – Theaterpuppen, îi așteaptă pe copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani, joi, 13 martie, la ora 18:00 și joi, 20 martie, la ora 18:00. În cadrul atelierului de creație „Flinke Finger”, susținut în limba germană, copiii vor picta, colora, decupa și modela alături de Sandi Rusu Costea. Cu multă voie bună, conversații în limba germană într-o atmosferă degajată, pe copii îi așteaptă o varietate de materiale, de la foarfecă la croșetă, de la hârtie la fire de ață, de la creioane colorate la pensulă. Cu ajutorul acestora se vor realiza produse unice, utile, dar și cu valoare estetică.
Atelierul de Creat Povești – „Copacul năsturel”, este pregătit pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani, sâmbătă, 15 martie, de la orele 10:00 și 12:00. În acest atelier, cei mici vor crea un tablou vesel pe material textil, transformând nasturii în frunze, flori sau fructe. Vor învăța tehnici simple de cusut, combinând fire și texturi într-un mod creativ.
„CASTELUL ZÂNEI NOPŢII” este spectacolul pregătit sâmbătă, 15 martie, la orele 11:00 și 18:00 și duminică, 16 martie, la ora 11:00. Este un spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani. Visul unui copil e mereu o poveste captivantă, iar spectacolul Castelul Zânei Nopții reușește să-i facă pe toți micii spectatori personajele unui tărâm magic, unde aceștia învață, prin intermediul unui dialog interactiv, cum să-și depășească temerile și micile frici care vin o dată cu lăsarea întunericului.
Atelierul de Creație „Piticii pricepuți” – „Micul păpușar” va avea loc miercuri, 19 martie, de la ora 18:00 și miercuri, 26 martie, de la ora 18:00 pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. Cu fetru colorat, foarfecă, lipici și multă imaginație, fiecare copil își va da viață personajului preferat. Sub îndrumarea Claudiei, copiii vor învăța să creeze și să mânuiască păpușa, dând viață unor povești fermecătoare.
Scufița Roșie ajunge la Teatrul „Gong”
Atelierul de Comunicare prin Artă – „Fluturi, gâze, flori”, îi așteaptă pe cei mici sâmbătă, 22 martie, de la orele 10:00 și 12:00. Atelierul „Fluturi, gâze, flori” îi îndeamnă pe copii să confecționeze diferite insecte sau flori din fetru, spumă gumată, carton colorat și diverse accesorii, pe bețe de lemn. Micuții vor învăța despre importanța insectelor și florilor în ecosistemul nostru, în timp ce își dezvoltă abilități de lucru manual.
Spectacolul „Scufița Roșie” este programat sâmbătă, 22 martie, la ora 11:00 și duminică, 23 martie, la ora 11:00. Este un spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani. Povestea Scufiţei Roşii este povestea fetiţei care pornind singură la drum, intră în vorbă cu lupul şi sfârşeşte prin a fi mâncată de acesta şi ea şi cineva foarte drag ei, bunica. A fi conştient, nu fricos, în faţa acestui pericol, a-l accepta şi a-l înfrunta prin curaj, este soluţia pe care spectacolul Scufiţa Roşie o promite şi o ilustrează cu încrederea că le va fi de folos atât celor mai mici dar mai ales celor tineri şi curioşi şi în cele din urmă întregii familii.
Spectacolul în limba germană cu supratitrare în limba română, recomandat copiilor cu vârsta de peste 6 ani, „Tragic Magic Today” va avea loc joi, 27 martie, la ora 18:00. Acest show este despre schimbare. La urma urmei, totul în jurul nostru se simte constant nou și diferit. Mai ales când ai șase ani. Sau este întotdeauna așa?
Atelierul de Creat Povești – „Povești pe farfurie” este programat sâmbătă, 29 martie, de la orele 10:00 și 12:00. În cadrul acestuia, cei mici vor învăța cum să aleagă pensula potrivită și cum să combine culorile în cele mai neașteptate moduri, pentru a-și spune povestea, de data aceasta, pe un suport atipic – o farfurie din ceramică.
Ultimul spectacol al lunii martie va fi „Micul Prinț”, sâmbătă, 29 martie, de la orele 11:00 și 18:00 și duminică, 30 martie, de la ora 11:00. Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry este una dintre cele mai cunoscute povești din întreaga lume, o aventură fascinantă cu asteroizi, personaje extraordinare, stele care știu să râdă și inimi pregătite să fie îmblânzite.
Sursa foto: facebook Teatrul Gong