Articol
În urma evoluțiilor bune din toamnă, atât la echipa de club, cât și la naționala de tineret, Ianis Stoica a atras atenția mai multor echipe atât din Superligă, cât și din străinătate. După ce, înaintea debutului sezonului, s-a vorbit de interesul pentru atacant al bulgarilor de la ȚSKA Sofia, apoi al americanilor de la Real Salt Lake City, acum Dinamo Kiev, Dinamo București și chiar Universitarea Craiova îi dau târcoale.
Cu toate acestea, președintele executiv al grupării sibiene afirmă, într-un interviu acordat FCH TV, că pe adresa clubului nu a venit pentru moment nicio ofertă concretă pentru Ianis Stoica, deși spune că există ”interes foarte mare” pentru el. Daniel Niculae adaugă că atacantul este ”destul de scump” și sunt puține echipe din Superligă ca și l-ar putea permite, motiv pentru care ar înclina mai mult la un transfer peste hotare.
”Există interes foarte mare pentru Ianis Stoica. Momentan, ofertele nu au ajuns, sunt la stadiul de zvonuri spre… discuții. Când vom avea oferte concrete pe adresa clubului, atunci cu siguranță vom putea răspunde întrebărilor suporterilor și jurnaliștilor. Dar, într-adevăr sunt discuții, există interes. Nu este un jucător care poate pleca așa rapid din campionatul nostru. Este un jucător fundamental pentru această echipă a Sibiului. Bineînțeles că și cota lui este direct proporțională cu valoarea pe care o arată meci de meci. Noi îi cunoaștem valoarea și este un jucător destul de scump. Sunt puține echipe din campionatul intern care cred că și l-ar putea permite pe Ianis Stoica. (…) Prețul lui Ianis este destul de costisitor. Cred că cel mai bine pentru club ar fi ca Ianis să plece, din punctul meu de vedere, să facă pasul la o echipă din străinătate. Dar, dacă nu se poate, și o echipă din prima parte a campionatului, unde să se simtă important, unde să joace meci de meci, cred că ar putea să aibă aportul lui Ianis”, declară ”Nico”.
Prețul ”corect”: 1,5 milioane de euro
Daniel Niculae confirmă că prețul lui Daniel Niculae este cel pomenit de unul dintre finanțatorii clubului, Claudiu Rotar, în toamnă, în exclusivitate pentru TRIBUNA, și anume un milion și jumătate de euro: ”Cota lui este una apropiată de prețul pe care l-a anunțat Claudiu (n.a. Rotar). Puteam să pornim de la o sumă mult mai mare, ca să ajungem la acea sumă de 1,5 milioane (n.a. de euro), dar nu cred că are rost. Nu ne târguim, chiar dacă suntem în Turcia. Prețul lui Ianis este cel de 1,5 milioane. Cine plătește această sumă… Bineînțeles, dacă se înțelege și cu jucătorul, pentru că în această ecuație există mai mulți factori și jucătorul trebuie să-și dorească să facă pasul către o anumită echipă”.